Secţiunea 1 - Constituirea normei didactice de predare şi încadrarea personalului didactic de predare titular şi a cadrelor didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată - Metodologie-Cadru din 2021 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2022-2023

M.Of. 1086 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
SECŢIUNEA 1:Constituirea normei didactice de predare şi încadrarea personalului didactic de predare titular şi a cadrelor didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată
Art. 7
(1)Constituirea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar se realizează, cu încadrarea în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar, conform planurilor-cadru de învăţământ aprobate prin ordin al ministrului educaţiei valabile pentru încadrarea personalului didactic de predare, potrivit anexei nr. 20, precizărilor transmise de Ministerul Educaţiei, pe baza prevederilor legale privind constituirea formaţiunilor de studiu, a planurilor de şcolarizare propuse de unităţile de învăţământ, după consultarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a operatorilor economici, precum şi după operarea modificărilor în proiectul planului de şcolarizare de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, potrivit Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari, preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5511/2021, în concordanţă cu norma didactică de predare stabilită conform prevederilor art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Activitatea personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ se stabileşte conform art. 262 alin. (1)-(2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)La constituirea normei didactice de predare se iau în considerare specializările în profilul postului, dobândite prin studii liceale pedagogice, postliceale, în cadrul şcolilor de maiştri, universitare sau postuniversitare înscrise pe:
a)diploma de bacalaureat sau certificatul/certificatele de calificare profesională la absolvirea liceului pedagogic;
b)diploma/diplomele de absolvire a învăţământului postliceal/şcolilor de maiştri sau certificatul/certificatele de calificare profesională;
c)diploma/diplomele de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată;
d)diploma/diplomele de licenţă la absolvirea învăţământului universitar de lungă durată sau a ciclului I de studii universitare;
e)diploma/diplomele de masterat/master la absolvirea ciclului II de studii universitare în corelaţie cu specializarea/specializările dobândită/dobândite în cadrul ciclului I de studii universitare de licenţă;
f)diploma/diplomele de studii universitare integrate de licenţă şi master;
g)diploma/diplomele de absolvire a unor programe postuniversitare de conversie profesională/certificatul/certificatele de atestare a competenţelor profesionale din cadrul programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, cu durata de cel puţin un an şi jumătate (3 semestre) sau cu minimum 90 de credite transferabile;
h)diploma/diplomele de absolvire a unor cursuri postuniversitare, cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate de Ministerul Educaţiei - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat ori pe certificatul de absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diplomă sau ore conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră.
Art. 8
(1)Norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă, a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ, se constituie în baza documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, conform art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi cuprinde ore prevăzute în planurile-cadru de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării/specializărilor în profilul postului didactic stabilit conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, dobândite prin studii liceale pedagogice, postliceale sau în cadrul şcolilor de maiştri, universitare sau postuniversitare înscrise pe diplomele/actele de studii prevăzute la art. 7 alin. (3) sau ore la disciplinele prevăzute în documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră.
(2)În baza prevederilor art. 244 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la ocuparea posturilor didactice/catedrelor, precum şi la constituirea normei didactice de predare pentru absolvenţii învăţământului superior se iau în considerare şi:
a)programele de conversie a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care asigură dobândirea de noi competenţe pentru noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, altele decât cele ocupate în baza formării iniţiale cu durata de minimum un an şi jumătate sau cu minimum 90 de credite transferabile, în profilul postului solicitat, denumite în continuare programe de conversie profesională;
b)studiile universitare de masterat/master cu minimum 90 de credite transferabile, în profilul postului didactic solicitat, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu diplomă a studiilor universitare de lungă durată;
c)studiile universitare de masterat/master cu minimum 90 de credite transferabile, în profilul postului didactic solicitat, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu diplomă a studiilor universitare de licenţă şi masterat necesare pentru ocuparea de posturi didactice/catedre de nivel liceal/postliceal.
(3)Cadrele didactice care finalizează programe de conversie profesională după finalizarea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă se pot încadra, în funcţie de specializările dobândite prin studii, în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, în clasele a IX-a şi a X-a din învăţământul liceal sau pe catedre de pregătire-instruire practică, precum şi în palatele sau cluburile copiilor ori în cluburile sportive şcolare. Cadrele didactice care finalizează programe de conversie profesională după finalizarea cu diplomă a studiilor universitare de lungă durată sau a ciclului II de studii universitare de master/masterat se pot încadra, în funcţie de specializările dobândite prin studii la orice nivel al învăţământului preuniversitar. Pentru cadrele didactice care au dobândit două sau mai multe specializări, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute la una dintre acestea sunt recunoscute pentru oricare dintre celelalte specializări dobândite prin studii.
(4)Prin excepţie, dacă norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate din învăţământul gimnazial nu se poate constitui conform prevederilor alin. (1) şi (2), respectiv prevederilor art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta poate fi completată în proporţie de 2/3 din ore de la specializarea sau specializările de bază şi cu 1/3 din ore de la disciplinele stabilite la art. 263 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare ori prin adăugarea de ore conform prevederilor art. 262 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu păstrarea drepturilor salariale. În învăţământul gimnazial din mediul rural norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate se poate constitui în proporţie de 1/2 din ore de la specialitatea sau specialităţile de bază şi cu 1/2 din ore de la disciplinele stabilite la art. 263 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare ori prin adăugare de ore conform prevederilor art. 262 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu păstrarea drepturilor salariale.
(5)Cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică/logopedică se constituie, la propunerea CJRAE/CMBRAE, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională în vigoare, propunere care se analizează şi se aprobă de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, cu încadrarea în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar. Profesorii din cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică efectuează 2-4 ore/săptămână de predare în specialitate sau ore în cadrul curriculumului la decizia şcolii din ariile curriculare om şi societate, consiliere şi orientare ori în cadrul programului "A doua şansă", în acord cu planul-cadru, conform specializării/specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii, în concordanţă cu Centralizatorul. La nivelul unităţilor de învăţământ se asigură, în ordine, mai întâi orele necesare pentru constituirea/completarea catedrelor profesorilor titulari pe catedre de istorie sau de educaţie socială (gândire critică şi drepturile copilului, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică) ori pe catedre combinate de istorie şi de educaţie socială (gândire critică şi drepturile copilului, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică), în învăţământul gimnazial, respectiv pentru constituirea/completarea catedrelor profesorilor titulari pe catedre de economie, de economie aplicată, de educaţie antreprenorială sau pe catedre de discipline socio-umane (filosofie şi logică şi argumentare, psihologie, pedagogie, sociologie, studii sociale) în învăţământul liceal, în concordanţă cu actul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră şi apoi cele 2-4 ore/săptămână pentru profesorii titulari din cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică. Profesorii titulari din cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică, pentru care nu pot fi asigurate cele 2-4 ore/săptămână de predare în specialitate sau ore în cadrul curriculumului la decizia şcolii ori în cadrul programului "A doua şansă" la nivelul unităţilor de învăţământ la care este arondat cabinetul de asistenţă psihopedagogică, participă la şedinţa de completare a normei didactice de predare în alte unităţi de învăţământ. La toate posturile didactice vacante/rezervate de profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică publicate pentru etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar se precizează şi orele de predare în specialitate.
(6)În situaţia în care numărul de elevi/preşcolari pentru care se asigură asistenţa psihopedagogică din cadrul unităţii/unităţilor de învăţământ la care este normat un cabinet şcolar/interşcolar de asistenţă psihopedagogică scade sub numărul minim prevăzut la art. 83 alin. (11) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru evitarea situaţiei de restrângere de activitate a profesorului din cabinetul de asistenţă psihopedagogică titular din cabinetul respectiv, consiliul de administraţie al CMBRAE/CJRAE identifică, la nivelul localităţii în care funcţionează cabinetul şcolar/interşcolar unde s-a înregistrat diminuarea numărului de elevi/preşcolari sub limita minimă legală, unităţi de învăţământ pentru care nu se asigură asistenţa psihopedagogică elevilor/preşcolarilor şi le arondează cabinetului respectiv. În situaţia în care, la nivelul unei localităţi în care funcţionează cabinetul şcolar/interşcolar de asistenţă psihopedagogică în care s-a înregistrat diminuarea numărului de elevi/preşcolari sub limita minimă legală, nu se identifică unităţi de învăţământ în care nu se asigură asistenţa psihopedagogică a elevilor/preşcolarilor, cabinetului respectiv i se pot aronda/redistribui şi unităţi de învăţământ din alte localităţi învecinate. În perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a personalului didactic de predare titular, propunerile identificate de consiliul de administraţie al CMBRAE/CJRAE se supun aprobării consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. În baza hotărârii consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar se emit noi decizii de repartizare profesorilor din cabinetele de asistenţă psihopedagogică pentru care se schimbă structura unităţilor de învăţământ în care sunt normate cabinetele interşcolare de asistenţă psihopedagogică.
(7)Prevederile alin. (6) se aplică şi profesorilor logopezi din cabinetele logopedice interşcolare, în situaţia diminuării numărului de elevi/preşcolari sub limita minimă prevăzută în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională în vigoare.
(8)Activitatea şi norma didactică pentru personalul didactic de predare din Casa Corpului Didactic sunt reglementate de Regulamentul de organizare şi funcţionare a caselor corpului didactic, aprobat prin Ordinul ministrului, educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5554/2011.
(9)Norma didactică de predare a personalului didactic de predare din cluburile sportive şcolare: profesor, antrenor, profesor-antrenor este de 18 ore pe săptămână şi se constituie conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5570/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(10)Pe posturile didactice/catedrele din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/Palatul Naţional al Copiilor se încadrează: învăţători, antrenori, maiştri-instructori, institutori şi profesori cu specializări în profilul postului. Norma didactică de predare a personalului didactic de predare din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/Palatul Naţional al Copiilor se stabileşte în funcţie de nivelul studiilor, după cum urmează:
a)24 de ore pe săptămână pentru absolvenţii studiilor medii, postliceale sau şcolilor de maiştri cu diplomă de absolvire în profilul postului, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii medii/postliceale, învăţător, maistru-instructor, antrenor;
b)24 de ore pe săptămână pentru învăţători şi maiştri-instructori, absolvenţi ai studiilor medii, postliceale sau şcolilor de maiştri cu diplomă de absolvire în profilul postului şi cu diplomă de absolvire sau de licenţă ai învăţământului superior într-un alt domeniu, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii de institutor cu studii superioare de lungă sau scurtă durată;
c)18 ore pe săptămână pentru absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire în profilul postului, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii de institutor cu studii superioare de scurtă durată;
d)18 ore pe săptămână pentru absolvenţii colegiilor universitare de antrenori cu diplomă de absolvire în profilul postului, încadraţi în funcţia didactică de antrenor şi salarizarea corespunzătoare funcţiei;
e)18 ore pe săptămână pentru absolvenţii învăţământului superior cu diplomă de absolvire sau de licenţă în profilul postului, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii profesor cu studii superioare de scurtă durată sau studii superioare de lungă durată.
(11)Înfiinţarea în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare de noi cercuri, respectiv discipline sportive se realizează pe baza acordului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP, de regulă în perioada întocmirii proiectului planului de şcolarizare, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor care oferă activitate extraşcolară, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5567/2011, cu modificările ulterioare, şi ale Procedurii privind acordul ARACIP de înfiinţare, în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare, de noi cercuri/discipline sportive, după caz, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3667/2019, cu modificările ulterioare.
(12)Pentru profesorii documentarişti, activitatea şi norma didactică de predare se stabilesc potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5556/2011.
(13)Norma didactică a personalului didactic din serviciile specializate aflate în subordinea direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului, transferat conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/19983, este de 25 de ore pe săptămână, în raport cu care se stabilesc drepturile salariale. Personalul didactic din serviciile specializate aflate în subordinea direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului, transferat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1998, beneficiază de toate drepturile personalului didactic prevăzute în Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
___
3Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997, republicată, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017.
(14)Pot desfăşura activităţi de mentorat pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale a cadrelor didactice, membrii corpului profesorilor mentori numiţi în baza deciziei de numire în funcţia didactică de profesor mentor emise de inspectorul şcolar general ca urmare a promovării concursului organizat pentru constituirea corpului profesorilor mentori, conform Metodologiei privind constituirea corpului profesorilor mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcţii didactice, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5485/2011.
(15)Cererile privind reducerea normei didactice de predare de către personalul didactic de predare cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I, în conformitate cu prevederile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se depun, de regulă, la unităţile de învăţământ, în perioada constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic titular propriu, respectiv în perioada 30 august-5 septembrie 2022 pentru cadrele didactice încadrate prin derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, precum şi de către personalul didactic de predare care desfăşoară activitate de mentorat pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale a cadrelor didactice. Orele eliberate se ocupă numai pe perioadă determinată în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. După începerea cursurilor, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ pot aproba cereri privind reducerea normei didactice de predare a cadrelor didactice, în condiţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul inspectoratului şcolar.
(16)Personalul didactic de predare încadrat pe post, care desfăşoară activitate de mentorat pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale a cadrelor didactice, este remunerat, la cerere, în sistem de plată cu ora.
(17)Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, cu studii universitare de scurtă durată, care au dobândit atestatul/adeverinţa de echivalare a studiilor cu ciclul I de studii universitare de licenţă, în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5553/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se salarizează corespunzător noii funcţii didactice şi au dreptul de a participa la programe de conversie profesională.
(18)Diplomele care atestă titlul ştiinţific de doctor şi certificatele de absolvire a cursurilor de perfecţionare postuniversitare nu se iau în considerare la stabilirea normei didactice de predare în învăţământul preuniversitar.
Art. 9
(1)Posturile didactice de educator-puericultor pot fi ocupate de absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic, ai şcolii postliceale pedagogice, ai unei şcoli echivalente sau cu studii superioare, în profilul postului, în conformitate cu Centralizatorul, care au finalizat şi un curs în domeniul psihopedagogic şi metodic specific, dovedit prin foaia matricolă sau certificat de absolvire.
