Art. 124. - Art. 124 - Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale

M.Of. 391

În vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 124
(1)Procedura de atribuire prevăzută la art. 82 alin. (1) lit. h), aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2, este o procedură proprie, entitatea contractantă având obligaţia respectării principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).
(2)În aplicarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (1), în cazul achiziţiilor a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c), entitatea contractantă are următoarele obligaţii suplimentare:
a)de a-şi face cunoscută intenţia de a achiziţiona respectivele servicii fie prin publicarea unui anunţ de participare, fie prin intermediul unui anunţ orientativ periodic, care se publică în mod continuu, fie prin intermediul unui anunţ privind existenţa unui sistem de calificare, care se publică în mod continuu;
b)de a publica un anunţ de atribuire a contractului.
(3)Anunţurile prevăzute la alin. (2) se publică cu respectarea formularelor-standard stabilite de Comisia Europeană în temeiul dispoziţiilor art. 71 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE şi conţin informaţiile prevăzute în anexa XVIII, respectiv în partea A, B, C sau D din respectiva directivă.
(4)Alternativ publicării unor anunţuri de atribuire individuale, entitatea contractantă are dreptul de a grupa trimestrial anunţurile de atribuire prevăzute la alin. (2) lit. b), caz în care entitatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare anunţurile de atribuire astfel grupate în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi alin. (2) lit. a), în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 117, entitatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare pentru achiziţia de servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c); obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. b) rămâne aplicabilă.
(6)Criteriul de atribuire utilizat pentru atribuirea contractelor sectoriale/acordurilor-cadru având ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, şi cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c) este cel mai bun raport calitate-preţ sau cel mai bun raport calitate-cost, prevăzute la art. 209 alin. (3) lit. a) şi b), ţinându-se seama de criteriile de calitate şi de sustenabilitate ale serviciilor sociale.