Art. 108. - Metodologie-Cadru din 2018 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019 - 2020
M.Of. 993 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 Septembrie 2019
Art. 108
(1)Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene, din statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană, precum şi rezidenţii permanenţi pe teritoriul României, care îndeplinesc condiţiile necesare de studii, precum şi celelalte condiţii prevăzute de prezenta Metodologie şi au actele de studii recunoscute echivalate de Ministerul Educaţiei Naţionale sau au studiat în România, au dreptul de a participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar şi, în baza rezultatelor obţinute la concurs, pot fi angajaţi pe perioadă determinată sau nedeterminată.
(2)Cetăţenii străini care au dreptul de fi încadraţi în muncă pe teritoriul României, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, precum şi celelalte condiţii prevăzute de prezenta Metodologie şi au actele de studii recunoscute/echivalate de Ministerul Educaţiei Naţionale sau au studiat în România, pot participa la concurs, urmând a fi angajaţi pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, pe perioadă determinată, în funcţie de rezultatele obţinute, după încadrarea personalului didactic calificat în regim de plata cu ora.