(2)Posturile didactice din învăţământul preşcolar şi primar pot fi ocupate de:
a)educatori/educatoare, institutori/institutoare/profesori pentru învăţământ preşcolar, învăţători/învăţătoare, institutori/institutoare/ profesori pentru învăţământ primar, conform art. 247 lit. b) şi c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de studii prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
b)absolvenţi cu diplomă ai liceului pedagogic, ai şcolii postliceale pedagogice sau ai unor şcoli echivalente având înscrise pe diploma de absolvire una din specializările prevăzute în Centralizator ori de absolvenţi cu diplomă ai colegiului universitar de institutori cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, care au finalizat cu diplomă şi studii universitare de scurtă durată şi care şi-au echivalat învăţământul universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia de profesor pentru învăţământ preşcolar, respectiv de profesor pentru învăţământ primar;
c)absolvenţi cu diplomă ai colegiului universitar de institutori cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, care şi-au echivalat învăţământul universitar realizat prin colegiul universitar de institutori, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia de profesor pentru învăţământ preşcolar, respectiv de profesor pentru învăţământ primar.
(3)În învăţământul preşcolar şi primar alternativ trebuie îndeplinite, după caz, condiţiile de studii prevăzute la alin. (2), precum şi parcurgerea şi finalizarea modulului pedagogic specific alternativei educaţionale, cu diplomă/certificat/adeverinţă.
(4)Posturile didactice/catedrele de profesor din învăţământul gimnazial, clasele V-VIII, din învăţământul profesional şi cele din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, pot fi ocupate de profesori, conform art. 247 lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de studii prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)În mod excepţional, în lipsa profesorilor de specialitate cu specializări prevăzute la alin. (4), catedrele de limbi moderne/materne, de educaţie plastică, de educaţie muzicală, de educaţie fizică şi de religie din învăţământul gimnazial, clasele V-VIII, şi din învăţământul profesional pot fi ocupate pe perioadă determinată de absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare în profilul catedrei sau de absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori, pe a căror diplomă de absolvire nu este înscrisă şi a doua specializare, dar care au menţionată în foaia matricolă direcţia de studiu în a doua specializare: limba modernă/maternă, muzică, desen, arte plastice sau educaţie fizică, salarizaţi corespunzător funcţiei de "institutor cu studii superioare de scurtă durată".
(6)Orele de educaţie tehnologică de la clasele V-VIII se desfăşoară pe clase. Catedrele de educaţie tehnologică de la clasele V-VIII pot fi ocupate de:
a)profesori titulari pe catedre de educaţie tehnologică în concordanţă cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior cu specializarea "educaţie tehnologică" sau specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol;
b)absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior cu specializarea "educaţie tehnologică", în concordanţă cu Centralizatorul, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3, pe perioadă nedeterminată sau determinată;
c)absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior cu specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, în concordanţă cu Centralizatorul, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3, pe perioadă determinată.
(7)Profesorii titulari pe alte catedre, cu specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, pot ocupa prin detaşare sau în regim de plata cu ora catedre de educaţie tehnologică, conform prezentei Metodologii.
(8)Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior cu specializarea în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, care nu sunt titulari, pot fi încadraţi pe catedrele de educaţie tehnologică, pe perioadă determinată, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3, fiind salarizaţi ca personal didactic de predare cu studii corespunzătoare postului.
(9)Posturile didactice/catedrele de profesor în învăţământul liceal, clasele IX-XII/XIII, precum şi în învăţământul postliceal sau în şcoli de maiştri, pot fi ocupate de profesori, conform art. 247 lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de studii prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(10)În mod excepţional, în lipsa profesorilor de specialitate care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la alin. (9), după derularea etapelor de mobilitate conform Calendarului, pe catedrele din învăţământul liceal, clasele a IX-a şi a X-a, pot fi încadraţi pe perioadă determinată absolvenţi ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1).
(11)Catedrele de pregătire-instruire practică în învăţământul liceal, clasele IX-XII/XIII, în învăţământul profesional şi în învăţământul postliceal sau în şcolile de maiştri pot fi ocupate de:
a)absolvenţi cu specializări în profilul postului care au finalizat cu diplomă studii universitare de lungă durată, programe de conversie profesională ori studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a 90 de credite transferabile, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei-studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat sau studii care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. b), ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul I de studii universitare de licenţă urmat de ciclul II de studii universitare de masterat, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5)-(8) ori a cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1) sau de absolvenţi cu specializări în profilul postului care au finalizat cu diplomă ciclul I de studii universitare de licenţă urmat de un program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de lungă durată";
b)absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de scurtă durată cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5), (7) sau (8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de scurtă durată";
c)absolvenţi cu diplomă ai şcolilor postliceale sau ai şcolilor de maiştri cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (4) sau (8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de maistru-instructor şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "maistru - instructor".
d)absolvenţi cu diplomă ai şcolilor postliceale sau ai şcolilor de maiştri cu specializări în profilul postului, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (4) sau (8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1) şi cu diplomă de absolvire sau de licenţă ai învăţământului superior într-un alt domeniu, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "institutor cu studii superioare de scurtă sau lungă durată".
(12)Norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a elevilor în clasă pentru cadrele didactice care au finalizat cu diplomă studii universitare/postuniversitare/de conversie profesională, studii postliceale sau şcoli de maiştri, încadrate pe catedre de pregătire-instruire practică în funcţia de profesor de instruire practică sau de maistru-instructor este de 24 ore pe săptămână, respectiv de 20 ore pe săptămână în învăţământul special, indiferent de nivelul studiilor.
(13)Orele de laborator tehnologic din învăţământul liceal/postliceal se includ în catedrele de discipline tehnologice şi sunt predate de profesori de specialitate, cu respectarea prevederilor alin. (9) sau (10) şi a prevederilor art. 262 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 262 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare pentru învăţământul special.
(14)Încadrarea cadrelor didactice pe catedrele de laborator tehnologic şi de pregătire-instruire practică se realizează în funcţie de modul de organizare a acestei activităţi pe niveluri de învăţământ, cu respectarea prevederilor alin. (9)-(13). Activităţile de laborator şi de pregătire-instruire practică se efectuează în condiţiile legii.
(15)Orele de laborator tehnologic şi de instruire practică predate în cadrul stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2 sunt incluse în norma didactică de predare sau în plata cu ora, după caz. Pe parcursul unui an şcolar, un cadru didactic poate avea în încadrare cel mult o clasă de elevi care efectuează stagiul de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2. Orele vacante de laborator tehnologic şi de instruire practică din cadrul stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2 se ocupă numai pe perioadă determinată.
(16)Catedrele de pregătire/instruire practică din domeniul "Transporturi/Conducerea autovehiculelor" pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului superior/postliceal, cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei (IGP)/Autorităţii Rutiere Române (ARR), având oricare din specializările care le conferă dreptul de a ocupa catedre de pregătire/instruire practică, în concordanţă cu Centralizatorul.
(17)Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul special personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească, după caz, condiţiile de studii prevăzute la alin. (1)-(14) şi (16), precum şi pregătirea psihopedagogică prevăzută la art. 3, iar pentru alte specializări decât cele psihopedagogice prevăzute în anexa nr. 16 este necesar şi un stagiu atestat de pregătire teoretică şi practică în educaţie specială, conform art. 248 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(18)Posturile de profesor în centre şi cabinete şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică arondate la unităţi de învăţământ de nivel preşcolar, primar, gimnazial sau profesional pot fi ocupate de absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior, conform art. 247 lit. g) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul.
(19)Posturile de profesor în centre şi cabinete şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică arondate la unităţi de învăţământ de nivel liceal/postliceal, unităţi de învăţământ având clase pregătitoare-XII/XIII sau clase V-XII/XIII pot fi ocupate de absolvenţi cu specializări în profilul postului, în concordanţă cu Centralizatorul, care îndeplinesc cumulativ condiţiile de studii prevăzute la alin. (9) şi la alin. (18).
(20)Posturile didactice de profesor-logoped din centrele logopedice interşcolare şi din cabinetele şcolare/interşcolare pot fi ocupate de absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior, conform art. 247 lit. h) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul.
(21)Posturile didactice/catedrele din cluburile sportive şcolare şi din unităţile de învăţământ în care sunt organizate clase cu program sportiv pot fi ocupate de:
a)profesori care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4) sau (9), cu specializări în domeniile educaţie fizică şi sport/cultură fizică şi sport/ştiinţa sportului şi educaţiei fizice/ştiinţele motricităţii umane şi care dovedesc îndeplinirea condiţiei suplimentare a specializării, în cadrul studiilor universitare, în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată;
b)antrenori în cluburile sportive şcolare, absolvenţi cu diplomă ai unui liceu şi ai unei şcoli de antrenori ori ai unei instituţii de învăţământ postliceal sau superior de profil autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate, cu specializări în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată şi absolvirea unui curs în domeniul psihopedagogic şi metodic.
c)profesori-antrenori în cluburile sportive şcolare care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4) sau (9), cu specializări în domeniile educaţie fizică şi sport/cultură fizică şi sport/ştiinţa sportului şi educaţiei fizice/ştiinţele motricităţii umane şi care au dobândit specializări în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată prin absolvirea unei şcoli de antrenori autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate ori a unei instituţii de învăţământ postliceal sau superior de profil autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate.
(22)Posturile didactice de profesor documentarist pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului superior care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4), cu specializări în profilul postului în concordanţă cu Centralizatorul.
(23)Disciplina "Religie" poate fi predată de absolvenţi ai învăţământului superior cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, în baza avizului emis de cultele religioase recunoscute oficial de stat, conform prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10
(1)Cadrele didactice calificate din învăţământul preuniversitar, care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) şi art. 9, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată sau în regim de plata cu ora, trebuie să facă şi dovada pregătirii psihopedagogice conform art. 3 alin. (2)-(8) sau a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 95 alin. (4).
(2)Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (1):
a)în vederea asigurării personalului didactic necesar în creşele preluate în cadrul sistemului de educaţie în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, pentru ocuparea funcţiei didactice de educator-puericultor pot fi angajaţi pe perioadă determinată şi absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare, care au urmat cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi, precum şi absolvenţi cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar sau absolvenţi ai programelor de masterat cu specializarea educaţie timpurie.
b)educatorii-puericulturi din structura creşelor de stat care au trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2021 pot ocupa, în următorii 4 ani, funcţia de educator-puericultor, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor specifice din Metodologia de recunoaştere şi atestare a competenţelor profesionale pentru ocuparea funcţiei de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educaţiei.
Art. 11
În unităţile de învăţământ cu predare simultană organizarea formaţiunilor de studiu şi normarea personalului didactic de predare se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 12
(1)Catedrele de limbi moderne din învăţământul primar se atribuie astfel:
a)profesorilor titulari care îndeplinesc condiţiile de studii, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
b)profesorilor titulari care au specializări în profilul catedrei, în concordanţă cu Centralizatorul;
c)profesorilor pentru învăţământul primar/institutorilor/învăţătorilor de la grupa sau clasa respectivă, în cadrul activităţilor postului, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii ori prin certificatul de competenţă;
d)profesorilor pentru învăţământul primar/institutorilor/învăţătorilor de la altă grupă sau clasă, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii ori prin certificatul de competenţă, în regim de plata cu ora.
(2)Orele de limba maternă pentru minorităţile naţionale normate la clasele de nivel primar cu predare în limba română se pot constitui în catedre, cu încadrarea strictă în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar, pe care pot fi încadraţi:
a)absolvenţi cu diplomă ai colegiilor universitare de institutori cu specializarea "Institutori-Limba maternă";
b)absolvenţi cu diplomă ai colegiilor universitare de institutori, cu durata studiilor de 3-4 ani, pe a căror diplomă de absolvire nu este înscrisă şi a doua specializare, dar care au menţionată în foaia matricolă/suplimentul la diplomă direcţia de studiu "Limba maternă";
c)absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de licenţă cu specializarea "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar" care au menţionată în foaia matricolă/suplimentul la diplomă direcţia de studiu "Limba maternă" sau care deţin certificat de competenţă pentru predarea limbii materne respective eliberat de o instituţie de învăţământ superior;
d)absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare care au înscrisă pe diploma de licenţă/absolvire specializarea "Limba maternă" a minorităţii naţionale respective, conform Centralizatorului, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2)-(8) sau a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1).
(3)În unitatea de învăţământ în care nu există personal didactic de predare de specialitate pentru predarea curriculum-ului de limbă maternă la învăţământul primar, conform alin. (2), limba maternă este predată, de regulă, de învăţători/profesori/institutori de la clasa respectivă care cunosc limba maternă, orele respective fiind retribuite prin plata cu ora. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ decide care dintre profesorii pentru învăţământ primar/institutorii/învăţătorii cunoscători ai limbii materne respective pot preda limba maternă şi la alte clase din ciclul primar, în regim de plata cu ora.
(4)În unitatea de învăţământ în care nu există personal didactic de predare calificat pentru predarea disciplinei "Religie" la învăţământul primar, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ decide care dintre profesorii pentru învăţământ primar/institutorii calificaţi şi abilitaţi în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei şi cultele religioase recunoscute oficial de stat pot preda "Religia" la clase din ciclul primar, în regim de plata cu ora. Orele respective se plătesc în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(5)Orele de educaţie fizică predate de profesorii/institutorii pentru învăţământ primar ai claselor respective, care fac dovada specializării în educaţie fizică prin diploma de studii, sunt remunerate în sistem de plata cu ora.
Art. 13
(1)Disciplinele studii sociale, literatură universală, ştiinţe şi educaţie artistică din învăţământul liceal intră în norma de predare a absolvenţilor cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmat de ciclul II de studii universitare de masterat/ program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare, ai studiilor universitare de lungă durată, precum şi a absolvenţilor cu diplomă ai unor programe de conversie profesională ori ai studiilor postuniversitare, cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a 90 de credite transferabile, aprobate de Ministerul Educaţiei-studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat sau care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) sau c), cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul şi îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (6)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), precum şi a absolvenţilor cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmat de un program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul. Disciplinele educaţie antreprenorială, economie aplicată pot fi predate şi de absolvenţii învăţământului universitar de lungă durată care au înscrisă pe diploma de licenţă specializarea filosofie, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (6)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1). Disciplina educaţie economico - financiară poate fi predată şi de absolvenţii învăţământului universitar de lungă durată sau ai ciclului I de studii universitare de licenţă care au înscrisă pe diploma de licenţă specializările filosofie, ordine şi siguranţă publică, drept, ştiinţe juridice, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1).
(2)Cadrele didactice titulare pe catedre de filosofie sau de filosofie-studii sociale aflate în imposibilitatea constituirii catedrelor cu ore în specialitate, conform documentului de numire/transfer/repartizare, îşi pot constitui/completa norma didactică de predare şi cu ore de educaţie antreprenorială, economie sau economie aplicată, cu condiţia să fi avut în încadrare, în anii ulteriori titularizării, ore la aceste discipline, precum şi cu ore de psihologie sau sociologie. Cadrele didactice titulare pe catedre de sociologie sau de sociologie-studii sociale aflate în imposibilitatea constituirii catedrelor cu ore în specialitate, conform documentului de numire/transfer/repartizare, îşi pot constitui/completa norma didactică de predare şi cu ore de filosofie, psihologie sau logică, argumentare şi comunicare. Cadrele didactice titulare pe catedre de psihologie sau de psihologie-studii sociale aflate în imposibilitatea constituirii catedrelor cu ore în specialitate, conform actului de numire/transfer/repartizare, îşi pot constitui/completa norma didactică de predare şi cu ore de filosofie, sociologie sau logică, argumentare şi comunicare.
Art. 14
(1)Cadrului didactic titular pe o catedră de informatică, potrivit documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, i se poate constitui, la cerere, norma didactică de predare, la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular, şi cu ore de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor şi utilizarea tehnicii de calcul, elemente de statistică şi informatică medicală sau procesarea computerizată a imaginii. Cadrului didactic titular pe o catedră de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor şi utilizarea tehnicii de calcul ori de elemente de statistică şi informatică medicală, potrivit documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, care îndeplineşte condiţiile de studii pentru ocuparea unei catedre de informatică în concordanţă cu Centralizatorul, i se poate constitui, la cerere, norma didactică de predare, la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular, şi cu ore de informatică sau procesarea computerizată a imaginii.
(2)Opţionalul integrat la nivelul mai multor arii curriculare la clasele V-VIII este predat de cadre didactice care au specializări care le conferă dreptul de a preda discipline care intră în structura opţionalului respectiv. Încadrarea cadrelor didactice pentru predarea opţionalului integrat la nivelul mai multor arii curriculare se realizează de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ cu avizul comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar.
Art. 15
(1)La clasele cu predare bilingvă, limbile moderne se predau pe grupe.
(2)La clasele cu predare intensivă, limbile moderne şi informatica se predau, de regulă, pe grupe, cu condiţia încadrării în bugetul alocat şi în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar.
Art. 16
Personalul didactic de predare titular pe un post/catedră de corepetitor/acompaniament din liceele vocaţionale, din unităţile cu învăţământ integrat şi suplimentar de artă ori din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/Palatul Naţional al Copiilor rămâne încadrat ca personal didactic de predare titular, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în aceeaşi unitate de învăţământ şi beneficiază de toate drepturile legale prevăzute pentru personalul didactic de predare titular în sistemul de învăţământ preuniversitar.
Art. 17
(1)Posturile didactice/catedrele din învăţământul special pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului mediu/postliceal/superior cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17).
(2)Pentru clasele/grupele/unităţile de învăţământ special în care se utilizează curriculum-ul şcolii de masă sau curriculum-ul şcolii de masă adaptat, posturile didactice/catedrele se constituie pe discipline, conform planurilor-cadru în vigoare şi se ocupă cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii de absolvenţi ai învăţământului postliceal/superior cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17).
(3)Posturile de profesor preparator (nevăzător) din învăţământul special pot fi ocupate de profesori nevăzători care îndeplinesc pentru gimnaziu condiţiile de studii prevăzute la art. 9 alin. (4) şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), respectiv pentru liceu condiţiile de studii prevăzute la art. 9 alin. (9) şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17).
(4)În mod excepţional, în lipsa absolvenţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3), posturile de profesor preparator (nevăzător) din învăţământul special liceal, clasele a IX-a şi a X-a, pot fi ocupate pe perioadă determinată de profesori nevăzători care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (10), cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic.
(5)În situaţia în care nu există nici un candidat nevăzător, postul de profesor preparator (nevăzător) poate fi ocupat pe perioadă determinată şi de alte cadre didactice care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la alin. (3) şi (4).
(6)Disciplinele religie, educaţie fizică şi activităţi sportive şi limbile moderne prevăzute în planurile-cadru de la clasele/grupele/unităţile de învăţământ special care şcolarizează copii/elevi/tineri cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate sau cu deficienţe moderate sau uşoare sunt predate de cadre didactice de specialitate, conform prevederilor art. 18 alin. (3) şi art. 263 alin. (4), (5) şi (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Disciplinele din aria curriculară "tehnologii" din învăţământul special pentru elevi cu dizabilităţi moderate sau uşoare şi activităţile de pre-profesionalizare la clasele a IX-a şi a X-a din învăţământul special pentru elevi cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate, precum şi pregătirea-instruirea practică în învăţământul profesional şi liceal special pot fi desfăşurate de cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (11) şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), coroborate cu prevederile art. 9 alin. (12).
(7)Cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor itinerant/de sprijin, de profesor-psihopedagog, de profesor - psiholog şcolar, de profesor-logoped sau de profesor de psihodiagnoză, care nu au specializări în concordanţă cu Centralizatorul, au obligaţia de a urma studii universitare, programe de conversie profesională sau studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândire a 90 de credite transferabile, aprobate de Ministerul Educaţiei - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, cu specializări în psihopedagogie specială, psihologie, pedagogie ori studii universitare de masterat în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământ special.
(8)Cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor itinerant/de sprijin care, până la data soluţionării restrângerilor de activitate conform Calendarului, nu fac dovada finalizării cu diplomă a programelor de studii prevăzute la alin. (7), intră în restrângere de activitate fiind transferate pe posturi didactice/catedre în specialitate, în concordanţă cu Centralizatorul. În situaţia în care, după derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, conform Calendarului, posturile didactice ale acestora nu se ocupă cu personal didactic de predare calificat, conform Centralizatorului, cadrele didactice respective rămân, cu acordul acestora, încadrate prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată pe posturile respective. În etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor itinerant/de sprijin care nu fac dovada finalizării cu diplomă a programelor de studii prevăzute la alin. (7) pot ocupa numai posturi didactice/catedre în specialitate, în concordanţă cu Centralizatorul.
(9)În mod excepţional, în lipsa personalului didactic de predare de specialitate cu studii conform alin. (1)-(7), după derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, conform Calendarului, în învăţământul special pot fi încadraţi pe perioadă determinată cu statut de personal didactic de predare calificat:
a)absolvenţi ai învăţământului superior care au înscrisă pe diplomă specializările limba română sau limba şi literatura română pe posturi de profesor-psihopedagog, de profesor-psiholog şcolar, de profesor-logoped sau de profesor de psihodiagnoză;
b)oricare din absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, cu specializări dobândite în cadrul ciclului II de studii universitare de masterat sau în cadrul învăţământului universitar de lungă durată, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (6)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), pe posturile de profesor itinerant şi de sprijin şi posturile de profesor de psihopedagogie specială pentru o catedră de educaţie specială de la orice nivel;
c)oricare din absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), cu excepţia absolvenţilor colegiilor universitare de institutori, pe posturile de profesor itinerant şi de sprijin de nivel profesional, gimnazial, primar sau preşcolar, precum şi pe posturile de profesor de psihopedagogie specială pentru o catedră de educaţie specială.
(10)Cadrele didactice titulare în învăţământul special care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17) intră în restrângere de activitate.
(11)Pentru cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor-educator se recomandă să urmeze studii universitare/postuniversitare/programe de conversie profesională, conform alin. (7), cu specializări în psihopedagogie specială, psihologie, pedagogie ori studii universitare de masterat în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământ special.
Art. 18
(1)Activităţile specifice funcţiei de diriginte se organizează şi se desfăşoară la toate clasele şi formele de învăţământ din învăţământul preuniversitar, în conformitate cu precizările Ministerului Educaţiei.
(2)Profesorii din cabinetele de asistenţă psihopedagogică pot îndeplini funcţia de diriginte la solicitarea conducerilor unităţilor de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea.
(3)Personalul didactic de conducere şi personalul didactic de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare nu poate îndeplini funcţia de diriginte şi nu poate efectua ore de consiliere şi orientare vocaţională. În situaţii excepţionale, când la nivelul unei unităţi de învăţământ special nu există suficiente cadre didactice calificate care pot desfăşura activităţi de dirigenţie, activităţile specifice funcţiei de diriginte pot fi preluate şi de personalul didactic de conducere din unitatea de învăţământ respectivă, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.
(4)În alte situaţii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (3), dacă la nivelul unei unităţi de învăţământ nu există suficiente cadre didactice calificate, cadrele didactice calificate din unitatea de învăţământ respectivă pot prelua activităţi specifice funcţiei de diriginte şi la două formaţiuni de studiu, conform hotărârii consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, cu respectarea prevederilor alin. (5).
(5)Indemnizaţia pentru activitatea de dirigenţie sau de consiliere şi orientare vocaţională se acordă, conform reglementărilor în vigoare, la toate formele de învăţământ. La forma de învăţământ cu frecvenţă redusă indemnizaţia pentru activitatea de dirigenţie sau consiliere şi orientare vocaţională, conform prevederilor legale în vigoare, se acordă numai pentru lunile în care se organizează sesiunile de predare-evaluare. Fiecare cadru didactic sau de conducere, în cazul unităţilor de învăţământ special în condiţiile alin. (3), care desfăşoară activităţi de diriginte, beneficiază de o singură indemnizaţie de 10% aplicată salariului de bază, calculată conform prevederilor legale.
(6)Institutorii şi profesorii pentru învăţământul primar şi preşcolar, care îndeplinesc funcţii de conducere la nivelul unităţilor de învăţământ, de director sau de director adjunct, şi desfăşoară integral activităţile de predare-învăţare-evaluare aferente postului de la clasa/grupa de învăţământ primar/preşcolar, beneficiază fără niciun alt demers administrativ, în mod automat, atât de salariul aferent funcţiei de conducere, cât şi de indemnizaţia ce se acordă personalului didactic de predare care îndeplineşte funcţia de diriginte, similar învăţătorilor, educatoarelor, institutorilor şi profesorilor pentru învăţământul preşcolar şi primar.
Art. 19
(1)În situaţiile fuziunii, a divizării unor/unei unităţi de învăţământ sau a desfiinţării unei unităţi de învăţământ, selecţia cadrelor didactice se face prin evaluare de către o comisie numită prin decizie de inspectorul şcolar general, formată din inspectori şcolari şi/sau cadre didactice care nu funcţionează în unităţile de învăţământ aflate într-una dintre aceste situaţii, după emiterea ordinului ministrului educaţiei, la propunerea ARACIP, privind finalizarea operaţiunii de fuziune, de divizare, de constituire a unei noi unităţi de învăţământ, respectiv de desfiinţare a unei unităţi de învăţământ.
(2)În situaţia în care, ca urmare a reorganizării unor unităţi de învăţământ, începând cu data de 1 septembrie 2022, urmează să fie înfiinţate/constituite/desfiinţate unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, se procedează după cum urmează:
a)în situaţia fuziunii prin absorbţie a unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică de către o altă unitate de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă la data la care se efectuează evaluarea cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate există două persoane juridice distincte, atunci evaluarea cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate se realizează obligatoriu la nivelul fiecărei catedre din fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică, de către aceeaşi comisie de evaluare, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2); la nivelul inspectoratului şcolar, pentru fiecare post didactic/catedră, se întocmeşte o listă comună cu rezultatele evaluării cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate din cele două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică care urmează să fuzioneze prin absorbţie, iar cadrele didactice se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, în unitatea cu personalitate juridică rezultată în urma fuziunii prin absorbţie, fiind propuse pentru completare de normă didactică de predare sau restrângere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă este cazul, cadrele didactice prevăzute la art. 25 alin. (3), iar dacă reducerea de activitate nu se soluţionează, cadrele didactice cu punctajul cel mai mic/media cea mai mică din lista comună, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2);
b)în situaţia fuziunii prin contopire a două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă la data la care se efectuează evaluarea cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate există două persoane juridice distincte, toate cadrele didactice titulare de aceeaşi specialitate din ambele unităţi de învăţământ cu personalitate juridică se evaluează de aceeaşi comisie de evaluare, conform procedurii prevăzute la lit. a), cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2) şi se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, în noua unitate de învăţământ creată în urma fuziunii, fiind propuse pentru completare de normă didactică de predare sau restrângere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă este cazul, cadrele didactice prevăzute la art. 25 alin. (3), iar dacă reducerea de activitate nu se soluţionează, cadrele didactice cu punctajul cel mai mic/media cea mai mică din lista comună, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2);
c)în situaţia divizării prin absorbţie a unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, prin care una sau mai multe componente organizatorice de tipul nivel de învăţământ acreditat/autorizat să funcţioneze provizoriu, specializare/calificare profesională acreditată/autorizată să funcţioneze provizoriu sunt transferate la altă unitate de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, atunci comisia de evaluare stabileşte existenţa reducerilor de activitate în unitatea de învăţământ cu personalitate juridică din care se scindează componentele organizatorice, prin raportare la numărul de posturi didactice/catedre ce vor exista ulterior datei de 1 septembrie 2022, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2), iar la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică care absoarbe structura, prin raportare la situaţia numărului de posturi didactice/catedre existente la momentul evaluării; cadrele didactice titulare de aceeaşi specialitate, aflate în situaţia de reducere de activitate, se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, în unitatea de învăţământ care absoarbe structura, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2);
d)în situaţia divizării prin constituirea unei noi unităţi de învăţământ, începând cu data de 1 septembrie 2022, atunci cadrele didactice titulare de aceeaşi specialitate, la nivelul fiecărei catedre, se ierarhizează în baza evaluării efectuate şi se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2), la unităţile de învăţământ rezultate în urma divizării, fiind propuse pentru completare de normă didactică de predare sau restrângere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă este cazul, cadrele didactice prevăzute la art. 25 alin. (3), iar dacă reducerea de activitate nu se soluţionează, cadrele didactice cu punctajul cel mai mic/media cea mai mică, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2);
e)în situaţia încetării funcţionării totale a unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, toate cadrele didactice titulare din respectiva unitate de învăţământ cu personalitate juridică intră în restrângere de activitate.
(3)După distribuirea cadrelor didactice titulare conform prevederilor alin. (2) lit. a)-d), în situaţia în care nu apar restrângeri de activitate ale cadrelor didactice titulare, se distribuie după aceleaşi proceduri şi cadrele didactice debutante repartizate pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6).
(4)Ca urmare a reorganizării unor unităţi de învăţământ conform alin. (1) şi (2), a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel şi a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ, până la data prevăzută în Calendar, inspectoratele şcolare emit noi documente de numire pentru personalul didactic de predare titular şi pentru cadrele didactice debutante repartizate pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) afectat/afectate de aceste schimbări, conform art. 95 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru cadrele didactice titulare numite/transferate pe nivel gimnazial/profesional în unităţi de învăţământ având clase V-XII/XIII sau pregătitoare - XII/XIII, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (9), respectiv la art. 9 alin. (11), la solicitarea acestora, până la data prevăzută în Calendar, inspectoratele şcolare emit noi documente de numire în care se precizează nivelul cel mai înalt de învăţământ al unităţii, în funcţie de postul/catedra ocupat(ă).
(5)Revizuirea documentelor de numire/transfer/repartizare pentru cadrele didactice titulare/debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajate pe durata valabilităţii postului/catedrei pe posturi didactice/catedre ale căror denumiri nu se mai regăsesc în Centralizator se realizează în perioada de încadrare a personalului didactic, în baza solicitărilor adresate de către cadrele didactice, în scris, conducerilor unităţilor de învăţământ la care acestea sunt încadrate, în baza următoarei proceduri:
a)consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ întocmesc lista cadrelor didactice pentru care urmează să se revizuiască documentele de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, precizând pentru fiecare cadru didactic denumirea catedrei actuale, denumirea catedrei conform Centralizatorului şi specializarea;
b)directorii unităţilor de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar lista cadrelor didactice pentru care urmează să se revizuiască documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, însoţită de copii ale următoarelor documente autentificate la nivelul unităţilor de învăţământ: documentele de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, documentele de studii (diplomele de studii, foile matricole, certificatele de absolvire a programelor de formare psihopedagogică, certificate de dobândire a definitivării în învăţământ sau a gradelor didactice);
c)comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ şi întocmeşte lista finală a cadrelor didactice titulare pentru care se impune revizuirea documentelor de numire/transfer/repartizare, în concordanţă cu prevederile Centralizatorului şi, până la finalizarea etapei de încadrare a personalului didactic de predare titular, o prezintă în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar;
d)inspectorul şcolar general emite, pentru fiecare cadru didactic nominalizat în lista prezentată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, decizia de repartizare pe catedra constituită conform prevederilor Centralizatorului.
Art. 20
(1)Constituirea posturilor didactice/catedrelor şi încadrarea cadrelor didactice în învăţământul preuniversitar se realizează, asigurându-se cu prioritate continuitatea activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi, inclusiv pentru directorii şi directorii adjuncţi, numiţi prin concurs, care-şi desfăşoară obligaţia de predare în unitatea de învăţământ în care sunt titulari.
(2)Continuitatea activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi poate fi întreruptă ca urmare a reducerii de activitate, a participării cadrului didactic la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, în situaţia rezervării/degrevării postului didactic/catedrei, la încetarea de drept a contractului individual de muncă, potrivit legii, în situaţia reorganizării unităţii de învăţământ sau a restructurării reţelei şcolare, precum şi în alte situaţii speciale aprobate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, cu avizul inspectoratului şcolar.
(3)În situaţia în care cadrele didactice care au ocupat, prin concurs, funcţii de director sau de director adjunct în alte unităţi de învăţământ decât cele în care sunt titulare şi nu au posibilitatea de a efectua obligaţia de predare în unităţile de învăţământ în care sunt titulare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate identifică posturile didactice/catedrele incomplete care pot asigura efectuarea obligaţiei de predare în unităţile de învăţământ în care acestea au ocupat funcţii de conducere sau în unităţi de învăţământ apropiate şi publică aceste posturi cu menţiunea "Post pentru stabilirea obligaţiei de predare director/director adjunct". În etapa de detaşare în interesul învăţământului, conform Calendarului, inspectorul şcolar general emite decizia de detaşare în interesul învăţământului a cadrelor didactice respective pe posturile didactice/catedrele incomplete.
(4)Procedura de la alin. (3) se aplică şi în cazul cadrelor didactice titulare pe posturi de institutor/profesor pentru învăţământul primar sau preşcolar care au ocupat, prin concurs, funcţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ în care sunt titulare sau în alte unităţi de învăţământ decât cele în care sunt titulare, în vederea asigurării acestora a obligaţiei de predare.
(5)Numărul de ore de predare/săptămână aferente catedrelor incomplete stabilite la alin. (3) şi (4) se stabileşte cu respectarea strictă a Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4865/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În etapa de încadrare a personalului didactic de predare titular, cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar, care beneficiază de rezervarea postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi încadrate, la cerere, în regim de plata cu ora pe posturile didactice/catedrele pe care sunt titulare, până la cel mult jumătate din numărul de ore pe săptămână dintr-o normă didactică de predare, conform planurilor-cadru de învăţământ, stabilită potrivit prevederilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(7)Numărul de ore de predare/săptămână pe care pot fi încadrare în regim de plata cu ora cadrele didactice titulare care îndeplinesc funcţii de conducere în unităţi de învăţământ sau funcţii de conducere, îndrumare şi control în inspectoratele şcolare, se stabileşte de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (10) din Normele metodologice privind întocmirea proiectului de încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ preuniversitar şi încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, aprobate prin ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4165/2018, cu modificările ulterioare. Încadrarea în regim de plata cu ora a personalului de conducere, de îndrumare şi control din cadrul inspectoratelor şcolare se realizează cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.
