Art. 159. - Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale
M.Of. 391
În vigoare Versiune de la: 24 Mai 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 159
În cazul atribuirii contractelor de publicitate media cu o valoare estimată mai mare sau egală cu pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a), entitatea contractantă are următoarele obligaţii specifice de publicitate şi transparenţă, suplimentare celor prevăzute de dispoziţiile prezentei secţiuni în legătură cu publicitatea şi transparenţa contractelor sectoriale de servicii:
a)obligaţia de a publica un anunţ de participare pe platforma electronică utilizată pentru realizarea achiziţiei, la o adresă dedicată, precum şi pe pagina proprie de internet, însoţit de justificarea oportunităţii achiziţiei;
b)obligaţia de a publica un anunţ de atribuire pe platforma electronică utilizată pentru realizarea achiziţiei, la o adresă dedicată, precum şi pe pagina proprie de internet;
c)la încetarea contractului de publicitate media, obligaţia de a publica pe platforma electronică utilizată pentru realizarea achiziţiei un raport de evaluare a impactului achiziţiei serviciilor de publicitate respective.