Capitolul ii - Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Legea 64/1995 ) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Republicare
M.Of. 1066
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2005 până la: 19 Iulie 2006
CAPITOLUL II:Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
Art. 5
(1)Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul şi lichidatorul.
(2)Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.
SECŢIUNEA 1:Instanţele judecătoreşti
Art. 6
Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole, şi sunt exercitate de un judecător-sindic desemnat de preşedintele tribunalului în condiţiile art. 9.
Art. 7
(1)Citarea părţilor, precum şi comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură se fac, de regulă, în condiţiile prevăzute la art. 85-94 din Codul de procedură civilă.
(2)Prin excepţie, îndeplinirea actelor menţionate la alin. (1) se va face prin publicitate, în cazurile expres prevăzute de lege.
Art. 8
(1)Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotărârile date de judecătorul-sindic, în baza art. 11.
(2)Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
(3)Recursul va fi judecat de completuri specializate, în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea părţilor se face prin publicitate. În vederea soluţionării recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificată, sub semnătura grefierului-şef al tribunalului, numai actele care interesează rezolvarea recursului.
(4)Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.
(5)Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecării recursului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:
a)hotărârea de respingere a contestaţiei debitorului, făcută în temeiul art. 38 alin. (5);
b)hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 106;
c)hotărârea de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, făcută în temeiul art. 121.
(6)Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii deschise împotriva unui debitor se constituie un singur dosar.
SECŢIUNEA 2:Judecătorul-sindic
Art. 9
Judecătorul-sindic este nominalizat, în fiecare caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în temeiul art. 50 din această lege.
Judecătorul-sindic este nominalizat, în fiecare caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în temeiul art. 50 din această lege.Art. 10
În îndeplinirea îndatoririlor sale judecătorul-sindic va putea desemna, prin încheiere, persoane de specialitate, stabilindu-le şi retribuţia. Retribuţiile vor fi plătite în conformitate cu art. 4.
Art. 11
(1)Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:
c)desemnarea administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul asupra activităţii lor şi, dacă este cazul, înlocuirea lor. Desemnarea are caracter provizoriu până la prima adunare a creditorilor, care poate decide menţinerea sau schimbarea administratorului ori a lichidatorului numit de judecătorul-sindic. Pentru desemnarea provizorie, judecătorul-sindic ţine cont de eventuale cereri ale creditorilor petenţi şi poate respinge aceste cereri numai motivat;
i)soluţionarea obiecţiilor la rapoartele administratorului sau lichidatorului;
a)darea hotărârii de deschidere a procedurii;
b)judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii;
c)desemnarea administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul asupra activităţii lor şi, dacă este cazul, înlocuirea lor. Desemnarea are caracter provizoriu până la prima adunare a creditorilor, care poate decide menţinerea sau schimbarea administratorului ori a lichidatorului numit de judecătorul-sindic. Pentru desemnarea provizorie, judecătorul-sindic ţine cont de eventuale cereri ale creditorilor petenţi şi poate respinge aceste cereri numai motivat;d)judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;
e)judecarea acţiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;
f)judecarea contestaţiilor debitorului ori ale creditorilor împotriva măsurilor luate de administrator sau de lichidator;
g)confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori;
h)hotărârea de a se continua activitatea debitorului, în caz de reorganizare;
i)soluţionarea obiecţiilor la rapoartele administratorului sau lichidatorului;j)autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică;
k)darea hotărârii de închidere a procedurii.
(2)Dacă examinarea chestiunilor supuse deliberării în şedinţele de judecată prezidate de judecătorul-sindic nu se poate finaliza într-o singură zi, deliberarea va continua de drept în prima zi lucrătoare următoare, fără o nouă înştiinţare, procedându-se astfel în continuare până la rezolvarea tuturor chestiunilor.
Art. 12
Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs.
Art. 13
În orice stadiu al procedurii, tribunalul poate înlocui un judecător-sindic cu altul, prin încheiere motivată, dată în Camera de consiliu.
SECŢIUNEA 3:Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor
Art. 14
(1)Adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de către administrator sau, după caz, de către lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel; secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor este în sarcina administratorului sau, după caz, a lichidatorului.
(2)Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administrator sau de lichidator în cazurile prevăzute de lege şi ori de câte ori va fi necesar.
(3)Adunarea creditorilor va fi convocată şi la cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30 % din valoarea totală a acestora.
Art. 15
(1)Convocarea creditorilor va trebui să cuprindă ordinea de zi a şedinţei.
(2)Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nulă, cu excepţia cazului în care la şedinţă participă titularii tuturor creanţelor.
(3)Creditorii pot fi reprezentaţi în adunare prin împuterniciţi, pentru fiecare adunare, cu procură specială şi legalizată sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii.
(4)Nu se va ţine seama de declaraţiile scrise trimise de creditori, cu excepţia cazurilor în care legea admite votul prin adeziune. În cazul în care este permisă votarea prin corespondenţă, creditorii îşi pot transmite votul printr-un înscris în format electronic căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil.
(5)La şedinţele adunării creditorilor vor participa 2 delegaţi ai salariaţilor debitorului, votând pentru creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.
(6)Dacă examinarea chestiunilor supuse deliberării creditorilor nu se poate finaliza într-o singură zi, deliberarea va continua de drept în prima zi lucrătoare următoare, fără o nouă înştiinţare, procedându-se astfel în continuare până la rezolvarea tuturor chestiunilor.
(7)Procesul-verbal al adunării creditorilor va fi semnat de preşedintele şedinţei şi va cuprinde în rezumat dezbaterile ţinute, votul creditorilor pentru fiecare chestiune şi deciziile adoptate.
Art. 16
(1)În cadrul şedinţelor adunării creditorilor aceştia vor putea desemna un comitet al creditorilor şi vor avea dreptul să analizeze situaţia debitorului, rapoartele întocmite de comitetul creditorilor, măsurile luate de administrator sau de lichidator şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri.
(2)Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majorare specială, şedinţele vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30 % din valoarea totală a creanţelor împotriva averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi, prin valoare, a creanţelor prezente.
(3)Calculul valorii totale a creanţelor prevăzute la alin. (2) împotriva averii debitorului se va determina prin raportare la următoarele criterii:
a)ulterior afişării tabelului definitiv şi până la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;
b)ulterior confirmării planului de reorganizare şi până la afişarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat; şi
c)ulterior afişării tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia.
(4)Planul de reorganizare va fi supus votului adunării creditorilor, în condiţiile stabilite la art. 99.
Art. 17
(1)Judecătorul-sindic va desemna, dacă este necesar, în raport cu proporţiile cazului, un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creanţele garantate şi chirografare cele mai mari, prin valoare, înscrişi în lista prevăzută la art. 33, 39, respectiv art. 40.
(2)Desemnarea se va face fie prin hotărârea de deschidere a procedurii, fie după prezentarea sau întocmirea listei de creditori, dacă lista nu este disponibilă la data deschiderii procedurii.
(3)În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor aceştia vor putea alege un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creanţe garantate şi cei chirografari, care se oferă voluntar; comitetul astfel desemnat va înlocui comitetul desemnat anterior de judecătorul-sindic.
(4)Dacă nu se va obţine majoritatea necesară, judecătorul-sindic va putea desemna comitetul potrivit criteriilor prevăzute la alin. (1) sau va putea menţine comitetul desemnat anterior.
(5)În cursul activităţii sale judecătorul-sindic va putea cere asistenţa comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia.
Art. 18
(1)Comitetul creditorilor face parte dintre cei îndreptăţiţi ca, atunci când debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare în condiţiile art. 33, respectiv art. 39, ori nu a fost propus de debitor sau nu a fost confirmat un plan de reorganizare, să ceară judecătorului-sindic să ridice debitorului dreptul de administrare.
(2)Comitetul creditorilor poate fi autorizat de judecătorul-sindic să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial - făcute de debitor în frauda creditorilor -, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administrator sau de lichidator.
SECŢIUNEA 4:Adunarea generală a membrilor sau asociaţilor/acţionarilor. Reprezentantul membrilor sau asociaţilor/acţionarilor
Art. 19
(1)Pe perioada desfăşurării procedurii prevăzute de prezenta lege adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor va fi convocată ori de câte ori se va considera necesar şi va fi prezidată de administrator sau lichidator, dacă legea ori judecătorul-sindic nu dispune altfel.
(2)Adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor va fi convocată şi la cererea asociaţilor/acţionarilor reprezentând cel puţin 10 % din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel.
(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător adunării generale a membrilor grupurilor de interes economic şi, respectiv, ai societăţilor cooperative; în cazul acestor persoane juridice, procentul prevăzut la alin. (2) se raportează la numărul membrilor acestora.
(4)Membrilor sau, după caz, asociaţilor/acţionarilor li se vor notifica, în condiţiile legii, în mod obligatoriu:
a)hotărârea de deschidere a procedurii;
b)propunerea de îndeplinire a unor acte, operaţiuni şi plăţi care depăşesc condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente;
c)solicitarea de intrare în faliment, precum şi hotărârea judecătorului-sindic de intrare în faliment a debitorului;
d)propunerea de vânzare în bloc sau de vânzare a imobilelor;
e)raportul final şi bilanţul general, întocmite de lichidator;
f)hotărârea de închidere a procedurii.
Art. 20
(1)În cadrul şedinţelor adunării generale a membrilor sau, după caz, a asociaţilor/acţionarilor, aceştia vor desemna, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, care să le reprezinte interesele şi vor avea dreptul să analizeze situaţia debitorului, rapoartele întocmite de reprezentantul membrilor ori, după caz, al asociaţilor/acţionarilor, măsurile luate de administrator sau de lichidator şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri.
(2)Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele vor avea loc în prezenţa asociaţilor/acţionarilor reprezentând cel puţin jumătate din capitalul social, iar deciziile se adoptă cu majoritate simplă, raportată la capitalul social reprezentat. În toate cazurile însă deciziile se adoptă doar cu votul asociaţilor/acţionarilor reprezentând cel puţin o treime din capitalul social.
(3)Pentru grupurile de interes economic şi, respectiv, societăţile cooperative, procentele prevăzute la alin. (2) se raportează la numărul membrilor acestora.
(4)Comunicarea sau notificarea oricărui act de procedură către membri sau, după caz, asociaţi/acţionari se realizează la adresa reprezentantului membrilor ori, după caz, al asociaţilor/acţionarilor, aleasă de acesta.
(5)Reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor este împuternicit să exercite orice drepturi ori atribuţii pe care le poate exercita debitorul persoană fizică, cu excepţia cazurilor în care legea prevede că acestea vor fi exercitate de membri sau, după caz, asociaţi/acţionari, individual ori în alte condiţii.
(6)În cazurile prevăzute la art. 19 alin. (4) lit. b), c), d) şi e), reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor va putea formula obiecţii în condiţiile stabilite de lege, dar nu va participa la exercitarea votului pentru aprobarea măsurilor respective, dacă un astfel de vot este prevăzut de lege.
Art. 21
(1)Judecătorul-sindic va desemna un reprezentant dintre primii 3 asociaţi/acţionari titulari ai părţilor sociale/acţiunilor cele mai mari, prin valoare.
(2)Desemnarea se va putea face fie prin hotărârea de deschidere a procedurii, fie ulterior.
(3)În cadrul primei şedinţe a adunării generale a asociaţilor/acţionarilor sau ulterior, aceştia vor putea alege, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoană fizică sau juridică; reprezentantul astfel desemnat va înlocui reprezentantul desemnat anterior de judecătorul-sindic.
(4)În cursul activităţii sale judecătorul-sindic va putea cere asistenţa reprezentantului asociaţilor/acţionarilor sau a unui delegat al acestuia.
(5)Prevederile alin. (1)-(4) se aplică, în mod corespunzător, în ceea ce priveşte desemnarea reprezentantului membrilor grupului de interes economic sau, după caz, ai societăţilor cooperative.
Art. 22
Reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor poate îndeplini următoarele atribuţii:
a)propunerea de desemnare a unui administrator;
b)consultarea cu administratorul sau lichidatorul cu privire la desfăşurarea şi administrarea procedurii;
c)examinarea actelor săvârşite de debitor, administrator sau lichidator, a activităţii şi situaţiei financiare a debitorului, precum şi a posibilităţii de continuare a activităţii acestuia;
d)formularea şi negocierea unui plan de reorganizare, precum şi informarea şi consilierea membrilor sau, după caz, a asociaţilor/acţionarilor cu privire la conţinutul oricărui alt plan propus;
e)efectuarea oricăror alte activităţi necesare pentru protejarea intereselor membrilor sau, după caz, ale asociaţilor/acţionarilor.
SECŢIUNEA 5:Administratorul
Art. 23
(2)Creditorii nemulţumiţi pot contesta decizia prevăzută la alin. (1), în termen de 3 zile de la pronunţare, la judecătorul-sindic, care va soluţiona de urgenţă şi deodată toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va desemna administratorul propus de creditori sau, după caz, va menţine administratorul desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii în situaţia în care administratorul ales de creditori nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi numit ori se află într-un caz de incompatibilitate.
(1)În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50 % din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator - persoană fizică sau societate comercială -, stabilindu-i şi remuneraţia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(2)Creditorii nemulţumiţi pot contesta decizia prevăzută la alin. (1), în termen de 3 zile de la pronunţare, la judecătorul-sindic, care va soluţiona de urgenţă şi deodată toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va desemna administratorul propus de creditori sau, după caz, va menţine administratorul desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii în situaţia în care administratorul ales de creditori nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi numit ori se află într-un caz de incompatibilitate.(3)Dacă în termenul stabilit la alin. (2) decizia adunării creditorilor nu este contestată, judecătorul-sindic, printr-o încheiere, va desemna administratorul propus de creditori, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului pe care l-a desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii.
