Art. 3. - În domeniul securităţii cibernetice, prezenta lege se aplică următoarelor: - Legea 58/2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2023
Art. 3
(1)În domeniul securităţii cibernetice, prezenta lege se aplică următoarelor:
a)reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate, utilizate sau aflate în competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice din domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, justiţiei, situaţiilor de urgenţă, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat;
b)reţelele şi sistemele informatice deţinute de persoanele fizice şi juridice de drept privat şi utilizate în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice către autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale;
c)reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate sau utilizate de autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, altele decât cele prevăzute la lit. a), precum şi de persoane fizice şi juridice care furnizează servicii publice ori de interes public, altele decât cele de la lit. b).
(2)În domeniul apărării cibernetice, prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului general de reglementare pentru reţelele şi sistemele informatice specifice apărării naţionale.