Art. 111. - Nu vor fi puse sub sigilii: - Legea 64/1995 ) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Republicare
M.Of. 1066
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2005 până la: 19 Iulie 2006
Art. 111
(1)Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului.
(2)Nu vor fi puse sub sigilii:
a)obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă, spre a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare;
b)registrele de contabilitate;
c)cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare cerute;
d)numerarul pe care lichidatorul îl va depune la bancă în contul averii debitorului.
(3)Când debitorul are bunuri şi în alte judeţe, judecătorul-sindic va trimite notificări tribunalelor din acele judeţe, în vederea sigilării de urgenţă a bunurilor.
(4)Documentele întocmite de alte tribunale, certificând că sigiliile au fost aplicate, vor fi trimise judecătorului-sindic.
(5)În timpul acţiunii de sigilare, lichidatorul va lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »