Art. 12. - Legea 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2023
Art. 12
În scopul îndeplinirii atribuţiilor de monitorizare a instituţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), Consiliului de monitorizare îi sunt asigurate:
a)accesul la toate informaţiile şi documentele referitoare la numărul persoanelor cu dizabilităţi aflat în aceste instituţii, precum şi la numărul şi amplasarea instituţiilor;
b)accesul la toate informaţiile şi documentele care privesc tratamentul aplicat persoanelor cu dizabilităţi, măsurile dispuse faţă de acestea, condiţiile în care trăiesc acestea şi îşi desfăşoară activitatea sau orice alte aspecte relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor Consiliului de monitorizare;
c)accesul inopinat în toate instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la instalaţiile şi amenajările acestora;
d)libertatea de a alege instituţiile pe care doreşte să le viziteze şi persoanele cu care doreşte să aibă întrevederi;
e)condiţiile necesare pentru a avea întrevederi cu persoanele alese, fără martori, fie personal, fie cu un interpret, dacă se consideră necesar, precum şi cu orice altă persoană despre care echipa de vizitare consideră că poate furniza informaţii pertinente;
f)încunoştinţarea, de îndată, de către instituţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), asupra cazurilor de deces al persoanelor cu dizabilităţi aflate în acestea şi asupra sesizării organelor judiciare, potrivit legii, cu privire la aceste decese, conform art. 13;
g)dreptul de a face sesizări şi recomandări autorităţilor competente;
h)dreptul de a fi informat, în termenul legal sau cu celeritate, cu privire la măsurile luate de autorităţile competente legal ca urmare a sesizărilor, recomandărilor şi măsurilor pe care le-a dispus;
i)calitatea procesuală activă în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor cu dizabilităţi;
j)dreptul de a menţine legătura cu Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, de a trimite acestuia informaţii şi de a se întâlni cu membrii săi;
k)dreptul de a publica şi disemina rapoartele proprii.