Art. 34. - Metodologie-Cadru din 2021 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2022-2023

M.Of. 1086 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
Art. 34
(1)La etapa de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate, organizată în baza prevederilor art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pot participa cadrele didactice prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3), cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5), aflate în restrângere de activitate, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii.
(2)Transferarea personalului didactic de predare titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare se poate realiza din mediul rural în cel urban, numai dacă persoana respectivă se încadrează într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (6).
(3)În etapa de transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate nu se ocupă catedrele complete şi incomplete solicitate pentru întregirea normei didactice de predare, pe care nu s-au soluţionat întregirile de normă didactică. Transferul pe aceste catedre se poate realiza numai în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (7).
(4)Cererile de restrângere de activitate se soluţionează în şedinţă de repartizare, înaintea soluţionării cererilor pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe perioada viabilităţii postului.