Art. 233. - Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale

M.Of. 391

În vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 233
(1)Entitatea contractantă solicită contractantului, cel mai târziu la momentul începerii executării contractului, să îi indice numele, datele de contact şi reprezentanţii legali ai subcontractanţilor săi implicaţi în executarea contractului sectorial, în măsura în care aceste informaţii sunt cunoscute la momentul respectiv.
(2)Contractantul are obligaţia de a notifica entităţii contractante orice modificări ale informaţiilor prevăzute la alin. (1) pe durata contractului sectorial.
(3)Contractantul are dreptul de a implica noi subcontractanţi, pe durata executării contractului sectorial, cu condiţia ca schimbarea acestora să nu reprezinte o modificare substanţială a contractului sectorial, în condiţiile art. 235-241.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), contractantul va transmite entităţii contractante informaţiile prevăzute la alin. (1) şi va obţine acordul entităţii contractante privind eventualii noi subcontractanţi implicaţi ulterior în executarea contractului.
(5)Atunci când înlocuirea sau introducerea unor noi subcontractanţi are loc după atribuirea contractului, aceştia transmit certificatele şi alte documente necesare pentru verificarea inexistenţei unor situaţii de excludere şi, respectiv, a existenţei resurselor/capacităţilor corespunzător părţii lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit.