Art. 91. - Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
M.Of. 1197
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
Art. 91
(2)Grefierii dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmează să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare. Tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor sunt asimilaţi grefierilor.
(3)La intrarea în vigoare a prezentei legi, registratorii şi informaticienii în funcţie vor fi încadraţi ca grefieri registratori, respectiv grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare.
(1)Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aflat în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplineşte condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care este numit.
(2)Grefierii dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmează să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare. Tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor sunt asimilaţi grefierilor.
(3)La intrarea în vigoare a prezentei legi, registratorii şi informaticienii în funcţie vor fi încadraţi ca grefieri registratori, respectiv grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (4)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (4)
- Decizia 764/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) şi (5), precum şi ale art. 91 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
- Decizia 141/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, prin raportare la cele ale art. 60 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege
- Decizia 713/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) şi art. 60 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (156)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (156)
- Sentinta nr. RJ 4e499d748/2025 din 11-apr-2025, Tribunalul Sibiu, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 869d28967/2023 din 12-dec-2023, Curtea de Apel Timisoara, calcul drepturi salariale (Litigii de munca)
- Sentinta nr. RJ 234637626/2022 din 23-feb-2022, Tribunalul Arges, obligatie de a face (Litigii de munca)