Art. 9. - Posturile didactice din învăţământul preşcolar şi primar pot fi ocupate de: - Metodologie-Cadru din 2018 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019 - 2020
M.Of. 993 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 Septembrie 2019
Art. 9
(1)Posturile didactice de educator-puericultor pot fi ocupate de absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogie, ai şcolii postliceale pedagogice, ai unei şcoli echivalente sau studii superioare, în profilul postului, în conformitate cu Centralizatorul, precum şi absolvirea unui curs în domeniul psihopedagogie şi metodic specific, dovedit prin foaia matricolă sau certificat de absolvire.
(2)Posturile didactice din învăţământul preşcolar şi primar pot fi ocupate de:
a)educatori/educatoare, institutori/institutoare/profesori pentru învăţământ preşcolar, învăţători/învăţătoare, institutori/institutoare/profesori pentru învăţământ primar conform art. 247 lit. a) şi c) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de studii prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.
b)absolvenţi cu diplomă ai liceului pedagogic, ai şcolii postliceale pedagogice sau ai unor şcoli echivalente având înscrise pe diploma de absolvire una din specializările educatoare, educator, învăţător, învăţătoare, educatoare-învăţător, educator-învăţător, învăţător-educatoare, învăţător-educator în concordanţă cu Centralizatorul ori de absolvenţi cu diplomă ai colegiului universitar de institutori cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, care au finalizat cu diplomă şi studii universitare de scurtă durată şi care şi-au echivalat învăţământul universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia de profesor pentru învăţământ preşcolar, respectiv de profesor pentru învăţământ primar;
c)absolvenţi cu diplomă ai colegiului universitar de institutori cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, care şi-au echivalat învăţământul universitar realizat prin colegiul universitar de institutori, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia de profesor pentru învăţământ preşcolar, respectiv de profesor pentru învăţământ primar.
(3)În învăţământul preşcolar şi primar alternativ trebuie îndeplinite, după caz, condiţiile de studii menţionate la alin. (2), precum şi parcurgerea şi finalizarea modulului pedagogic specific alternativei educaţionale, cu diplomă/certificat/adeverinţă.
(4)Posturile didactice/catedrele de profesor din învăţământul gimnazial, clasele V - VIII, din învăţământul profesional, din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, pot fi ocupate de:
a)absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de lungă durată cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2), (5) sau (6) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1);
b)absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de lungă durată, care ulterior au finalizat cu diplomă/certificat programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice ori studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a cel puţin 90 de credite, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei Naţionale - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat/master sau care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. b), cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2), (5) sau (6) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1);
c)absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1);
d)absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă, care ulterior au finalizat cu diplomă/certificat programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice ori studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a cel puţin 90 de credite, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei Naţionale - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1);
e)absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmate de ciclul II de studii universitare de masterat cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1);
f)absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmate de ciclul II de studii universitare de masterat, care ulterior au finalizat cu diplomă/certificat programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice ori studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a cel puţin 90 de credite, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei Naţionale - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat sau care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. c), cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1);
g)absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de scurtă durată, cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2), (5) sau (6) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1).
(5)În mod excepţional, în lipsa profesorilor de specialitate cu specializări prevăzute la alin. (4), catedrele de limbi moderne/materne, de educaţie plastică, de educaţie muzicală, de educaţie fizică şi de religie din învăţământul gimnazial, clasele V - VIII şi din învăţământul profesional, pot fi ocupate pe perioadă determinată, de absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare în profilul catedrei, conform prezentei Metodologii, salarizaţi corespunzător funcţiei de "institutor cu studii superioare de scurtă durată".
(6)Posturile didactice/catedrele de profesor în învăţământul liceal, clasele IX - XII/XIII/XIV, precum şi în învăţământul postliceal, pot fi ocupate de absolvenţi cu studiile prevăzute la alin. (4) lit. a) şi b), cu condiţia deţinerii pregătirii psihopedagogice prevăzute la art. 3 alin. (2) sau (6), precum şi de absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmate de ciclul II de studii universitare de masterat/master, cu specializări în profilul postului şi de absolvenţi cu studiile prevăzute la alin. (4) lit. f), cu condiţia deţinerii a minimum 60 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie.
(7)În mod excepţional, în lipsa profesorilor de specialitate, care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la alin. (6), după derularea etapelor de mobilitate conform Calendarului, pe catedrele din învăţământul liceal obligatoriu, clasele a IX-a şi a X-a, pot fi încadraţi pe perioadă determinată absolvenţi ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1).
