Secţiunea 2 - Instrumente şi tehnici specifice de atribuire a contractelor sectoriale - Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale

M.Of. 391

În vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2024 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 2:Instrumente şi tehnici specifice de atribuire a contractelor sectoriale
SUBSECŢIUNEA 1:Paragraful 1 - Acordul-cadru
Art. 127
Entitatea contractantă atribuie acordurile-cadru prin aplicarea procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 82.

Art. 128
(1)Durata unui acord-cadru nu poate depăşi 8 ani, cu excepţia cazurilor excepţionale pe care entitatea contractantă le justifică temeinic, în special prin obiectul acordului-cadru respectiv.
(2)Entitatea contractantă are obligaţia de a stabili operatorul economic sau, după caz, operatorii economici care sunt parte a acordului-cadru respectiv prin aplicarea unor nome şi criterii obiective care pot include reluarea procedurii între acei operatori economici care sunt parte la acordul-cadru.
(3)Criteriile de calificare şi selecţie, criteriul de atribuire şi factorii de evaluare sunt prevăzuţi în documentele achiziţiei pentru acordul-cadru.
(4)Entităţile contractante atribuie acorduri-cadru cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) fără să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurenţa între operatorii economici.
(5)Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc condiţiile şi modalităţile de atribuire a acordului-cadru.
SUBSECŢIUNEA 2:Paragraful 2 - Sistemul dinamic de achiziţii
Art. 129
(1)Entitatea contractantă are dreptul de a utiliza un sistem dinamic de achiziţii pentru achiziţii de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piaţă satisfac necesităţile entităţii contractante.
(2)Sistemul dinamic de achiziţii este organizat şi funcţionează în integralitate ca un proces electronic şi este deschis, pe întreaga sa perioadă de valabilitate, oricărui operator economic care îndeplineşte criteriile de calificare şi selecţie.
(3)Sistemul dinamic de achiziţii poate fi împărţit pe categorii de produse, lucrări sau servicii care sunt definite în mod obiectiv, pe baza caracteristicilor achiziţiilor care urmează a fi realizate în cadrul categoriei în cauză, caracteristici care pot include referinţe la dimensiunea maximă admisibilă a contractelor subsecvente specifice sau la o anumită zonă geografică în care contractele subsecvente specifice vor fi executate.
Art. 130
(1)Pentru efectuarea unei achiziţii în cadrul unui sistem dinamic de achiziţii, entitatea contractantă aplică regulile licitaţiei restrânse, precum şi regulile specifice prevăzute în cuprinsul prezentului paragraf.
(2)Toţi candidaţii care îndeplinesc criteriile de calificare şi selecţie sunt admişi în sistem, entitatea contractantă neavând dreptul de a limita numărul de candidaţi care vor fi admişi în cadrul sistemului.
(3)În cazul în care entitatea contractantă a împărţit sistemul pe categorii de produse, lucrări sau servicii în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (3), entitatea contractantă specifică criteriile de calificare şi selecţie aplicabile pentru fiecare categorie.
Art. 131
(1)Entitatea contractantă are obligaţia de a respecta următoarele termene:
a)perioada minimă pentru depunerea solicitărilor de participare este de 30 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunţului de participare sau, de la data trimiterii invitaţiei pentru confirmarea interesului dacă se utilizează un anunţ orientativ periodic ca mijloc de invitare la procedura concurenţială de ofertare, şi nu poate fi în niciun caz mai mic de 15 zile;
b)perioada minimă pentru depunerea ofertelor este de 10 zile de la data transmiterii invitaţiei de participare la etapa de depunere a ofertelor.
(2)Din momentul transmiterii invitaţiei de participare la etapa a doua a procedurii pentru prima achiziţie specifică în cadrul unui sistem dinamic de achiziţii nu se mai aplică alte termene pentru depunerea solicitărilor de participare.
Art. 132
Toate comunicările în cadrul unui sistem dinamic de achiziţii se realizează exclusiv prin mijloace electronice, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 alin. (1) şi (2), art. 79 şi 80 şi ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Art. 133
La atribuirea contractelor în cadrul unui sistem dinamic de achiziţii, entitatea contractantă are următoarele obligaţii:
a)de a publica o invitaţie la o procedură concurenţială de ofertare în care se precizează în mod clar faptul că pentru atribuirea contractului sectorial/contractelor sectoriale se utilizează un sistem dinamic de achiziţii;
b)de a indica în documentele achiziţiei cel puţin natura şi cantitatea estimată a achiziţiilor avute în vedere, precum şi toate informaţiile necesare privind sistemul dinamic de achiziţii, inclusiv cu privire la modul de funcţionare a acestuia, echipamentele electronice utilizate şi modalităţile şi specificaţiile tehnice de conectare;
c)de a indica orice împărţire pe categorii de produse, lucrări sau servicii şi caracteristicile care le definesc;
d)de a permite, în conformitate cu dispoziţiile art. 160, pe toată perioada de valabilitate a sistemului dinamic de achiziţii, începând cu momentul publicării invitaţiei la o procedură concurenţială de ofertare şi până la închiderea sistemului, accesul nerestricţionat, direct şi complet la conţinutul documentelor achiziţiei.
Art. 134
(1)După lansarea sistemului dinamic de achiziţii şi pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia, în condiţiile prevăzute la art. 130 şi 131, entitatea contractantă are obligaţia de a permite oricărui operator economic interesat să depună o solicitare de participare cu scopul de a fi admis în sistem.
(2)După primirea unei solicitări de participare, entitatea contractantă evaluează îndeplinirea de către candidat a criteriilor de calificare şi selecţie stabilite.
(3)Entitatea contractantă are obligaţia de a finaliza evaluarea prevăzută la alin. (2) în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării de participare.
(4)Termenul prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit până la 15 zile lucrătoare în situaţii specifice, în cazul în care este justificat în special prin necesitatea de a examina documente suplimentare sau de a verifica în alt mod îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie.
(5)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3) şi (4), atât timp cât nu a fost transmisă invitaţia de participare la procedura concurenţială de ofertare pentru prima achiziţie specifică în cadrul sistemului dinamic de achiziţii, entitatea contractantă poate prelungi perioada de evaluare, cu condiţia ca nicio invitaţie de participare la etapa a doua a procedurii să nu fie transmisă în perioada de evaluare astfel prelungită.
(6)Entitatea contractantă indică în documentele achiziţiei durata prelungirii pe care intenţionează să o aplice.
(7)Entitatea contractantă informează operatorii economici cu privire la admiterea în sistemul dinamic de achiziţii sau, după caz, respingerea solicitării de participare imediat după finalizarea evaluării prevăzute la alin. (2), în conformitate cu dispoziţiile art. 224 şi 225.
Art. 135
(1)Entitatea contractantă transmite, în conformitate cu dispoziţiile art. 161, câte o invitaţie de participare tuturor participanţilor admişi în cadrul sistemului dinamic de achiziţii, în vederea depunerii de oferte pentru fiecare achiziţie specifică în cadrul sistemului.
(2)În cazul în care sistemul dinamic de achiziţii a fost împărţit pe categorii de lucrări, produse sau servicii, entitatea contractantă transmite, în conformitate cu dispoziţiile art. 161, câte o invitaţie de participare tuturor participanţilor care au fost admişi în cadrul sistemului dinamic de achiziţii în categoria corespunzătoare achiziţiei specifice în cauză, în vederea depunerii de oferte pentru fiecare achiziţie specifică în cadrul categoriei respective.
Art. 136
(1)Entitatea contractantă atribuie contractul sectorial ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare stabiliţi prin anunţul de participare, invitaţia pentru confirmarea interesului sau, atunci când mijlocul de invitare la o procedură concurenţială de ofertare îl constituie un anunţ privind existenţa unui sistem de calificare, în invitaţia de participare la procedura de ofertare.
