Art. 6. - Legea 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

M.Of. 783

În vigoare
Versiune de la: 29 Mai 2023
Arată norme de aplicare
Art. 6
(1)Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, elaborează şi aplică măsuri speciale de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu risc ridicat de a fi traficate, în special pentru femeile din zonele defavorizate şi pentru persoanele marginalizate social.
(2)Pentru persoanele cu risc ridicat de a fi traficate Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă dezvoltă programe de informare privind piaţa muncii şi drepturile angajaţilor, programe de formare profesională, precum şi de informare a agenţilor economici, pentru angajarea acestora cu prioritate.
(3)Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale împreună cu Ministerul Finanţelor Publice studiază oportunitatea elaborării unor măsuri de stimulare a agenţilor economici care angajează atât persoane cu risc ridicat de a fi traficate, cât şi victime ale traficului, care au absolvit cursuri de formare profesională, făcând propuneri în acest sens.