(4)Administratorul, persoană fizică sau societate comercială, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în reorganizare şi lichidare, în condiţiile legii.
(5)Nu poate fi desemnat administrator sau lichidator persoana fizică care nu poate fi fondator, administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societăţi comerciale, potrivit art. 6 alin. (2) şi art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
(6)În situaţiile prevăzute la art. 149 din Legea nr. 31/1990, republicată, administratorul/lichidatorul are obligaţia de abţinere. În cazul neconformării, persoana interesată poate iniţia procedura recuzării, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.
(7)Înainte de desemnarea sa administratorul trebuie să facă dovada că este asigurat pentru răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile care să acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţii administratorului pe perioada exercitării calităţii sale.
(8)Este interzis administratorului, sub sancţiunea revocării din funcţie şi a reparării eventualelor prejudicii cauzate, să diminueze, în mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.
Art. 24
Principalele atribuţii ale administratorului, în cadrul prezentei legi, sunt:
a)examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea administratorului;
b)întocmirea actelor prevăzute la art. 33 alin. (1), în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;
c)elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul raportului menţionat la lit. a) şi în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 91;
d)supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
e)conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, cu precizarea expresă, în acest caz, a atribuţiilor sale şi a condiţiilor de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului;
f)stabilirea datelor şedinţelor adunării creditorilor;
g)introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
h)aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;
i)sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;
j)menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
k)verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;
l)urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii;
m)cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;
n)sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;
o)orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic, cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia.
Art. 25
(1)Administratorul va depune la dosarul cauzei un raport lunar, cuprinzând descrierea modului în care s-a achitat de atribuţiile sale, precum şi justificarea cheltuielilor efectuate în condiţiile art. 120 alin. (1) şi art. 122.
(2)Debitorul persoană fizică, reprezentantul membrilor sau al asociaţilor/acţionarilor, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administrator.
(3)Contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1).
(4)Judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia, în termen de 10 zile de la înregistrarea ei, în Camera de consiliu, cu citarea contestatorului şi a administratorului, putând, dacă va considera necesar, să suspende executarea măsurii contestate.
Art. 26
(1)Judecătorul-sindic va sancţiona cu amendă judiciară de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei refuzul, fără motive temeinice, al practicianului în reorganizare şi lichidare de a accepta desemnarea ca administrator.
(2)În exercitarea atribuţiei de control prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c) judecătorul-sindic poate desfiinţa măsurile ilegale luate de administrator, chiar dacă nu au fost contestate, putând, dacă va considera necesar, să citeze în Camera de consiliu administratorul şi persoanele interesate.
(3)În orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, înlocuirea administratorului.
(4)În vederea adoptării măsurii menţionate la alin. (3), judecătorul-sindic îi va cita în Camera de consiliu pe administrator şi comitetul creditorilor.
(5)Judecătorul-sindic va sancţiona administratorul cu amendă judiciară de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic.
(6)Dacă prin fapta prevăzută la alin. (5) administratorul a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părţi interesate, să-l oblige pe administrator la acoperirea prejudiciului produs.
(7)În cazul amenzilor şi al despăgubirii prevăzute la alin. (1), (5) şi (6), urmează a se aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 1084 şi 1085 din Codul de procedură civilă.
Art. 27
În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale administratorul va putea desemna persoane de specialitate. Numirea şi nivelul retribuţiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării judecătorului-sindic.
SECŢIUNEA 6:Lichidatorul
Art. 28
(1)În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, art. 23, 25, 26, 27 şi art. 101 alin. (5).
(2)Atribuţiile administratorului încetează la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.
(3)Poate fi desemnat lichidator şi administratorul desemnat anterior.
Art. 29
Principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt:
a)examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administrator;
b)conducerea activităţii debitorului;
c)introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
d)aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;
e)menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
f)verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;
g)urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii;
h)primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;
i)vânzarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu prevederile prezentei legi;
j)încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic;
k)sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;
l)orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.
Art. 30
(1)Actele încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, vor fi supuse autentificării judecătorului-sindic.
(2)Judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de autentificare, în baza căreia actul va putea fi înscris în registrele de publicitate.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 599/2005 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (3), şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
- Decizia 462/2005 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. II, în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului