Art. 3. - Metodologie-Cadru din 2021 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2022-2023
M.Of. 1086 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
Art. 3
(1)Cadrele didactice care au dobândit definitivarea în învăţământ sau un grad didactic ori gradul didactic I ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor sunt cadre didactice cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.
(2)La etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, absolvenţii cu diplomă ai învăţământului postliceal şi universitar au obligaţia să facă şi dovada pregătirii psihopedagogice. Pentru absolvenţii studiilor universitare, finalizarea pregătirii psihopedagogice presupune obţinerea a minimum 60 de credite prin modulele organizate de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic şi obţinerea "Certificatului de absolvire a programelor de formare psihopedagogică" sau finalizarea cu diplomă a unui program universitar de master didactic organizat conform Metodologiei pentru înfiinţarea şi organizarea programelor de master didactic, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare.
(3)Pentru absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic cu specializările educator - puericultor, educatoare sau învăţător, ai colegiului universitar de institutori sau ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializarea "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar" se consideră îndeplinită cerinţa privind pregătirea psihopedagogică de nivel I, prevăzut în Metodologia-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3850/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Absolvenţii cu diplomă de absolvire/certificat de competenţe ai învăţământului postliceal/terţiar nonuniversitar/ai şcolilor de maiştri/ai şcolilor de antrenori au obligaţia de a efectua pregătirea psihopedagogică în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5286/2015 privind aprobarea Planului de învăţământ pentru programul de pregătire psihopedagogică şi metodică şi a Normelor metodologice de organizare şi desfăşurare a programului de pregătire psihopedagogică şi metodică a maiştrilor instructori absolvenţi de şcoli postliceale/colegii din învăţământul terţiar nonuniversitar/şcoli de maiştri în domeniu şi a antrenorilor absolvenţi de liceu urmat de o şcoală de antrenori, şcoli postliceale ori colegii de învăţământ terţiar nonuniversitar de profil, cu specializarea în ramura de sport respectivă, în vederea certificării pentru profesia didactică.
(5)Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior, care solicită încadrarea în învăţământul antepreşcolar, preşcolar, primar, gimnazial, profesional, în palatele şi cluburile copiilor, în cluburile sportive şcolare sau pe catedre de pregătire/instruire practică, trebuie să facă, în perioadele de înscriere/validare a înscrierii la etapele de mobilitate, dovada deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic.
(6)Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de lungă durată, precum şi absolvenţii cu diplomă ai ciclului II de studii universitare de masterat/master care solicită încadrarea în învăţământul liceal sau postliceal trebuie să facă, în perioadele de înscriere/validare a înscrierii la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, dovada deţinerii a minimum 60 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic sau finalizarea cu diplomă a unui program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare. Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de lungă durată, absolvenţii cu diplomă ai ciclului II de studii universitare de masterat/master, precum şi absolvenţii cu diplomă ai ciclului I de studii universitare care fac dovada finalizării cu diplomă a unui program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare pot fi încadraţi în învăţământul preuniversitar la orice nivel de învăţământ.
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (5) şi (6), absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de lungă sau scurtă durată, care au efectuat pregătirea psihopedagogică până în anul 2009 şi nu au dobândit definitivarea în învăţământ, pot face dovada absolvirii complete a programului de pregătire psihopedagogică prin foaia matricolă/anexa la diplomă, în care este consemnată parcurgerea disciplinelor psihopedagogice şi metodice ori prin certificat de absolvire a programului de formare psihopedagogică. Absolvenţilor care au finalizat cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare de lungă sau scurtă durată până în anul 2005 li se consideră îndeplinită condiţia de formare psihopedagogică de nivel I şi II, după caz, dacă prin foaia matricolă/anexa la diplomă fac dovada parcurgerii disciplinelor: psihologie şcolară, pedagogie, metodica/didactica predării specialităţii şi practică pedagogică aferentă specializării/specializărilor înscrisă/înscrise pe diplomă.
(8)Absolvenţii care au efectuat pregătirea psihopedagogică în statele membre ale Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană îşi pot recunoaşte pregătirea psihopedagogică efectuată în conformitate cu prevederile Procedurii privind recunoaşterea programelor de formare psihopedagogică finalizate în statele membre ale Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, în vederea continuării studiilor sau desfăşurării activităţii didactice în România, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5415/2016. Pentru absolvenţii care au finalizat cu diplomă studiile în alte state şi au efectuat pe parcursul studiilor pregătirea psihopedagogică şi cărora li se recunosc în România studiile efectuate în statele respective, li se consideră implicit recunoscută şi pregătirea psihopedagogică. Absolvenţii pentru care nu este posibilă recunoaşterea pregătirii psihopedagogice efectuate în alte state au obligaţia ca, în termen de cel mult 2 (doi) ani de la angajarea în învăţământul preuniversitar, să se adreseze unui departament pentru pregătirea personalului didactic/departament de specialitate cu profil psihopedagogic din cadrul unei instituţii/unităţi de învăţământ acreditate, în vederea efectuării sau completării pregătirii psihopedagogice, dacă este cazul şi obţinerii "Certificatului de absolvire a programelor de formare psihopedagogică" sau să urmeze un program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare.
(9)Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului postliceal şi universitar care nu îndeplinesc condiţiile de pregătire psihopedagogică prevăzute la alin. (2)-(8) şi care nu au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau gradul didactic I ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor, se încadrează pe posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar ca personal fără studii corespunzătoare postului didactic/catedrei, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 95 alin. (4).