Art. 8. - Art. 8: Încetarea şi limitarea statutului de autoritate de depozit internaţională - Legea 75/1999 pentru aderarea Romaniei la Tratatul de la Budapesta privind recunoasterea internationala a depozitului de microorganisme in scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 si modificat la 26 septembrie 1980
M.Of. 210
În vigoare Versiune de la: 13 Mai 1999
Art. 8: Încetarea şi limitarea statutului de autoritate de depozit internaţională
(1)-
a)Orice stat contractant sau orice organizaţie interguvernamentală de proprietate industrială poate cere Adunării să decidă încetarea statutului de autoritate de depozit internaţională cu privire la o autoritate sau limitarea acestuia la anumite tipuri de microorganisme, pentru motivul că cerinţele enumerate la art. 6 nu au fost îndeplinite sau nu mai sunt îndeplinite. Cu toate acestea, o astfel de cerere nu poate fi prezentată de un stat contractant sau de o organizaţie interguvernamentală de proprietate industrială cu privire la o autoritate de depozit internaţională pentru care respectivul stat sau respectiva organizaţie a făcut declaraţia menţionată la art. 7 alin. (1) lit. a).
b)Înaintea prezentării cererii în baza prevederilor lit. a), statul contractant sau organizaţia interguvernamentală de proprietate industrială notifică, prin intermediul directorului general, statului contractant sau organizaţiei interguverna-mentale de proprietate industrială care a făcut comunicarea menţionată la art. 7 alin. (1) motivele cererii respective, în scopul ca respectivul stat sau respectiva organizaţie să poată lua, într-un termen de 6 luni de la data notificării, măsurile corespunzătoare pentru ca prezentarea cererii să nu mai fie necesară.
c)Adunarea, dacă constată că cererea este întemeiată, decide încetarea statutului de autoritate de depozit internaţională al autorităţii menţionate la lit. a) sau limitarea acestuia la anumite tipuri de microorganisme. Decizia Adunării necesită o majoritate de două treimi din numărul voturilor exprimate în favoarea cererii.
(2)-
a)Statul contractant sau organizaţia interguvernamentală de proprietate industrială care a făcut declaraţia menţionată la art. 7 alin. 1) lit. a) poate, printr-o comunicare adresată directorului general, să retragă această declaraţie complet sau numai pentru anumite tipuri de microorganisme şi, în orice caz, trebuie să o facă în situaţia şi în măsura în care asigurările sale nu mai sunt apli-cabile.
b)Cu începere de la data prevăzută în regulamentul de aplicare o astfel de comunicare conduce, dacă se referă la declaraţie în întregime, la încetarea statutului de autoritate de depozit internaţională sau, dacă se referă numai la anumite tipuri de microorganisme, la o limitare corespunzătoare a respectivului statut.
(3)Regulamentul de aplicare prevede detaliile procedurii menţionate la alin. (1) şi (2).