(2)Dacă este cazul, criteriul de atribuire şi factorii de evaluare prevăzuţi la alin. (1) pot fi detaliaţi în cadrul invitaţiei de participare prevăzute la art. 135.
Art. 137
(1)Entitatea contractantă are dreptul, în orice moment pe parcursul perioadei de valabilitate a sistemului dinamic de achiziţii, de a solicita participanţilor admişi să depună, în conformitate cu dispoziţiile art. 202 şi 203, o declaraţie pe propria răspundere reînnoită şi actualizată, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii solicitării.
(2)Dispoziţiile art. 205-207 se aplică pe întreaga perioadă de valabilitate a sistemului dinamic de achiziţii.
Art. 138
(1)Entitatea contractantă indică perioada de valabilitate a sistemului dinamic de achiziţii în invitaţia la procedura concurenţială de ofertare.
(2)Entitatea contractantă informează Comisia Europeană cu privire la orice modificare a perioadei de valabilitate a sistemului dinamic de achiziţii, folosind următoarele formulare standard:
a)formularul utilizat pentru invitaţia la procedura concurenţială de ofertare, dacă perioada de valabilitate este modificată fără închiderea sistemului;
b)formularul utilizat pentru anunţul de atribuire, dacă sistemul dinamic de achiziţii este închis.
(3)Formularele standard prevăzute la alin. (2) se stabilesc de Comisia Europeană conform art. 71 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE.
Art. 139
Este interzisă perceperea de tarife operatorilor economici interesaţi sau participanţilor la sistemul dinamic de achiziţii.
SUBSECŢIUNEA 3:Paragraful 3 - Licitaţia electronică
Art. 140
(1)Entitatea contractantă poate să utilizeze licitaţia electronică în următoarele situaţii şi numai dacă conţinutul documentelor achiziţiei, în special specificaţiile tehnice, pot fi stabilite în mod precis:
a)ca o etapă finală a procedurii de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, negociere competitivă sau a unei proceduri simplificate;

b)la reluarea competiţiei dintre operatorii economici parte la un acord-cadru, potrivit dispoziţiilor art. 128 alin. (2);
c)la depunerea ofertelor în vederea atribuirii unui contract sectorial în cadrul unui sistem dinamic de achiziţii.
(2)Entitatea contractantă are obligaţia de a anunţa decizia de a organiza o licitaţie electronică în anunţul de participare şi documentaţia de atribuire, sau în invitaţia pentru confirmarea interesului sau, atunci când ca mijloc de invitare la o procedură concurenţială de ofertare se foloseşte un anunţ privind existenţa unui sistem de calificare, în invitaţia de participare la procedura de ofertare.
(3)Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc informaţiile minime care trebuie incluse în documentele achiziţiei în legătură cu organizarea unei licitaţii electronice.
Art. 141
(1)Licitaţia electronică nu poate fi utilizată pentru atribuirea contractelor sectoriale/acordurilor-cadru de servicii şi de lucrări care au incluse în obiectul acestora prestaţii intelectuale, cum ar fi proiectarea lucrărilor, întrucât acestea nu pot fi clasificate prin metode de evaluare automată.
(2)Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc categoriile de contracte care fac obiectul alin. (1), pentru a căror atribuire nu poate fi utilizată licitaţia electronică.
Art. 142
Licitaţia electronică se bazează pe unul dintre următoarele elemente ale ofertelor:
a)exclusiv pe preţuri, în cazul în care contractul este atribuit pe baza criteriului de atribuire al preţului cel mai scăzut;
b)pe preţuri şi/sau pe noile valori ale elementelor ofertelor indicate în documentele achiziţiei, în cazul în care contractul este atribuit pe baza criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ sau al costului cel mai scăzut.