Art. 21
(1)La nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar, încadrarea la clase sau grupe de elevi/preşcolari a personalului didactic de predare titular se realizează prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare, cu respectarea prevederilor art. 8, art. 9 alin. (1)-(4), alin. (6), alin. (8)-(17), art. 10, art. 12, art. 14-17, art. 20 şi a principiului privind continuitatea activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi/preşcolari, după discutarea şi analizarea proiectului de încadrare cu personal didactic de predare în consiliul profesoral al unităţii de învăţământ şi aprobarea acestuia de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.
(2)Repartizarea cadrelor didactice la structurile unităţii de învăţământ cu personalitate juridică se face prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, după discutarea şi analizarea proiectului de încadrare cu personal didactic de predare în consiliul profesoral al unităţii de învăţământ, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
(3)În situaţia în care un post didactic/o catedră, care rămâne neocupat(ă) într-o structură sau în unitatea de învăţământ cu personalitate juridică după aplicarea principiului continuităţii activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi, este solicitat(ă) de două sau mai multe cadre didactice titulare de aceeaşi specialitate, pentru departajare se aplică criteriile şi punctajele pentru evaluarea personalului didactic de predare prevăzute în anexa nr. 2. Dacă rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile socio-umane potrivit Notei de la punctul V din anexa nr. 2, dovedite prin documente justificative.
(4)După încadrarea titularilor, conform alin. (1)-(3), se încadrează după aceeaşi procedură, cadrele didactice debutante repartizate începând cu data de 1 septembrie 2012, ca urmare a participării la un concurs naţional, pe posturi didactice de predare/catedre vacante publicate pentru angajare pentru perioadă nedeterminată, care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi de la data angajării pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru perioadă nedeterminată până la data de 31 august 2022 nu acumulează o vechime efectivă la catedră mai mare de 6 ani, fără a se lua în considerare perioadele de suspendare a contractului individual de muncă pe durata concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi cadrele didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învăţământ repartizate în baza prevederilor art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare4, sesiunile 2016, 2017 sau 2018, cărora li se poate asigura cel puţin jumătate de normă didactică de predare conform deciziei de repartizare pe post/catedră.
___
4- Art. 253 din Legea nr. 1/2011 a fost abrogat prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2019
(5)Procedurile prevăzute la alin. (2)-(4) pot fi reluate, la solicitarea cadrelor didactice, după derularea etapelor de pretransfer, detaşare în interesul învăţământului sau detaşare la cerere, în situaţia în care, după aceste etape, se eliberează un post didactic de predare/o catedră dintr-o structură sau din unitatea de învăţământ cu personalitate juridică.
(6)Pentru cadrele didactice debutante repartizate începând cu data de 1 septembrie 2012, ca urmare a participării la concursul naţional, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată care, de la data angajării pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru perioadă nedeterminată pe care au fost repartizate, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2022, acumulează o vechime efectivă la catedră de cel mult 6 ani, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă şi de rezervare a postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru cadrele didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre în baza prevederilor art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sesiunile 2016, 2017 sau 2018, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în care au fost repartizate hotărăsc, după promovarea examenului pentru dobândirea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, în condiţiile în care aceste cadre didactice debutante şi-au continuat activitatea în aceeaşi/aceleaşi unitate/unităţi de învăţământ în care au fost repartizate.
(7)În baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii/ unităţilor de învăţământ privind modificarea din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, după comunicarea rezultatelor finale ale examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pentru cadrele didactice prevăzute la alin. (6), inspectoratele şcolare emit noi decizii de repartizare cu statut de cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, până la data de 31 august 2022.
(8)În situaţia în care, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2022, cadrele didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, prin concurs naţional, începând cu data de 1 septembrie 2012, acumulează, de la data angajării pe posturile didactice/catedrele publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată pe care au fost repartizate, o vechime efectivă la catedră mai mare de 6 (şase) ani şi nu promovează examenul naţional pentru definitivarea în învăţământ, sesiunea 2022, precum şi cadrele didactice debutante repartizate în baza prevederilor art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2016, care nu promovează examenul naţional pentru definitivarea în învăţământ, sesiunea 2022, au posibilitatea, cu acordul acestora, de a rămâne încadrate pe perioadă determinată şi în anul şcolar 2022-2023, pe posturile didactice/catedrele pe care au fost încadrate, cu excepţia cadrelor didactice debutante care au beneficiat de acest drept în anul şcolar anterior. Până la data de 31 august 2022, inspectoratele şcolare emit decizii în acest sens.
(9)Cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar care se angajează, prin concurs, cu funcţia de bază în unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, fără personalitate juridică, îşi pierd calitatea de cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar. Acestea pot reveni cu statut de cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar doar prin participarea la concursul naţional, în condiţiile prezentei Metodologii.
Art. 22
După încadrarea personalului didactic de predare potrivit prevederilor art. 21 se asigură rezervarea orelor/catedrelor/posturilor didactice destinate cadrelor didactice care provin din alte state şi care predau în România, în unităţi de învăţământ care au clase cu program bilingv, în baza acordurilor bilaterale interguvernamentale, interministeriale, încheiate de România cu statele respective sau în baza unor acorduri interinstituţionale, încheiate între organizaţii nonguvernamentale din state în care limba modernă care face obiectul acordului este limbă oficială, care au avizul serviciilor cultural - educative ale ambasadelor şi inspectoratele şcolare pe raza cărora se află unităţile de învăţământ cu program bilingv.
Art. 23
(1)Cadrelor didactice titulare aflate în situaţiile prevăzute la art. 255, art. 268 alin. (1), art. 279 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cadrelor didactice titulare care beneficiază de pensie de invaliditate, precum şi cadrelor didactice titulare detaşate, li se rezervă posturile didactice/catedrele. De acelaşi drept beneficiază şi cadrele didactice titulare desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
(2)Cadrele didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate rămân în evidenţa unităţilor de învăţământ de la care au fost detaşate, până la soluţionarea restrângerii de activitate a acestora prin transfer la o altă unitate de învăţământ. În situaţia în care la unitatea de învăţământ de la care un cadru didactic a fost detaşat în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate se vacantează un post didactic/o catedră în specialitatea cadrului didactic aflat în restrângere de activitate nesoluţionată, în concordanţă cu documentul de numire/transfer/repartizare, cadrul didactic respectiv revine ca titular pe postul didactic/catedra vacantat(ă), directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ având obligaţia să comunice în scris acestuia decizia de revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior.
(3)Inspectoratele şcolare au obligaţia de a avea o evidenţă strictă a tuturor cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate.
(4)În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice trebuie să revină pe acelaşi post didactic/aceeaşi catedră, departajarea cadrelor didactice se realizează în baza criteriilor prevăzute la art. 25 alin. (3) sau (4), după caz, iar în situaţia în care nu se realizează departajarea prin aplicarea acestor criterii, în ordinea descrescătoare a punctajelor stabilite conform anexei nr. 2. Dacă nici rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative.