Capitolul vii - Contravenţii şi sancţiuni - Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale
M.Of. 391
În vigoare Versiune de la: 24 Mai 2024 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL VII:Contravenţii şi sancţiuni
Art. 245
(1)Entitatea contractantă răspunde contravenţional în cazurile şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(2)Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:
e1)încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 209 alin. (41) şi (8);
g)nepunerea la dispoziţia ANAP a informaţiilor referitoare la atribuirea/modificarea contractelor de achiziţie sectorială/acordurilor-cadru, în scopul îndeplinirii funcţiilor sale;
j)încălcarea prevederilor art. 227 şi art. 228 alin. (1)-(2);
k)neducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, după data la care aceasta rămâne definitivă;
m)orice încălcare a prevederilor prezentei legi sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia, având ca efect încălcarea dispoziţiilor art. 2;
n)încălcarea prevederilor art. 232 alin. (1) şi (3).
a)atribuirea unui contract sectorial/acordului-cadru sau organizarea unui concurs de soluţii fără publicarea prealabilă a unei invitaţii de participare la o procedură concurenţială de ofertare, în cazurile în care publicarea acesteia este obligatorie potrivit prevederilor art. 124 alin. (1) lit. a)-c) şi art. 154;
b)încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2);
c)încălcarea regulilor de elaborare a specificaţiilor tehnice prevăzute la art. 165 alin. (6);
d)încălcarea regulilor de publicitate şi transparenţă prevăzute la art. 151-160, cu excepţia celor referitoare la anunţul de atribuire;
e)utilizarea altor criterii de calificare şi selecţie decât cele prevăzute la art. 176 sau a altor criterii de atribuire decât cele prevăzute la art. 209 alin. (3);
e1)încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 209 alin. (41) şi (8);f)aplicarea incorectă, în cadrul procesului de calificare/selecţie şi/sau evaluare a criteriilor de calificare şi selecţie, a criteriului de atribuire sau a factorilor de evaluare;
g)nepunerea la dispoziţia ANAP a informaţiilor referitoare la atribuirea/modificarea contractelor de achiziţie sectorială/acordurilor-cadru, în scopul îndeplinirii funcţiilor sale;h)încălcarea prevederilor art. 219 alin. (1);
i)anularea unei proceduri de atribuire în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 225-226 sau crearea unor circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire;
j)încălcarea prevederilor art. 227 şi art. 228 alin. (1)-(2);
k)neducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, după data la care aceasta rămâne definitivă;l)încălcarea regulilor prevăzute la art. 124 alin. (1) lit. d) şi art. 155 referitoare la anunţul de atribuire.
m)orice încălcare a prevederilor prezentei legi sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia, având ca efect încălcarea dispoziţiilor art. 2;
n)încălcarea prevederilor art. 232 alin. (1) şi (3).(3)Contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă între 5.000 lei şi 30.000 lei.
Art. 246
[textul din Art. 246 din capitolul VII a fost abrogat la 22-dec-2017 de Art. II, punctul 51. din Ordonanta urgenta 107/2017]
Art. 247
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează ex post de către persoane împuternicite în acest scop de către Curtea de Conturi a României.
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează ex post de către persoane împuternicite în acest scop de către Curtea de Conturi a României.(2)Prin derogare de la dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii cu amendă contravenţională se prescrie în termen de 36 de luni de la data săvârşirii faptei.
Art. 248
(1)Sancţiunea contravenţională se aplică entităţii contractante, care dispune adoptarea de măsuri împotriva persoanei/persoanelor implicate în procesul de achiziţie publică ce a făcut obiectul contravenţiei numai dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către acestea, cu vinovăţie, constând în culpă gravă, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce le revin.
(1)Sancţiunea contravenţională se aplică entităţii contractante, care dispune adoptarea de măsuri împotriva persoanei/persoanelor implicate în procesul de achiziţie publică ce a făcut obiectul contravenţiei numai dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către acestea, cu vinovăţie, constând în culpă gravă, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce le revin.(2)Săvârşirea faptei contravenţionale nu implică în mod obligatoriu şi producerea unui prejudiciu.
(3)Stabilirea prejudiciului trebuie să ţină seama de circumstanţele faptei contravenţionale şi să fie fundamentată.
Art. 249
În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 245 sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.