Art. 23. - Metodologie-Cadru din 2018 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019 - 2020

M.Of. 993 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Septembrie 2019
Art. 23
(1)Cadrelor didactice titulare aflate în situaţiile prevăzute la art. 255, art. 268 alin. (1), art. 279 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, cadrelor didactice titulare care beneficiază de pensie de invaliditate, precum şi cadrelor didactice titulare detaşate, li se rezervă posturile didactice/catedrele. De acelaşi drept beneficiază şi cadrele didactice titulare desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
(2)Cadrele didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate rămân în evidenţa unităţilor de învăţământ de la care au fost detaşate, până la soluţionarea restrângerii de activitate a acestora prin transfer la o altă unitate de învăţământ. În situaţia în care, la unitatea de învăţământ de la care a fost detaşat în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate un cadru didactic, se vacantează un post didactic/o catedră în specialitatea cadrului didactic aflat în restrângere de activitate nesoluţionată, în concordanţă cu documentul de numire/transfer/repartizare, cadrul didactic respectiv revine ca titular pe postul didactic/catedra vacantat(ă), directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ având obligaţia să comunice în scris cadrului didactic aflat în restrângere de activitate nesoluţionată decizia de revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior.
(3)Inspectoratele şcolare au obligaţia de a avea o evidenţă strictă a tuturor cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate.
(4)În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice trebuie să revină pe acelaşi post didactic/aceeaşi catedră, ocuparea postului didactic/catedrei se realizează în baza evaluării efectuate art. 25 alin. (3), în ordinea descrescătoare a punctajelor.