Secţiunea 1 - Consultarea pieţei - Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale

M.Of. 391

În vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
SECŢIUNEA 1:Consultarea pieţei
Art. 148
(1)Înainte de iniţierea procedurii de atribuire a contractului sectorial, entitatea contractantă are dreptul de a organiza consultări ale pieţei în vederea pregătirii achiziţiei sectoriale, prin raportare la obiectul contractului sectorial, şi pentru a informa operatorii economici cu privire la planurile de achiziţie şi cerinţele avute în vedere în legătură cu acestea, făcând cunoscut acest lucru prin intermediul SEAP, precum şi prin orice alte mijloace.
(2)În cadrul consultărilor prevăzute la alin. (1), entitatea contractantă are dreptul de a invita experţi independenţi, autorităţi publice sau operatori economici, inclusiv organizaţii reprezentative ale acestora.
(3)Entitatea contractantă are dreptul de a utiliza sau implementa opiniile, sugestiile ori recomandările primite în cadrul consultărilor prevăzute la alin. (1) pentru pregătirea achiziţiei şi pentru organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire, cu condiţia ca utilizarea sau implementarea acestor opinii, sugestii ori recomandări să nu aibă ca efect denaturarea concurenţei şi/sau încălcarea principiilor nediscriminării şi transparenţei.
(4)Modalităţile, condiţiile şi procedura de organizare şi de desfăşurare a consultărilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Art. 149
(1)În situaţia în care un candidat/ofertant sau o entitate care are legături cu un candidat/ofertant a oferit opinii, sugestii sau recomandări entităţii contractante în legătură cu pregătirea procedurii de atribuire, în cadrul consultărilor prevăzute la art. 148 sau în orice alt mod, inclusiv ca parte a unor servicii de consultanţă, ori a participat în alt mod la pregătirea procedurii de atribuire, entitatea contractantă ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că participarea respectivului candidat/ofertant la procedura de atribuire nu este de natură a denatura concurenţa.
(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include, printre altele, comunicarea către ceilalţi candidaţi/ofertanţi a informaţiilor relevante care au fost transmise în contextul participării candidatului/ofertantului la pregătirea procedurii de atribuire sau care decurg din această participare şi stabilirea unor termene corespunzătoare pentru depunerea ofertelor.
(21)Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (2) se justifică în raportul procedurii prevăzut de art. 230 alin. (1).

(21)[textul din Art. 149, alin. (2^1) din capitolul V, sectiunea 1 a fost abrogat la 07-iul-2020 de Actul din Decizia 221/2020]
(3)[textul din Art. 149, alin. (3) din capitolul V, sectiunea 1 a fost abrogat la 04-iun-2018 de Art. II, punctul 9. din Ordonanta urgenta 45/2018]