Capitolul ii - Dispoziţii privind compensarea investitorilor - Legea 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor

M.Of. 420

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2024
CAPITOLUL II:Dispoziţii privind compensarea investitorilor
Art. 5
(1)Fondul compensează, în mod egal şi nediscriminatoriu, investitorii eligibili, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro.
(2)Echivalentul în lei al plafonului de compensare se calculează la cursul de referinţă comunicat de Banca Naţională a României la data constatării situaţiilor menţionate la art. 6.
(3)Pentru respectarea cerinţelor prevăzute de reglementările Uniunii Europene, plafonul prevăzut la alin. (1) poate fi revizuit prin reglementări ale A.S.F.
(4)Valoarea creanţei unui investitor este calculată conform dispoziţiilor legale şi contractuale, luând în considerare compensarea creanţelor reciproce de compensat, fondurile băneşti aparţinând investitorilor şi/sau valoarea instrumentelor financiare pe care participantul la Fond nu le poate plăti sau returna, la data constatării de către A.S.F. prin decizia prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) sau a hotărârii menţionate la art. 6 alin. (1) lit. b).
(5)Valoarea instrumentelor financiare prevăzută la alin. (4) se determină, dacă este posibil, prin referinţă la valoarea de piaţă a instrumentelor financiare.
Art. 6
(1)Fondul compensează investitorii în oricare dintre următoarele situaţii:
a)A.S.F. constată prin decizie că un participant la Fond, din motive ce sunt legate direct de situaţia financiară, nu este în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile rezultate din creanţele investitorilor şi nici nu există perspectiva de a-şi onora aceste obligaţii în cel mai scurt timp;
b)instanţa judecătorească competentă, pentru motive legate de situaţia financiară a unui participant la Fond, emite o hotărâre privind deschiderea procedurii insolvenţei conform Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, având ca efect suspendarea posibilităţii investitorilor de a-şi exercita drepturile cu privire la valorificarea creanţelor asupra respectivei entităţi.
(2)Compensaţia este asigurată pentru drepturile decurgând din incapacitatea unui participant la Fond de a:
a)returna fondurile băneşti aparţinând investitorilor şi deţinute în numele acestora, în legătură cu operaţiuni de investiţii;

b)returna investitorilor orice instrument financiar ce le aparţine şi este deţinut şi administrat în numele lor, în legătură cu operaţiuni de investiţii;

c)returna instrumentele financiare ale investitorilor, în situaţia menţionată la art. 2 alin. (3) şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(3)În situaţia în care unui participant la Fond i se retrage autorizaţia, iar oricare dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) este îndeplinită la data retragerii autorizaţiei sau ulterior, Fondul trebuie să asigure compensarea creanţei în limita plafonului în vigoare pentru operaţiunile de investiţii contractate şi nedecontate până la momentul retragerii autorizaţiei respective şi în termenul prevăzut la art. 8 alin. (5).

