Capitolul 10 - Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, prin detaşare la cerere, se realizează în şedinţa de repartizare, organizată la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, în perioada prevăzută în Calendar, în ordine, de către: - Metodologie-Cadru din 2018 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019 - 2020

M.Of. 993 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Septembrie 2019
Capitolul X Detaşarea personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar:
Art. 82
(1)Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după derularea etapelor de mobilitate anterioare, precum şi cele care devin rezervate în cadrul etapei de detaşare în interesul învăţământului, se ocupă de cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1) - (4), prin detaşare în interesul învăţământului.
(2)Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează în baza cererii scrise formulate de unitatea de învăţământ primitoare, pe postul didactic/catedra solicitat (ă) de unitatea de învăţământ primitoare, cu acordul scris al persoanelor solicitate, conform anexei nr. 14 şi cu avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular. Personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar solicitat pentru detaşare depune un acord la inspectoratul şcolar şi la unitatea de învăţământ primitoare, însoţit de actele certificate pentru conformitate cu originalul, de către directorul unităţii de învăţământ în care cadrul didactic solicitat pentru detaşare şi-a desfăşurat activitatea, însoţit de o copie a documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră şi de avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular. Profesorii consilieri în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează CMBRAE-CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv.
(3)Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar solicitate pentru detaşare interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate care necesită atestate/avize suplimentare trebuie să posede atestatele/avizele necesare, la data depunerii acordului pentru detaşare în interesul învăţământului la inspectoratul şcolar şi la unitatea de învăţământ primitoare, conform Calendarului. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar solicitate pentru detaşare interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate care necesită probă practică/orală trebuie să promoveze aceste probe conform prevederilor art. 4 alin. (4) - (6) şi alin. (8).
(4)Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se dispune prin decizie a inspectorului şcolar general, după aprobarea în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare/CJRAE/CMBRAE, cu avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular. Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre se poate realiza pentru o perioadă de cel mult 5 (cinci) ani şcolari consecutivi. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la comunicarea acesteia. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi se soluţionează de către consiliul de administraţie al unităţii. Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de Învăţământ/CJRAE/CMBRAE în urma contestaţiei este definitivă şi poate fi atacată numai prin procedurile contenciosului administrativ.
(5)Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar de stat în unităţi de învăţământ de pe lângă ambasade/consulate sau în alte unităţi de învăţământ care nu sunt incluse în reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ se dispune prin decizie a inspectorului şcolar general, la solicitarea conducerii unităţii de învăţământ primitoare, cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale.
(6)Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată se detaşează în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, în şedinţă de repartizare organizată de comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar, în perioada prevăzută în Calendar.
Art. 83
(1)În cazul funcţiilor de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, detaşarea în interesul învăţământului se realizează prin decizia inspectorului şcolar general, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, cu respectarea prevederilor legale. În cazul unei funcţii de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat temporar vacante, conducerea unităţii de învăţământ este asigurată, până la revenirea persoanei numite prin concurs, de un cadru didactic titular, numit prin detaşare sau prin delegare de atribuţii, cu respectarea prevederilor legale.
(2)În cazul funcţiilor de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, detaşarea în interesul învăţământului se face la propunerea inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi al Ministerului Educaţiei Naţionale, în baza acordului scris al persoanelor solicitate, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar. Funcţiile de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare temporar vacante, se ocupă, până la revenirea persoanelor numite prin concurs, de cadre didactice titulare, numit prin detaşare sau prin delegare de atribuţii, cu respectarea prevederilor legale.
(3)Detaşarea în interesul învăţământului în funcţiile de îndrumare şi control din Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi în funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic se dispune prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
(4)Asigurarea conducerii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular, până la organizarea concursului, dar nu târziu de sfârşitul anului şcolar, se realizează conform art. 254A1 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Obligaţia de predare pentru personalul didactic detaşat în funcţii de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv în funcţii de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, se stabileşte în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi se precizează în decizia de detaşate în interesul învăţământului.
Art. 84
(1)Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după etapa de detaşare în interesul învăţământului se ocupă de cadrele didactice titulare prevăzute la art. 5 alin. (1) - (4), prin detaşare la cerere prin continuitate sau în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea 2018.
