Secţiunea 2 - Organizarea şi desfăşurarea transferului consimţit între unităţile de învăţământ - Metodologie-Cadru din 2021 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2022-2023
M.Of. 1086 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
SECŢIUNEA 2:Organizarea şi desfăşurarea transferului consimţit între unităţile de învăţământ
Art. 42
(1)Pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ, ca urmare a restrângerii de activitate, personalul didactic de predare prevăzut la art. 5 alin. (1)-(3), aflat în restrângere de activitate, depune, la unitatea de învăţământ în care solicită transferarea şi la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la care se solicită transferul, în perioadele prevăzute în Calendar, cereri-tip, conform anexei nr. 14, însoţite de documentele menţionate în aceasta, aprecierea sintetică a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ la care a intrat în restrângere de activitate şi o adeverinţă, eliberată de conducerea unităţii de învăţământ în care este angajat, în care se menţionează cauzele pentru care postul didactic/catedra a ajuns în situaţia de restrângere de activitate. Cadrele didactice care solicită transferarea pe posturi în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică depun cereri, în perioadele prevăzute în Calendar, la CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv şi la inspectoratul şcolar.
(2)Cererile se depun mai întâi la inspectoratul şcolar şi apoi la unităţile de învăţământ, conform Calendarului. La cererile care se depun la unităţile de învăţământ vor fi anexate, în copie, documente conform art. 4 alin. (19).
(3)Un cadru didactic se poate înscrie la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti.
(4)Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3), înscrise la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate, fac dovada domiciliului până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie. Cadrele didactice trebuie să aibă domiciliul în judeţul în care solicită transferul. Cadrele didactice care solicită transferul în municipiul Bucureşti, titulare/angajate în învăţământul preuniversitar în alte judeţe, fac dovada domiciliului în municipiul Bucureşti până la data depunerii dosarelor la inspectoratul şcolar, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie.
(5)Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică dosarele depuse, îndeplinirea condiţiilor pentru transfer, evaluează dosarele şi afişează punctajele stabilite, potrivit anexei nr. 2, la sediul inspectoratului şcolar şi obligatoriu pe pagina web a inspectoratului şcolar, pentru cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile de transfer. Comisiile de mobilitate ale unităţilor de învăţământ preiau informaţiile privind situaţia cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3) înscrise la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare de pe pagina web a inspectoratului şcolar.
(6)Eventualele contestaţii la punctajele stabilite de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate se depun, în scris, la inspectoratul şcolar şi se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). Punctajele finale stabilite după soluţionarea contestaţiilor se afişează la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar.
Art. 43
(1)Comisia de mobilitate de la nivelul unităţii de învăţământ, constituită conform prevederilor art. 31 alin. (8), verifică dosarele de înscriere, documentele de studii, avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante solicitate şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, conform prezentei Metodologii, inclusiv îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit astfel de condiţii, avizate de inspectoratul şcolar. În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice îndeplinesc toate condiţiile specifice şi solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), precum şi în situaţia în care unitatea de învăţământ nu a stabilit condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante şi două sau mai multe cadre didactice solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ realizează ierarhizarea cadrelor didactice conform punctajelor finale stabilite la nivelul inspectoratului şcolar, potrivit anexei nr. 2, şi înaintează consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, prin raport scris, propuneri pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante existente la nivelul unităţii de învăţământ. În situaţia punctajelor egale, departajarea se realizează prin aplicarea, în ordine, a criteriilor prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative.
(2)Condiţiile specifice avizate de inspectoratul şcolar însoţite şi de grilele de evaluare, dacă este cazul, se afişează la sediile unităţilor de învăţământ şi dacă este posibil şi pe pagina web a unităţilor de învăţământ, înainte de perioada de depunere a dosarelor la unităţile de învăţământ.
(3)Propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de învăţământ/CMBRAE/CJRAE sunt analizate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ/CMBRAE/CJRAE, care selectează şi validează cadrele didactice pentru care se acordă transferul. La validarea unui cadru didactic pentru care se acordă transferul se ţine seama dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta Metodologie, dacă studiile sunt în concordanţă cu postul didactic/catedra vacant(ă) solicitat(ă), conform Centralizatorului, dacă deţine avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) solicitat(e) şi, când este cazul, dacă a promovat proba practică/orală sau inspecţia specială la clasă, după caz, în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, conform prezentei Metodologii, inclusiv toate condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în perioada prevăzută de Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20).
Art. 44
(1)În baza validării făcute de consiliul de administraţie, cu respectarea strictă a prevederilor legale, directorul emite acordurile privind transferul cadrelor didactice în unitatea respectivă. Directorii unităţilor de învăţământ care au emis acorduri pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate înştiinţează în scris inspectoratul şcolar.
(2)În perioada prevăzută de Calendar, cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate depun la inspectoratele şcolare acordurile pentru transfer obţinute de la unităţile de învăţământ.
Art. 45
Soluţionarea cererilor de transfer consimţit între unităţile de învăţământ, ca urmare a restrângerii de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, se realizează în şedinţa de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada prevăzută de Calendar, în baza acordurilor emise de conducerile unităţilor de învăţământ, cu respectarea prevederilor legale, privind transferul consimţit între unităţi de învăţământ, în ordinea descrescătoare a punctajului, pe posturi didactice de predare/catedre vacante, cu respectarea prevederilor art. 31 alin. (2).