(8)Catedrele de pregătire-instruire practică în învăţământul liceal, clasele IX - XII/XIII/XIV, în învăţământul profesional şi în învăţământul postliceal pot fi ocupate de:
a)absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul postului sau ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmate de ciclul II de studii universitare de masterat cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1) sau ai studiilor universitare de lungă durată în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2), (5) sau (6) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de lungă durată";
b)absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă sau ai studiilor universitare de lungă durată, care ulterior au finalizat cu diplomă/certificat programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice ori studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a 90 de credite, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei Naţionale - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat sau care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. b), cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de lungă durată";
c)absolvenţi cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă, urmate de ciclul II de studii universitare de masterat, care ulterior au finalizat cu diplomă programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice ori studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a 90 de credite, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei Naţionale - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat sau care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. c), cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogie ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de lungă durată";
d)absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de scurtă durată cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2), (5) sau (6) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de scurtă durată";
e)absolvenţi cu diplomă ai şcolilor postliceale sau ai şcolilor de maiştri cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2) sau (5) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de maistru-instructor şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "maistru - instructor".
f)absolvenţi cu diplomă ai şcolilor postliceale sau ai şcolilor de maiştri cu specializări în profilul postului, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2) sau (5) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1) şi cu diplomă de absolvire sau de licenţă ai învăţământului superior într-un alt domeniu, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii de institutor cu studii superioare de scurtă sau lungă durată.
(9)Norma didactică de predare-învăţare-evaluare, de instruire practică şi de evaluare curentă a elevilor în clasă pentru cadrele didactice, care au finalizat cu diplomă studii universitare, studii postliceale sau şcoli de maiştri, încadrate pe catedre de pregătire- instruire practică este de 24 ore pe săptămână, respectiv de 20 ore pe săptămână în învăţământul special.
(10)Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul special personalul didactic trebuie să îndeplinească, după caz, condiţiile de studii prevăzute la alin. (1) - (9), precum şi pregătirea psihopedagogică prevăzută la art. 3, iar pentru alte specializări, decât cele psihopedagogice prevăzute în anexa nr. 17, este necesar şi un stagiu atestat de pregătire teoretică şi practică în educaţie specială, conform art. 248 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.
(11)Posturile de profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică arondate la unităţi de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial sau profesional pot fi ocupate de absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior, conform art. 247 lit. g) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul.
(12)Posturile de profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică arondate la unităţi de învăţământ liceal, unităţi de învăţământ având clase I - XII/XIII sau clase V - XII/XIII pot fi ocupate de absolvenţi cu specializări în profilul postului, care îndeplinesc cumulativ condiţiile de studii prevăzute la alin. (6) şi la alin. (11).
(13)Posturile didactice de profesor-logoped din centrele logopedice interşcolare şi din cabinetele şcolare/interşcolare pot fi ocupate absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior, conform art. 247 lit. h) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul.
(14)Posturile didactice/catedrele din cluburile sportive şcolare şi din unităţile de învăţământ în care sunt organizate clase cu program sportiv pot fi ocupate de:
a)profesori care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4) - (7), cu specializări în domeniile educaţie fizică şi sport/cultură fizică şi sport precum şi îndeplinirea condiţiei suplimentare a specializării, în cadrul studiilor universitare, în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată;
b)antrenori, în cluburile sportive şcolare, absolvenţi cu diplomă ai unui liceu şi ai unei şcoli de antrenori ori ai unei instituţii de învăţământ postliceal sau superior de profil autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate, cu specializări în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată şi absolvirea unui curs în domeniul psihopedagogie şi metodic.
c)profesori-antrenori, în cluburile sportive şcolare, care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4), cu specializări în domeniile educaţie fizică şi sport/cultură fizică şi sport şi care au dobândit specializări în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată prin absolvirea unei şcoli de antrenori autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate ori a unei instituţii de învăţământ postliceal sau superior de profil autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate.
(15)Posturile didactice de profesor documentarist pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului superior, care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4), cu specializări în profilul postului în concordanţă cu Centralizatorul.
(16)Disciplina "Religie" poate fi predată numai de absolvenţi ai învăţământului superior cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, în baza avizului emis de cultele religioase recunoscute oficial de stat, conform prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.
(17)Cadrele didactice, din învăţământul preuniversitar, cu studii universitare de scurtă durată, care au dobândit atestatul/adeverinţa de echivalare a studiilor cu ciclul I de studii universitare de licenţă, în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5553/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se salarizează corespunzător noii funcţii didactice.