Art. 25. - În cazul apariţiei situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, de completare a normei didactice sau de restrângere de activitate, în etapa de constituire a normei didactice de predare şi încadrare a personalului didactic de predare titular, a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajate pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei, situaţii care vizează două sau mai multe cadre didactice titulare/angajate la aceeaşi specialitate, se renunţă, în ordine, la: - Metodologie-Cadru din 2021 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2022-2023
M.Of. 1086 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
Art. 25
(1)Cadrul didactic titular/debutant prevăzut la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajat pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei pentru care nu se poate constitui norma didactică completă de predare în specialitate, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, dar pentru care se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare-învăţare-evaluare în baza actului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră sau pentru care se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare în specialitate, din disciplinele prevăzute în documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, la nivelul consorţiului şcolar din care face parte unitatea de învăţământ, se află în situaţia de completare a normei didactice de predare.
(2)Cadrul didactic titular/debutant prevăzut la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajat pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei pentru care nu se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare în specialitate, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră sau pentru care postul/norma didactică de predare nu se mai încadrează în sistemul de normare privind efectivele de preşcolari şi elevi prevăzute de lege, luând în considerare şi reducerea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare în condiţiile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se află în situaţia de restrângere de activitate.
(3)În cazul apariţiei situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, de completare a normei didactice sau de restrângere de activitate, în etapa de constituire a normei didactice de predare şi încadrare a personalului didactic de predare titular, a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajate pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei, situaţii care vizează două sau mai multe cadre didactice titulare/angajate la aceeaşi specialitate, se renunţă, în ordine, la:
a)activitatea prestată de personalul didactic de predare care solicită plecarea din unitate pe motivul reducerii activităţii; în cazul în care două sau mai multe persoane de aceeaşi specialitate solicită plecarea din unitatea de învăţământ, pleacă persoana care întruneşte punctajul cel mai mare/media cea mare în urma evaluării;
b)activitatea prestată de personalul didactic de predare care a obţinut calificativul nesatisfăcător sau satisfăcător la ultima evaluare anuală;
c)activitatea prestată de personalul didactic de predare sancţionat disciplinar în anul şcolar curent sau în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi;
d)activitatea prestată de personalul didactic de predare ale cărui specializări dobândite prin studii nu sunt în concordanţă cu postul didactic ocupat/catedra ocupată, conform Centralizatorului;
e)activitatea prestată de cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare şi optează pentru pensionare începând cu data de 1 septembrie 2022, la solicitarea acestora;
f)activitatea prestată de personalul didactic de predare titular care împlineşte vârsta de 65 de ani până la data de 1 septembrie 2022;
g)activitatea prestată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei;
h)activitatea prestată de cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) care nu sunt înscrise la examenul naţional de definitivare în învăţământ;
i)activitatea prestată de cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) care sunt înscrise la examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022;
j)activitatea prestată de personalul didactic de predare ale cărui studii nu sunt în concordanţă cu nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat;
k)activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu este numit/transferat/repartizat pe nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
l)în situaţia reducerii numărului de ore la catedrele din învăţământul special, activitatea prestată de cadrele didactice care nu au finalizat studii universitare sau studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate de Ministerul Educaţiei - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat, cu una din specializările: psihopedagogie specială, psihopedagogie, psihologie, pedagogie, pedagogie socială, pedagogie specială, psihosociologie, filosofie-istorie (absolvenţi ai promoţiilor 1978-1994) - în concordanţă cu Centralizatorul ori studii universitare de masterat/master în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământul special;
m)activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu deţine avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic, conform prezentei Metodologii;
n)în situaţia reducerii numărului de grupe/clase sau de ore la clasele/grupele din unităţile de învăţământ în care se şcolarizează alternative educaţionale, activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu deţine documentele care atestă parcurgerea modulelor de pedagogie specifice alternativelor educaţionale care se şcolarizează în unitatea de învăţământ respectivă, eliberate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România;
o)în situaţia reducerii numărului de ore la clasele/grupele cu predare intensivă/bilingvă sau în limbile minorităţilor naţionale, activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu a absolvit studiile în limba în care se face predarea la aceste clase/grupe;
p)activitatea prestată de personalul didactic de predare titular numit/transferat/repartizat în două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, în cazul în care la nivelul uneia dintre unităţi de învăţământ se constată diminuarea numărului de ore.
