Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Legea 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2023
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 10
Activitatea de monitorizare a instituţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) se realizează prin vizite de monitorizare şi prin informarea în orice alt mod asupra respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi de către aceste instituţii.
Art. 11
(1)Vizitele de monitorizare se desfăşoară, de regulă, inopinat, pe baza unui program anual de vizitare stabilit de preşedintele Consiliului de monitorizare sau neprogramat, din dispoziţia acestuia.
(2)Vizitele de monitorizare vor fi programate astfel încât:
a)să vizeze cu maximă prioritate instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) unde au fost sesizate cazuri de încălcări grave ale drepturilor persoanelor cu dizabilităţi;
b)să acopere echilibrat tipurile de instituţii prevăzute la art. 2 alin. (2) şi situarea geografică a acestora;
c)să urmărească evoluţia situaţiei constatate cu ocazia vizitelor anterioare în instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) (vizite de follow-up).
Art. 12
În scopul îndeplinirii atribuţiilor de monitorizare a instituţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), Consiliului de monitorizare îi sunt asigurate:
a)accesul la toate informaţiile şi documentele referitoare la numărul persoanelor cu dizabilităţi aflat în aceste instituţii, precum şi la numărul şi amplasarea instituţiilor;
b)accesul la toate informaţiile şi documentele care privesc tratamentul aplicat persoanelor cu dizabilităţi, măsurile dispuse faţă de acestea, condiţiile în care trăiesc acestea şi îşi desfăşoară activitatea sau orice alte aspecte relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor Consiliului de monitorizare;
c)accesul inopinat în toate instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la instalaţiile şi amenajările acestora;
d)libertatea de a alege instituţiile pe care doreşte să le viziteze şi persoanele cu care doreşte să aibă întrevederi;
e)condiţiile necesare pentru a avea întrevederi cu persoanele alese, fără martori, fie personal, fie cu un interpret, dacă se consideră necesar, precum şi cu orice altă persoană despre care echipa de vizitare consideră că poate furniza informaţii pertinente;
f)încunoştinţarea, de îndată, de către instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), asupra cazurilor de deces al persoanelor cu dizabilităţi aflate în acestea şi asupra sesizării organelor judiciare, potrivit legii, cu privire la aceste decese, conform art. 13;
g)dreptul de a face sesizări şi recomandări autorităţilor competente;
h)dreptul de a fi informat, în termenul legal sau cu celeritate, cu privire la măsurile luate de autorităţile competente legal ca urmare a sesizărilor, recomandărilor şi măsurilor pe care le-a dispus;
i)calitatea procesuală activă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor cu dizabilităţi;
j)dreptul de a menţine legătura cu Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, de a trimite acestuia informaţii şi de a se întâlni cu membrii săi;
k)dreptul de a publica şi disemina rapoartele proprii.
Art. 121
Consiliul de monitorizare dispune de un parc auto propriu format din patru autoturisme, dintre care cel puţin două autoturisme accesibilizate pentru persoane cu dizabilităţi fizice. Consumul de carburant şi modul de utilizare a parcului auto se stabilesc conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 13
(1)Instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) au obligaţia de a notifica de îndată Consiliul de monitorizare asupra fiecărui caz de deces al persoanelor cu dizabilităţi aflate în acestea.
(2)În termen de 24 de ore de la data survenirii decesului notificat instituţiile vor trimite o a doua notificare, care va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: denumirea şi adresa instituţiei, numele conducătorului instituţiei şi al medicului care a constatat decesul, numele, dizabilitatea şi vârsta persoanei decedate, cauza decesului, dacă persoana decedată avea sau nu aparţinători şi datele de contact ale acestora, precum şi modul de îndeplinire a obligaţiei instituţiei de sesizare a organelor judiciare, potrivit legii, cu privire la aceste decese. Modelul notificării se aprobă prin ordin al preşedintelui Consiliului de monitorizare, în termen de 60 de zile de la data numirii acestuia.
(3)Notificările prevăzute la alin. (1) şi (2) se transmit prin fax sau e-mail, până la data implementării unui sistem electronic unitar de raportare şi evidenţă.