(2)Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru detaşare la cerere se ocupă cu prioritate aplicând principiul continuităţii pentru cadrele didactice titulare repartizate prin detaşare la cerere/continuitate pentru detaşare la cerere pe posturi didactice/catedre începând cu 1 septembrie 2019, în şedinţă de repartizare potrivit Calendarului, care au obţinut la concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2018 şi/sau 2017, media de repartizare minimum 5 (cinci) în specialitatea postului, au acordul de principiu al consiliului de administraţie/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ şi au calificativul/calificativele "Foarte bine". Cadrele didactice care solicită continuitate pentru detaşare la cerere se adresează, în scris, consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ până la data prevăzută în Calendar. Profesorii consilieri în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează, în scris, CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv. Acordul de principiu/refuzul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de Învăţământ/CJRAE/CMBRAE pentru continuitate prin detaşare la cerere este comunicat inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice solicitante, până la data prevăzută în Calendar. Consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de Învăţământ/CMBRAE/CJRAE comunică în scris cadrelor didactice solicitante motivele acordului de principiu/refuzului continuităţii prin detaşare. Dacă un post didactic dintr-o unitate de învăţământ este solicitat de mai multe cadre didactice se aplică criteriile de departajare prevăzute la art. 81 alin. (6). Pentru a beneficia de continuitate pentru detaşare la cerere, cadrele didactice titulare care au obţinut la concurs în sesiunea 2018 şi/sau 2017, care participă şi la concursul din 2019, trebuie să obţină minimum media 5 (cinci), conform art. 62 alin. (9), la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei solicitat(e) pentru continuitate. Cadrele didactice care beneficiază de continuitate pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2019 - 2020 îşi actualizează dosarul personal la inspectoratul şcolar, conform Calendarului.
(3)Învăţătorul, profesorul pentru învăţământ primar sau institutorul calificat din învăţământul primar, detaşat la cerere, la 1 septembrie 2015, la clasa pregătitoare, în baza rezumatului obţinut la concursul de titularizare, sesiunea 2015, care în perioada 1 septembrie 2015-31 august 2019 a predat, prin continuitate, la aceeaşi clasă de elevi, poate beneficia de continuitate pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2019 - 2020, în condiţiile alin. (2), pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi.
(4)În această etapă consiliile de administraţie ale unităţilor de Învăţământ/CMBRAE/CJRAE pot emite acorduri de principiu de continuitate pentru detaşare la cerere pentru posturile didactice care se pot vacanta ulterior, cadrelor didactice care se încadrează în prevederile alin. (2) - (3). Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la comunicarea acesteia. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi se soluţionează de către consiliul de administraţie al unităţii, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de Învăţământ/CMBRAE/CJRAE în urma contestaţiei este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ. Persoana nemulţumită de răspunsul primit la contestaţie are dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente.
(5)Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după soluţionarea continuităţilor pentru detaşare la cerere se ocupă de cadrele didactice titulare, precum şi de către cadrele didactice debutante din învăţământul preuniversitar de stat şi particular prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2019, participante la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, care au obţinut cel puţin media de repartizare 5,00 (cinci), conform art. 62 alin. (9) şi solicită detaşare la cerere.
(6)Detaşarea la cerere a personalului didactic din învăţământul preuniversitar prevăzut la alin. (5) se realizează în baza cererii scrise formulate de cadrul didactic interesat la inspectoratul şcolar, însoţită de actele certificate pentru conformitate cu originalul, prevăzute în cerere, conform anexei nr. 14.
(7)Concursul specific constă în evaluarea activităţii profesionale, didactice şi ştiinţifice a cadrului didactic, în baza documentelor justificative anexate la cererea de înscriere, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi acordarea punctajului rezultat prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2.
(8)Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, prin detaşare la cerere, se realizează în şedinţa de repartizare, organizată la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, în perioada prevăzută în Calendar, în ordine, de către:
a)cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (5), care au participat la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, şi au obţinut cel puţin media 5 (cinci), conform art. 62 alin. (9), rămase nerepartizate şi care solicită detaşare la cerere, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute la concurs, cu excepţia cadrelor didactice repartizate în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, conform prevederilor art. 74 alin. (3);
b)cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (5), inclusiv cadrele didactice titulare transferate în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, care solicită detaşare la cerere, la propunerea medicului de medicină a muncii privind schimbarea locului de muncă sau a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora în conformitate cu prevederile art. 189 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată. Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute în urma aplicării criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2, după repartizarea candidaţilor prevăzuţi la art. 4 alin. (1) lit. q).
c)cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (5), inclusiv cadrele didactice titulare transferate în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, care solicită detaşare la cerere, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute în urma aplicării criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2, după repartizarea candidaţilor prevăzuţi la art. 4 alin. (1) lit. q).
(9)În cazul mediilor egale sau a punctajelor egale are prioritate în următoarea ordine:
a)persoana care are domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care solicită postul didactic/catedra;
b)persoana care solicită postul didactic/catedra în apropierea localităţii de domiciliu.
c)persoana al cărei soţ/soţie este cadru didactic titular în localitatea în care se solicită detaşarea;
d)persoana al cărei soţ/soţie este cadru didactic;
e)persoana al cărei soţ/soţie este ales/aleasă în Parlament este numit/numită în Guvern sau îndeplineşte funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Preşedinţiei, al Guvernului ori în Ministerul Educaţiei Naţionale, cea aleasă de Parlament în organismele centrale ale statului, precum şi persoana al cărei soţ/soţie îndeplineşte funcţia de prefect, subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean sau o funcţie de îndrumare şi control în sistemul de învăţământ, de cultură, de tineret şi sport. De asemenea, au prioritate soţul/soţia persoanei care îndeplineşte funcţii de conducere şi de specialitate la Casa Corpului Didactic, precum şi soţul/soţia cadrelor didactice numite în funcţii de conducere sau de specialitate la comisiile şi agenţiile din subordinea Preşedinţiei, a Parlamentului sau a Guvernului, ai/ale liderilor sindicatelor din învăţământ, care au drept de rezervare de catedră, şi ai/ale cadrelor active ale Ministerului Apărării, ale Ministerului Afacerilor Internelor, ale Serviciului Român de Informaţii şi alte servicii speciale la nivel naţional, mutate, la ordin, în altă localitate.