(4)În cazul în care participantul la Fond este o instituţie de credit, orice situaţie prevăzută la art. 3 alin. (6) din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare este notificată A.S.F. de către Banca Naţională a României, cu indicarea schemei de garantare a depozitelor responsabile pentru plata compensaţiilor.
(5)În cazul în care compensaţia este asigurată de schema de garantare a depozitelor, niciun investitor nu are dreptul la o dublă compensaţie.
Art. 7
(1)Sunt exceptate de la compensare următoarele categorii de investitori:
a)investitori profesionali şi instituţionali, inclusiv:
(i)firmele de investiţii, astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;
(ii)instituţiile de credit;
(iii)instituţiile financiare;
(iv)societăţile de asigurare şi reasigurare;
(v)organismele de plasament colectiv;
(vi)fondurile de pensii administrate privat;
(vii)alţi investitori profesionali şi instituţionali;
b)organizaţii internaţionale, guverne şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, regionale şi locale;
c)directori, administratori şi membri cu răspundere directă din cadrul participanţilor la Fond, persoane a căror responsabilitate este întocmirea auditului participanţilor la Fond;
d)acţionarii participanţilor la Fond având deţineri de cel puţin 5% din capitalul social;
e)investitori cu statut similar celor menţionaţi la lit. c) şi d) în cadrul altor societăţi din acelaşi grup cu participanţii la Fond;
f)soţi, rude şi afini de gradul I inclusiv, precum şi persoane care acţionează în numele investitorilor menţionaţi la lit. c)-e);
g)persoane juridice din cadrul aceluiaşi grup cu participanţii la Fond;
h)persoane care au o responsabilitate pentru sau au obţinut beneficii de pe urma anumitor situaţii în legătură cu un participant la Fond care au condus la dificultăţile financiare ale participantului sau au fost de natură să conducă la deteriorarea situaţiei financiare a acestuia;
i)societăţi cărora, din cauza mărimii lor, nu li se permite întocmirea unui bilanţ prescurtat conform reglementărilor contabile aplicabile.
(2)Fondul suspendă orice plată pentru investitorii care se află în cercetare penală, în legătură cu o acţiune decurgând din sau având legătură cu spălarea banilor sau finanţarea terorismului, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de către instanţa competentă.
(3)În aplicarea prevederilor alin. (2), Fondul solicită organelor abilitate competente date şi informaţii referitoare la implicarea investitorilor care se află în situaţia prevăzută la alin. (2) în operaţiuni de spălare a banilor sau finanţare a terorismului.
(4)Suspendarea plăţii intervine şi pentru investitorii care se află sub efectul unei sancţiuni internaţionale.
Art. 8
(1)În situaţiile prevăzute la art. 6, Fondul publică pe website-ul propriu, într-o publicaţie locală de la sediile teritoriale ale intermediarului/societăţii de administrare a investiţiilor aflat/aflate în imposibilitatea de a returna fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare aparţinând investitorilor, precum şi în cel puţin două cotidiene de difuzare naţională, informaţii privind: incapacitatea participantului/fostului participant la Fond de a-şi onora obligaţiile faţă de investitori, locul, modul şi perioada de timp în care se pot înregistra cererile de compensare, precum şi data începerii plăţii compensaţiilor către investitori.
(2)Cererile de compensare se pot înregistra în termen de 5 luni de la data deciziei A.S.F. prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) sau, în cazul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b), de la data pronunţării hotărârii definitive privind deschiderea procedurii insolvenţei, prin derogare de la prevederile Legii nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Expirarea perioadei prevăzute la alin. (2) nu poate fi invocată de către Fond pentru a refuza compensarea unui investitor care poate proba că nu a putut, pentru motive temeinice, să îşi exercite dreptul la compensare. În acest caz cererile de compensare pot fi depuse în termen de 5 luni de la data încetării motivelor, dar nu mai târziu de 12 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
(4)Odată cu cererile de compensare, investitorii anexează înscrisurile justificative din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate, însoţite de o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Înscrisurile justificative prezentate de investitori pentru plata compensaţiilor cuvenite sunt verificate cu evidenţele preluate de Fond de la entitatea aflată sub incidenţa prevederilor art. 6.
(5)Fondul asigură plata compensaţiilor în limita plafonului stabilit la art. 5 alin. (1), în maximum 3 luni de la data stabilirii investitorilor eligibili şi a valorii creanţelor, ulterior primirii comunicării privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 7 alin. (3). Termenul de 3 luni poate fi prelungit de A.S.F., cu maximum 3 luni, la solicitarea Fondului, pentru situaţii excepţionale.
(6)Procedura de compensare se consideră finalizată la data efectuării plăţii tuturor compensaţiilor, cu luarea în considerare a termenului prevăzut la alin. (5).
(7)În urma finalizării procedurii de compensare, Fondul se subrogă de drept în drepturile investitorilor, pentru o sumă egală cu plăţile pe care le-a efectuat pentru compensarea fondurilor băneşti şi/sau instrumentelor financiare. Subrogarea Fondului în drepturile investitorilor nu afectează drepturile acestora cu privire la creanţele ce excedează plafonului prevăzut la art. 5 alin. (1).
(8)Prin derogare de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare, Fondul se poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii, în vederea recuperării lor, cu orice sume, dobânzi şi/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat pentru plata compensaţiilor.
(9)În condiţiile alin. (7) şi (8), Fondul este îndreptăţit să înregistreze şi să recupereze, în cadrul procedurii insolvenţei participantului debitor, toate sumele achitate investitorilor, pe măsura plăţilor efectuate după momentul deschiderii procedurii falimentului.
Art. 9
A.S.F. stabileşte, prin reglementări proprii, modalitatea şi procedura de compensare, inclusiv cu privire la termene şi obligaţii de transparenţă.