Capitolul 12 - Dispozitii tranzitorii si finale - Legea 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului

M.Of. 164

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2004
Capitolul 12:Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 83
(1)Cheltuielile pentru efectuarea operatiunilor electorale se suporta de la bugetul de stat.
(2)Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central se asigură de Guvern, ale birourilor electorale de circumscripţie, de către prefecţi şi de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti, iar ale oficiilor electorale, precum şi ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, de către primar, împreună cu prefecţii.

(3)Orice acte facute in exercitarea drepturilor electorale prevazute in prezenta lege sint scutite de taxa de timbru.
Art. 84
(1)Guvernul Romaniei va asigura, pentru sprijinirea activitatii birourilor electorale, statisticienii si personalul tehnic auxiliar necesar.
(2)Pe perioada cit functioneaza birourile electorale, membrii acestora, statisticienii si personalul tehnic auxiliar, incadrati cu contract de munca, se considera detasati.
Art. 85
(1)Judecarea de catre instante a intimpinarilor, contestatiilor sau a oricaror alte cereri prevazute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanta presedintiala, cu participarea obligatorie a procurorului.
(2)Impotriva hotaririlor definitive, pronuntate de instantele judecatoresti potrivit prezentei legi, nu exista cale de atac.
Art. 86
(1)Termenele pe zile, prevazute de prezenta lege, se calculeaza din ziua cind incep sa curga, pina in ziua cind se implinesc, chiar daca acestea nu sint zile lucratoare.
(2)Pe intreaga perioada a alegerilor, birourile electorale si instantele judecatoresti vor asigura permanenta activitatii necesare in vederea exercitarii, de catre cetateni, a drepturilor electorale.
Art. 87
(1)Persoanele condamnate prin hotarire judecatoreasca definitiva la pierderea drepturilor electorale nu participa la vot si nu vor fi avute in vedere la stabilirea numarului total al alegatorilor.
(2)Pentru persoanele detinute in baza unui mandat de arestare preventiva sau aflate in executarea unei sanctiuni contraventionale privative de libertate se aplica, in mod corespunzator, dispozitiile art. 59 privind urna speciala.
Art. 88
(1)Prefectii verifica corecta indeplinire, de catre primari, a obligatiilor ce le revin potrivit prezentei legi si, in cazul constatarii unor fraude electorale, sesizeaza organele in drept.
(2)De asemenea, în cazul în care prefecţii constată că în listele electorale un alegător nu a fost înscris sau nu a fost radiat, potrivit legii, sau că birourile electorale de circumscripţie, oficiile electorale ori birourile electorale ale secţiilor de votare nu s-au constituit legal, vor formula întâmpinări şi contestaţii, ce se soluţionează în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Art. 89
(1)Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, adeverinţa care ţine loc de buletin de identitate ori paşaportul diplomatic, de serviciu, consular sau simplu, iar în cazul militarilor în termen şi al elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
(2)Paşaportul simplu poate fi folosit pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români aflaţi în străinătate sau de cetăţenii români domiciliaţi în străinătate. Cetăţenii români cu domiciliul în România care votează în străinătate în baza paşaportului simplu vor completa o declaraţie pe propria răspundere că nu şi-au exercitat sau nu îşi vor exercita dreptul la vot în aceeaşi zi pe baza altui act de identitate, astfel cum este definit la alin. (1), sau pe baza cărţii de alegător.

Art. 90
[textul din Art. 90 din capitolul 12 a fost abrogat la 26-sep-2000 de Art. I, punctul 14. din Ordonanta urgenta 140/2000]
Art. 91
[textul din Art. 91 din capitolul 12 a fost abrogat la 05-iul-2000 de Art. I, punctul 7. din Ordonanta urgenta 129/2000]
Art. 92
(1)Pentru alegerile din anul 2000 Ministerul de Interne va asigura întocmirea şi eliberarea cărţilor de alegător, în condiţiile prezentei legi. Pentru cetăţenii cu drept de vot, posesori ai buletinului de identitate, cărţile de alegător se vor elibera concomitent cu cărţile de identitate, în condiţiile legii.
(2)Până la finalizarea procesului de eliberare a cărţilor de identitate, potrivit legii, pentru cetăţenii cu drept de vot care nu deţin carte de identitate, respectiv carte de alegător, după votare, pe actul de identitate al fiecărui alegător se aplică ştampila cu menţiunea «Votat» şi data.

Art. 921
(1)Distribuirea cărţilor de alegător pentru alegerile din anul 2000 se face după cum urmează:
a)pentru persoanele care au domiciliul în localităţile urbane cărţile de alegător pot fi ridicate inclusiv în ziua alegerilor de la ghişeele formaţiunilor de evidenţă informatizată a persoanei;
b)pentru persoanele care au domiciliul în localităţile rurale cărţile de alegător pot fi ridicate până la data de 19 noiembrie 2000 inclusiv de la ghişeele formaţiunilor de evidenţă informatizată a persoanei la care este arondată localitatea, iar începând cu data de 20 noiembrie 2000, inclusiv în ziua votării, de la posturile de poliţie din localitatea de domiciliu a alegătorului.
(2)Cărţile de alegător neridicate de la posturile comunale de poliţie se restituie formaţiunilor de evidenţă informatizată a persoanei în termen de 5 zile de la data încheierii votării.

Art. 93
(1)Biroul Electoral Central poate acredita ca observatori interni numai persoanele anume împuternicite de o organizaţie neguvernamentală care are ca unic scop apărarea drepturilor omului, constituită legal până la data deschiderii campaniei electorale.

(2)Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid sau ai unei formatiuni politice. Acreditarea se face pentru o singura sectie de votare. Biroul Electoral Central poate acredita la o sectie de votare numai un observator intern, pe baza declaratiei scrise a acestuia de a respecta intocmai conditiile acreditarii. Declaratia se da pe proprie raspundere si constituie act public, cu toate consecintele prevazute de lege. Conditiile acreditarii se trec in actul de acreditare ; daca sint mai multi imputerniciti pentru aceeasi sectie, acreditarea se face prin tragere la sorti.
(3)Organizatiile neguvernamentale prevazute la alin. (1) le sint aplicabile, in mod corespunzator, prevederile art. 45 alin. (3) si art. 51 alin. (5).
(4)Procesele-verbale predate la Biroul Electoral Central, registrele acestuia, precum şi toate documentele şi materialele de la Biroul Electoral Central, rezultate în urma procesului electoral pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, se păstrează, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, în arhiva Curţii Supreme de Justiţie, separat de celelalte documente ale instanţei.

Art. 94
(1)Buletinele de vot întrebuinţate sau neîntrebuinţate, procesele-verbale şi ştampilele necesare în vederea votării, primite de instanţele judecătoreşti de la birourile electorale de circumscripţie sau de la birourile electorale ale secţiilor de votare, vor fi păstrate în arhivă, separat de celelalte documente ale instanţei, timp de 3 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României.
(2)După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) instanţele, cu sprijinul prefecţilor, vor preda, în vederea topirii, agenţilor economici specializaţi buletinele de vot şi celelalte materiale utilizate în procesul votării.