Secţiunea 3 - Suspendarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
M.Of. 1197
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
SECŢIUNEA 3:Suspendarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
Art. 48
(2)Suspendarea din funcţie se dispune de preşedintele curţii de apel sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, în a cărui circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea persoana în cauză. Pentru personalul auxiliar de specialitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Departamentului Naţional Anticorupţie, suspendarea din funcţie se dispune de conducătorii acestora.
(1)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:
a)[textul din Art. 48, alin. (1), litera A. din capitolul IV, sectiunea 3 a fost abrogat la 27-iul-2015 de Actul din Decizia 270/2015]
a)[textul din Art. 48, alin. (1), litera A. din capitolul IV, sectiunea 3 a fost abrogat la 27-iul-2015 de Actul din Decizia 270/2015]b)când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să îşi exercite funcţia în mod corespunzător;
c)când săvârşeşte o abatere disciplinară gravă, în condiţiile art. 88.
(2)Suspendarea din funcţie se dispune de preşedintele curţii de apel sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, în a cărui circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea persoana în cauză. Pentru personalul auxiliar de specialitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Departamentului Naţional Anticorupţie, suspendarea din funcţie se dispune de conducătorii acestora.(3)În perioada suspendării din funcţie, potrivit alin. (1) lit. a) şi c), celui suspendat nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în muncă şi în specialitate.
Art. 49
(1)În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. a), preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Departamentului Naţional Anticorupţie, preşedintele curţii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta comunică de îndată persoanei în cauză şi conducerii instanţei sau parchetului unde aceasta funcţionează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie.
(1)În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. a), preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Departamentului Naţional Anticorupţie, preşedintele curţii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta comunică de îndată persoanei în cauză şi conducerii instanţei sau parchetului unde aceasta funcţionează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie.(2)Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de persoana în cauză, suspendarea din funcţie încetează, iar aceasta este repusă în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în muncă şi în specialitate pentru această perioadă.
(3)Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. c), dacă se constată nevinovăţia persoanei în cauză.
Art. 50
(1)În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea preşedintelui instanţei sau, după caz, a conducătorului parchetului, iar suspendarea din funcţie se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate. Comisia medicală de specialitate, precum şi condiţiile concrete de expertizare a persoanelor care suferă de o boală psihică se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii.
(1)În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea preşedintelui instanţei sau, după caz, a conducătorului parchetului, iar suspendarea din funcţie se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate. Comisia medicală de specialitate, precum şi condiţiile concrete de expertizare a persoanelor care suferă de o boală psihică se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii.(2)După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), preşedintele curţii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, pe baza unei noi expertize, poate hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a persoanei în cauză, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, o eliberează din funcţie.
(3)În perioada suspendării, persoanei în cauză i se plătesc drepturile de asigurări sociale pentru boală, potrivit legii.
Art. 51
Decizia de suspendare din funcţie poate fi contestată la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.