Art. 52. - Legea 64/1995 ) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Republicare

M.Of. 1066

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Iulie 2005 până la: 19 Iulie 2006
Art. 52
(1)Pe perioada în care debitorul sau/şi administratorul exercită dreptul de administrare, acesta poate îndeplini orice acte şi operaţiuni - inclusiv utilizarea, vânzarea şi închirierea de bunuri - şi poate efectua plăţi, dacă toate acestea se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente.
(2)Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la alin. (1) vor putea fi autorizate de judecătorul-sindic; acesta va convoca o şedinţă în termen de maximum 20 de zile de la data primirii cererii, înştiinţându-i pe creditori despre posibilitatea de a depune contestaţii motivate cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării.
(3)În cadrul şedinţei prevăzute la alin. (2), judecătorul-sindic va soluţiona toate contestaţiile şi va decide, prin încheiere, asupra cererii formulate de debitor/administrator.
(4)În cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii, se va ţine seama de prevederile art. 43 referitoare la acordarea unei protecţii corespunzătoare creanţei garantate.