(1)Persoana supusă traficului de persoane, care a săvârşit, ca urmare a exploatării sale, infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei unui stat ori donare de organe, ţesuturi ori celule de origine umană nu se pedepseşte pentru aceste infracţiuni.
(2)Persoana supusă traficului de persoane care a săvârşit una dintre contravenţiile prevăzute la art. 2 pct. 3 şi 6 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se sancţionează.