Art. 90. - Metodologie-Cadru din 2021 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2022-2023

M.Of. 1086 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
Art. 90
(1)Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate rămase neocupate, după etapa de detaşare a personalului didactic de predare titular, se repartizează, în perioadele prevăzute de Calendar, la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016, în şedinţe de repartizare organizate de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, conform anexei nr. 18. La note/medii egale departajarea cadrelor didactice/candidaţilor se realizează conform art. 65.
(2)În vederea evitării scindării posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete, în şedinţele de repartizare organizate conform alin. (1), candidaţii se repartizează, de regulă, pe catedrele vacante/rezervate complete existente în lista publicată sau prin constituirea unei norme didactice de predare complete din catedrele vacante/rezervate incomplete deja existente în lista afişată la începutul şedinţelor.
(3)În condiţiile art. 89 alin. (5), repartizarea candidaţilor se realizează în baza datelor existente în sistemul informatizat.