q)activitatea prestată de personalul didactic de predare titular care a dobândit definitivarea în învăţământ, cu o vechime la catedră mai mare de 5 (cinci) ani, care nu face dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani lucraţi efectiv în funcţii didactice de predare sau în funcţii de conducere în unităţi de învăţământ ori în funcţii de conducere sau de îndrumare şi control în inspectoratele şcolare calculat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare sau a uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 82 lit. a)-e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)În cazul apariţiei situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, de completare a normei didactice de predare sau de restrângere de activitate, pe parcursul anului şcolar, situaţii care vizează două sau mai multe cadre didactice titulare/angajate la aceeaşi specialitate, se renunţă, în ordine, la:
a)activitatea prestată de:
(i)personalul didactic de predare fără studii corespunzătoare postului;
(ii)personalul didactic de predare pensionat, asociat, calificat angajat pe perioadă determinată, titular încadrat în regim de plata cu ora;
(iii)personalul didactic de predare în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată;
(iv)personalul didactic de predare titular detaşat la cerere;
(v)personalul didactic de predare titular detaşat în interesul învăţământului;
b)activitatea prestată de personalul didactic de predare prevăzut la alin. (3).
(5)Dacă reducerea de activitate, care vizează două sau mai multe persoane titulare/angajate de aceeaşi specialitate la nivelul unei unităţi de învăţământ, nu se soluţionează prin aplicarea prevederilor alin. (3) sau (4), după caz şi nici luând în considerare cererile de reducere a normei didactice de predare a personalului didactic de predare în condiţiile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, desemnarea cadrelor didactice care intră în reducere de activitate se realizează în perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a personalului didactic de predare titular, prin organizarea unui concurs sau prin evaluare obiectivă conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2. Hotărârea privind modalitatea de evaluare se stabileşte de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.
În unităţile de învăţământ în care se înregistrează reduceri de activitate la catedrele constituite din discipline informatice (informatică, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, tehnologii asistate de calculator, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor şi utilizarea tehnicii de calcul, elemente de statistică şi informatică medicală), iar cadrele didactice titulare/angajate pe aceste catedre îndeplinesc condiţiile de ocupare a tuturor acestor catedre, pentru stabilirea cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, evaluarea se realizează global la nivelul tuturor catedrelor constituite din discipline informatice, după aplicarea prevederilor alin. (3) sau (4), după caz.
(6)În cazul în care desemnarea cadrului didactic aflat în reducere de activitate se face prin concurs, acesta este organizat de o comisie stabilită şi aprobată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Comisia este alcătuită din preşedinte, care este directorul unităţii de învăţământ, dacă nu se află în situaţia de reducere de activitate, sau un alt cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie, în situaţia în care directorul este vizat de reducere, şi doi membri evaluatori, unul dintre ei fiind reprezentantul inspectoratului, celălalt un profesor titular cu gradul didactic I, de la altă unitate de învăţământ, având specializarea corespunzătoare disciplinei la care este reducerea şi un secretar, cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie. Evaluarea constă într-o inspecţie specială la clasă şi lucrare scrisă din programa de concurs specifică disciplinei. Evaluarea pentru fiecare probă se face prin note de la 10 la 1, acordate de cei doi evaluatori. Nota fiecărei probe se stabileşte ca medie aritmetică a notelor acordate de cei doi evaluatori. Rezultatul final se obţine ca medie aritmetică a celor două note. Concursul se anunţă în maximum 48 de ore de la aprobarea proiectului de încadrare cu personal didactic de predare de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.
(7)Evaluarea obiectivă este realizată de către o comisie stabilită şi aprobată de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ având următoarea componenţă: preşedinte-directorul unităţii de învăţământ, dacă nu se află în situaţia de reducere, sau un alt cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ, în situaţia în care directorul este vizat de reducere de activitate, şi doi membri - cadre didactice titulare de altă specialitate din unitatea de învăţământ sau cadre didactice titulare de aceeaşi specialitate din alte unităţi de învăţământ. Evaluarea obiectivă se realizează în perioada prevăzută în Calendar şi se finalizează cu punctajul atribuit conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2. Dacă rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative.
(8)În cazuri excepţionale, în care atât directorul unităţii de învăţământ, cât şi toate celelalte cadre didactice care fac parte din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ sunt vizaţi de reducere de activitate, preşedintele comisiei prevăzute la alin. (6) sau alin. (7) poate fi un inspector şcolar, numit prin decizie a inspectorului şcolar general.