Art. 83. - Metodologie-Cadru din 2020 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021 - 2022
M.Of. 1121 bis
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2021
Art. 83
Procedurile prevăzute la art. 29 alin. (6)-(10) pot fi reluate în etapa de stabilire a personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular şi care se reîncadrează în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2021-2022, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării, la solicitarea cadrelor didactice care se încadrează în prevederile art. 29 alin. (4) şi (5), după derularea etapei de pretransfer, în situaţia în care, după această etapă, la nivelul unităţilor de învăţământ în care sunt încadrate cadrele didactice respective se eliberează posturi didactice/catedrele în specialitate şi se creează condiţiile menţinerii în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2021-2022, prevăzute la art. 29 alin. (7).