Art. 143
(1)Înainte de începerea licitaţiei electronice, entitatea contractantă are obligaţia de a realiza o evaluare iniţială integrală a ofertelor, în conformitate cu criteriul de atribuire şi factorii de evaluare stabiliţi prin documentele achiziţiei.
(2)Entitatea contractantă are obligaţia de a transmite, simultan, prin mijloace electronice invitaţia la licitaţia electronică către toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile.
(3)Invitaţia la licitaţia electronică trebuie să precizeze data şi momentul de început al licitaţiei electronice, precum şi instrucţiunile necesare pentru realizarea conectării individuale la echipamentul electronic utilizat pentru participarea la licitaţia electronică.
(4)Entitatea contractantă nu are dreptul de a începe licitaţia electronică mai devreme de două zile lucrătoare de la data la care au fost transmise invitaţiile la licitaţia electronică.
(5)Licitaţia electronică se desfăşoară în una sau mai multe runde succesive.
Art. 144
(1)Invitaţia la licitaţia electronică este însoţită de:
a)rezultatul evaluării integrale a ofertei depuse de ofertantul calificat şi căruia îi este transmisă invitaţia, realizată prin aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare stabilit prin documentele achiziţiei;
b)formula matematică ce va fi utilizată în cadrul licitaţiei electronice pentru stabilirea automată a noului clasament, pe baza noilor preţuri şi/sau a noilor valori prezentate de ofertanţi.
(2)Cu excepţia cazurilor în care oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic este desemnată prin aplicarea criteriului preţului cei mai scăzut, formula matematică prevăzută la alin. (1) lit. b) încorporează ponderile tuturor factorilor de evaluare ce urmează a fi aplicaţi pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, conform menţiunilor din anunţul de participare sau din celelalte documente ale achiziţiei.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), eventualele intervale valorice sunt reduse în prealabil la valori determinate.
(4)În cazul în care sunt permise oferte alternative, pentru fiecare ofertă alternativă se furnizează o formulă separată.
Art. 145
(1)Pe parcursul fiecărei runde a licitaţiei electronice, entitatea contractantă are obligaţia de a comunica în mod instantaneu tuturor ofertanţilor cel puţin informaţiile care sunt suficiente pentru ca aceştia să-şi poată determina, în orice moment, poziţia pe care o ocupă în clasament.
(2)Entitatea contractantă are dreptul de a comunica şi alte informaţii privind:
a)numărul participanţilor în runda respectivă a licitaţiei electronice;
b)preţurile sau valorile noi prezentate în cadrul rundei respective de către alţi ofertanţi, numai dacă acest lucru a fost prevăzut în documentele achiziţiei.
(3)Pe parcursul desfăşurării rundelor licitaţiei electronice, entitatea contractantă nu poate dezvălui, în nicio situaţie, identitatea ofertanţilor.
Art. 146
(1)Entitatea contractantă finalizează licitaţia electronică printr-una dintre următoarele modalităţi sau printr-o combinaţie a acestora:
a)la data şi ora indicate anterior;
b)dacă nu se mai primesc preţuri şi/sau valori noi care îndeplinesc cerinţele cu privire la diferenţele minime, cu condiţia să se fi specificat un termen care va fi lăsat să curgă de la primirea ultimei oferte până la finalizarea licitaţiei electronice;
c)când numărul de runde de licitare indicat în prealabil a fost epuizat.
(2)În cazul în care entitatea contractantă intenţionează să finalizeze licitaţia electronică în modalitatea prevăzută la alin. (1) lit. a), lit. c) sau în modalitatea prevăzută la alin. (1) lit. c) în combinaţie cu modalitatea prevăzută la alin. (1) lit. b), în invitaţia de participare la licitaţia electronică este indicat calendarul fiecărei runde de licitare.
Art. 147
Entitatea contractantă atribuie contractul sectorial prin aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare stabiliţi prin documentele achiziţiei, pe baza rezultatului obţinut în urma finalizării licitaţiei electronice.