Art. 4. - Art. 4: Noul depozit - Legea 75/1999 pentru aderarea Romaniei la Tratatul de la Budapesta privind recunoasterea internationala a depozitului de microorganisme in scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 si modificat la 26 septembrie 1980
M.Of. 210
În vigoare Versiune de la: 13 Mai 1999
Art. 4: Noul depozit
(1)-
a)În cazul în care, pentru orice motiv existent, autoritatea de depozit internaţională nu poate remite eşantioane ale microorganismului depus, în special:
- (i) în cazul în care microorganismul nu mai este viabil; sau
- (ii) în cazul în care remiterea de eşantioane ar necesita trimiterea lor în străinătate şi când restricţii la export sau la import împiedică trimiterea sau primirea de eşantioane în străinătate, această autoritate notifică depunătorului că este în imposibilitate de a remite eşantioane la scurt timp după ce a constatat această imposibilitate şi îi indică motivul; sub rezerva prevederilor alin. (2) şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului alineat, depunătorul are dreptul să efectueze un nou depozit al microorganismului care face obiectul depozitului iniţial.
b)Noul depozit se efectuează la autoritatea de depozit internaţională la care a fost efectuat depozitul iniţial; cu toate acestea:
- (i) depozitul se efectuează la o altă autoritate de depozit internaţională, dacă instituţia la care a fost efectuat depozitul iniţial a încetat să aibă statutul de autoritate de depozit internaţională, fie în totalitate, fie în privinţa tipului de microorganism căruia îi aparţine microorganismul depus, sau dacă autoritatea de depozit internaţională la care s-a efectuat depozitul iniţial încetează, temporar sau definitiv, să îşi exercite funcţiile cu privire la microorganismele depuse;
- (ii) depozitul se poate efectua la o altă autoritate de depozit internaţională în cazul menţionat la lit. a) pct. (ii).
c)Orice depozit nou este însoţit de o declaraţie semnată de depunător, prin care acesta afirmă că microorganismul care face obiectul noului depozit este acelaşi cu cel care făcea obiectul depozitului iniţial. Dacă afirmaţia depunătorului este contestată, sarcina dovezii incumbă conform dreptului aplicabil.
d)Sub rezerva prevederilor lit. a), c) şi e), noul depozit este considerat ca şi cum ar fi fost efectuat la data efectuării depozitului iniţial, dacă toate declaraţiile anterioare cu privire la viabilitatea microorganismului care făcea obiectul depozitului iniţial au indicat că microorganismul este viabil şi dacă noul depozit a fost efectuat într-un termen de 3 luni de la data la care depunătorul a primit notificarea menţionată la lit. a).
e)În cazul în care se aplică prevederile lit. b) pct. (i) şi când depunătorul nu primeşte notificarea menţionată la lit. a) într-un termen de 6 luni de la data la care încetarea, limitarea sau oprirea exercitării funcţiilor menţionate la lit. b) pct. (i) a fost publicată de Biroul internaţional, termenul de 3 luni menţionat la lit. d) se calculează începând de la data acestei publicări.
(2)Dreptul menţionat la alin. (1) lit. a) nu este valabil în cazul în care microorganismul depus a fost transferat la o altă autoritate de depozit internaţională, atâta timp cât această autoritate este în măsură să remită eşantioane ale acestui microorganism.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (60)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (60)
- Sentinta nr. RJ g898g2de3/2022 din 04-mar-2022, Curtea de Apel Targu Mures, obligare emitere act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 1532/2021 din 18-nov-2021, Tribunalul Mures, drepturi salariale ale personalului din justitie (Litigii de munca)
- Sentinta nr. 1531/2021 din 18-nov-2021, Tribunalul Mures, drepturi salariale ale personalului din justitie (Litigii de munca)