(10)Dacă, după aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (9) se menţine egalitatea, departajarea se face luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii:
a)gradul didactic;
b)nota/media obţinută la examenul pentru obţinerea gradului didactic;
c)dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare sau îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 82 lit. a) - e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic titular care a dobândit definitivarea în învăţământ, cu o vechime la catedră mai mare de 5 (cinci) ani;
d)media de departajare, calculată cu patru zecimale;
e)cuprinderea în cadrul unui program de conversie organizat de instituţii autorizate/acreditate, conform legii.
f)media obţinută la examenul de bacalaureat/absolvire/licenţă (stat);
g)vechimea în învăţământ
(11)Cadrul didactic, care nu poate participa la şedinţa de repartizare prin detaşare la cerere, are dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, un împuternicit care să-i reprezinte interesele. În cazul în care cadrul didactic nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează. Opţiunea fiecărui cadru didactic se consemnează în procesul- verbal al comisiei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.
(12)Detaşarea la cerere a personalului didactic se dispune anual, prin decizie a inspectorului şcolar general. 0 persoană poate beneficia de detaşare la cerere pe posturi didactice/catedre pe o perioadă de cel mult 5 (cinci) ani şcolari consecutivi.
(13)Cadrele didactice numite cu statut de titular în baza rezultatelor obţinute la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2019, care s-au prezentat la postul didactic/catedra pe care au fost repartizate şi pentru care s-au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată pot beneficia de detaşare în interesul învăţământului sau de detaşare la cerere, în baza punctajelor obţinute conform anexei nr. 2, în primul an după repartizare, până la data începerii cursurilor, precum şi pe parcursul anului şcolar, în baza hotărârii comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar, cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale.

(14)Detaşarea cadrelor didactice titulare poate fi soluţionată pe catedre în componenţa cărora intră şi ore din propria normă.
(15)Un cadru didactic titular poate beneficia de detaşare în interesul învăţământului şi la cerere pe posturi didactice/catedre cel mult 10 (zece) ani şcolari consecutivi, cu respectarea prevederilor alin. (12) şi art. 82 alin. (4).
(16)Detaşarea personalului didactic titular se realizează ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi art. 263 alin. (1) - (10) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, de condiţiile prevăzute în prezenta Metodologie şi de principiile fundamentale prevăzute la art. 3 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Detaşarea personalului didactic titular se realizează pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate în unităţi de învăţământ în aceeaşi funcţie didactică sau într-o altă funcţie didactică, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii, potrivit specializărilor dobândite prin studii în concordanţă cu Centralizatorul şi prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 4 alin. (9).
(17)Cadrul didactic titular într-o unitate de învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, prin detaşare, ocuparea unui/unei post didactic/catedre vacant(e)/rezervat(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, conform Centralizatorului, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ.
(18)Decizia de repartizare prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere se emite de către inspectorul şcolar general al inspectoratului şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la care cadrul didactic se detaşează. În cazul detaşării în interesul învăţământului sau la cerere de pe un post didactic/catedră vacant(ă) rezervat(ă) dintr-un judeţ în altul, un exemplar al deciziei de repartizare prin detaşare se comunică unităţii de învăţământ la care cadrul didactic se detaşează, iar un alt exemplar al deciziei se comunică inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi are sediul unitatea de învăţământ la care cadrul didactic detaşat este titular, care are obligaţia de a-l transmite unităţii de învăţământ la care cadrul didactic detaşat este titular. În cazul detaşării la cerere de pe un post didactic/catedră vacant(ă)/rezervat(ă) în cadrul aceluiaşi judeţ/municipiului Bucureşti, un exemplar al deciziei de repartizare prin detaşare se comunică unităţii de învăţământ la care cadrul didactic este titular, iar un alt exemplar al deciziei se comunică unităţii de învăţământ la care cadrul didactic se detaşează.
În baza deciziei de repartizare prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere, unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular dispune suspendarea contractului individual de muncă, potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectând, în acelaşi timp prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din Hotărârea de Guvern nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare, iar unitatea de învăţământ primitoare emite decizie de încadrare prin detaşare la cerere, fără a se încheia un alt contract individual de muncă pentru cadrul didactic detaşat.
(19)În situaţii temeinic justificate, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ în care un cadru didactic este detaşat, conducerea respectivei unităţi de învăţământ poate solicita inspectoratului şcolar încetarea detaşării şi revenirea cadrului didactic pe postul/catedra de la unitatea de învăţământ la care este titular.