Art. 24. - Legea 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului

M.Of. 164

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2004
Art. 24
(1)Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente şi 15 reprezentanţi ai partidelor politice şi alianţelor acestora, care participă la alegeri.

(11)Aparatul de lucru al Autorităţii Electorale Permanente va sprijini Biroul Electoral Central în realizarea atribuţiilor ce îi revin şi a activităţilor pe care le desfăşoară în perioada electorală.

(2)Desemnarea celor 7 judecatori se face in sedinta publica, in termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorti, de presedintele Curtii Supreme de Justitie, dintre toti judecatorii in exercitiu ai Curtii. Rezultatul tragerii la sorti se consemneaza intr-un proces-verbal, semnat de presedinte si consultantul sef ai Curtii Supreme de Justitie, ce constituie actul de investire. Data sedintei se aduce la cunostinta publica prin presa, de presedintele Curtii Supreme de Justitie, cu cel putin 48 de ore inainte.
(3)In termen de 24 de ore de la investire, judecatorii desemnati aleg, din rindul lor, prin vot secret, presedintele Biroului Electoral Central. In aceasta organizare, Biroul Electoral Central va indeplini toate atributiile ce-i revin potrivit prezentei legi, urmind sa fie completat cu reprezentantii partidelor, formatiunilor politice si coalitiilor acestora.
(4)In termen de 2 zile de la data pina la care se pot depune candidaturile, partidele, formatiunile politice si coalitiile acestora care participa la alegeri vor comunica, in scris, Biroului Electoral Central, numarul listelor de candidati din toate circumscriptiile electorale, precum si prenumele si numele reprezentantilor. Comunicarile transmise dupa acest termen nu se mai iau in considerare.
(5)Desemnarea reprezentantilor partidelor, formatiunilor politice sau coalitiilor acestora in Biroul Electoral Central se face in ordinea descrescatoare a ponderii numarului listelor de candidati comunicate de fiecare partid, formatiune politica sau coalitie a acestora, potrivit alin. (4), in numarul circumscriptiilor electorale din intreaga tara. Un partid, formatiune politica sau coalitie a acestora nu poate avea mai mult de 5 reprezentanti.
(6)Persoanele care au calitatea de reprezentanti ai unui partid, formatiune politica sau coalitie a acestora in Biroul Electoral Central se stabilesc in ordinea mentionata in comunicarea prevazuta la alin. (4).
(7)In cazul in care mai multe partide, formatiuni politice sau coalitii ale acestora au depus acelasi numar de liste, desemnarea reprezentantilor acestora se va face, prin tragere la sorti, de presedintele Biroului Electoral Central, in prezenta persoanelor delegate de partidele, formatiunile politice sau coalitiile in cauza.
(8)Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentantii partidelor, formatiunilor politice si ai coalitiilor acestora se face, in 24 de ore de la expirarea termenului prevazut la alin. (4), de presedintele Biroului Electoral Central, asistat de 3 judecatori, in prezenta persoanelor delegate de partidele, formatiunile politice si coalitiile acestora care au comunicat reprezentantii. Procesul-verbal intocmit de presedinte cu privire la modul de stabilire a reprezentantilor constituie actul de atestare a calitatii acestora de membri in Biroul Electoral Central.