Secţiunea ii - Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar cu personal didactic de predare calificat în regim de plată cu ora - Metodologie-Cadru din 2018 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019 - 2020

M.Of. 993 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Septembrie 2019
Secţiunea II:Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar cu personal didactic de predare calificat în regim de plată cu ora
Art. 94
(1)Personalul didactic de predare şi de instruire practică, inclusiv cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar, poate fi salarizat şi prin plata cu ora, potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Personalul didactic de predare şi de instruire practică care beneficiază de reducerea normei didactice, poate avea dreptul la remunerarea activităţii în regim de plată cu ora, doar după efectuarea normei complete, prevăzute la art. 262 alin. (3) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Personalul didactic de predare, de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar, precum şi personalul de îndrumare şi control poate fi salarizat prin plata cu ora în condiţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu respectarea Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.165/2018, cu modificările ulterioare şi a Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare. Salarizarea în regim de plată cu ora pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control se realizează numai pentru orele care depăşesc limita maximă de ore pentru obligaţia de predare, conform Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.865/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Personalul de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar, precum şi personalul de îndrumare şi control poate fi încadrat la cerere, în regim de plata cu ora pe posturile didactice/catedrele rămase neocupate, până la cel mult jumătate din numărul de ore pe săptămână dintr-o normă didactică de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică, conform planurilor-cadru de învăţământ, stabilită potrivit prevederilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, încadrarea în regim de plata cu ora a personalului de conducere şi a personalului de îndrumare şi control din cadrul inspectoratelor şcolare se realizează cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.
(4)După încheierea contractelor individuale de muncă pe perioadă nedeterminată/determinată, cu personalul didactic calificat repartizat conform prezentei Metodologii, directorul unităţii de învăţământ atribuie, prin decizie, posturile didactice/catedrele/orele rămase neocupate în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular în unitatea de învăţământ, la solicitarea, în scris, a acestuia şi comunică situaţia la inspectoratul şcolar, în perioada prevăzută în Calendar. Personalul didactic titular căruia i s-a atribuit ore în sistem de plata cu ora încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învăţământ.
(5)După atribuirea posturilor didactice/catedrelor/orelor rămase neocupate în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular în unitatea de învăţământ, directorii unităţilor de învăţământ în care mai rămân posturi didactice/catedre/ore neocupate acordă avizul pentru încadrarea în regim de plata cu ora, în baza prezentării unui curriculum vitae şi susţinerii unui interviu, în perioada prevăzută în Calendar, personalului didactic de predare titular în altă unitate de învăţământ, specialiştilor consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare, personalului angajat în alte domenii de activitate, personalului didactic pensionat cu respectarea condiţiilor de studii, avizelor şi atestatelor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate.
(6)Pe baza avizului obţinut pentru încadrarea în regim de plata cu ora, conform alin. (5), inspectoratul şcolar emite decizia de repartizare, în baza căreia personalul didactic de predare titular în altă unitate de învăţământ, specialiştii consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare, personalul angajat în alte domenii de activitate şi personalul didactic pensionat încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învăţământ.
(7)În perioada prevăzută în Calendar, inspectoratul şcolar repartizează, în şedinţă de repartizare, în ordine:
a)cadrele didactice titulare rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;
b)cadrele didactice titulare rămase cu norma didactică incompletă pentru completarea normei didactice, conform prezentei Metodologii;
c)candidaţi cu studii corespunzătoare postului rămaşi nerepartizaţi sau cu norma incompletă, conform art. 90;
d)candidaţi repartizaţi după concursul naţional din sesiunea 2019 şi candidaţi repartizaţi în baza rezultatelor obţinute la concursurile de titularizare 2018, 2017, 2016, 2015, 2014 sau 2013 în etapele anterioare, care nu s-au prezentat la posturi didactice/catedre şi care solicită o nouă repartizare, conform art. 90;
e)personalul didactic de predare titular care a solicitat încadrarea în regim de plata cu ora rămas neîncadrat selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8);
f)specialişti consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare şi personal calificat angajat în alte domenii de activitate, care au solicitat încadrarea în regim de plata cu ora, rămaşi neîncadraţi, selectaţi în baza criteriilor stabilite la alin. (8);
g)personalul didactic calificat pensionat din învăţământul preuniversitar rămas neîncadrat, care nu depăşeşte cu cel mult 3 (trei) ani vârsta legală de pensionare, selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8);
h)personalul didactic calificat pensionat din învăţământul preuniversitar, care depăşeşte cu 3 (trei) ani vârsta legală de pensionare, rămas neîncadrat, selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8);
i)personalul didactic calificat pensionat din alte domenii de activitate, care a dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, rămas neîncadrat selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8).
(8)Pentru departajarea personalului didactic prevăzut la alin. (8) lit. e)-i) se aplică, în ordine următoarele criterii:
a)domiciliul în localitatea în care solicită postul;
b)continuarea activităţii didactice în aceeaşi unitate de învăţământ în care a funcţionat şi în anul şcolar anterior;
c)rezultatul obţinut la interviu;
d)gradul didactic;
e)nota/media obţinută la examenul pentru obţinerea gradului didactic;
f)media obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice.
Art. 95
(1)Angajarea personalului didactic de predare calificat în regim de plata cu ora, repartizat prin decizia inspectorului şcolar general, se realizează de către directorul unităţii de învăţământ, după prezentarea curriculum-ului vitae şi susţinerea interviului.
(2)Angajarea personalului didactic de predare calificat pe posturi didactice/catedre, în regim de plata cu ora, se realizează pe durata cursurilor sau până la revenirea titularului la post/catedră în timpul anului şcolar, cu respectarea prevederilor Centralizatorului, a condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2) - (6), a prevederilor prezentei Metodologii, a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.165/2018, cu modificările ulterioare şi a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Cadrele didactice titulare în altă unitate de învăţământ, specialiştii consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare, cadrele didactice asociate angajate în alte domenii de activitate şi cadrele didactice pensionate, care au ocupat un post didactic/o catedră vacant(ă) rezervat(ă), după prezentarea curriculum-ului vitae şi susţinerea interviului, încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învăţământ conform art. 254 alin. (16) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 96
(1)Posturile didactice/catedrele/orele vacante/rezervate rămase neocupate după încadrarea personalului didactic de predare titular, personalului didactic asociat sau pensionat în regim de plata cu ora, se atribuie în regim de plata cu ora, prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, în ordine mai întâi personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în unitatea de învăţământ şi apoi se emit avize pentru încadrarea în regim de plata cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în alte unităţi de învăţământ iar situaţia se comunică inspectoratului şcolar.
(2)Personalul didactic de predare titular şi cel angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în altă unitate de învăţământ, specialiştii consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare, personalul calificat angajat în alte domenii de activitate, personalul didactic pensionat, care solicită, în scris, încadrarea în regim de plata cu ora susţin interviul în faţa unei comisii constituite la nivelul unităţii de învăţământ. În vederea susţinerii interviului, comisia elaborează bilete cu întrebări, pe baza tematicii specifice de specialitate şi de didactica specialităţii. Candidatul extrage un bilet şi răspunde la întrebările conţinute de acesta. Interviul se evaluează cu note de la 10 la 1, iar nota minimă de promovare este 5 (cinci). Rezultatele interviului se comunică inspectoratului şcolar.
(3)În situaţia în care mai rămân posturi didactice/catedre vacante/rezervate neocupate, acestea se repartizează, de inspectoratele şcolare, în şedinţă de repartizare, conform Calendarului, în ordine, după cum urmează:
a)candidaţilor rămaşi nerepartizaţi sau a celor repartizaţi în etapele anterioare cu norma didactică de predare-învăţare-evaluare incompletă, conform art. 90 sau candidaţilor angajaţi cu contract individual pe perioadă determinată cu norma didactică de predare- învăţare-evaluare incompletă, în vederea completării normei cu ore din învăţământul gimnazial conform art. 8 alin. (3);
b)candidaţilor care nu s-au prezentat la posturi didactice/catedre şi care solicită o nouă repartizare, conform art. 90;
c)personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în altă unitate de învăţământ pe baza avizului obţinut, ca urmare a rezultatelor obţinute la interviul pentru încadrarea în regim de plata cu ora.
(4)Deciziile de repartizare pe post/catedră pentru candidaţii repartizaţi conform alin. (3) se emit începând cu data de la care au fost repartizaţi.