Art. 15. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi autorităţile publice centrale care au atribuţii privind suplimentele alimentare modifică şi/sau completează legislaţia subsecventă în domeniu conform prevederilor prezentei legi. - Legea 56/2021 privind suplimentele alimentare

M.Of. 332

În vigoare
Versiune de la: 7 Iulie 2024
Art. 15
(1)Ministerul Sănătăţii elaborează normele tehnice pentru fabricarea, comercializarea, publicitatea şi utilizarea suplimentelor alimentare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2)La data intrării în vigoare a normelor tehnice prevăzute la alin. (1), Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.069 din 19 iunie 2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 5 iulie 2007, cu modificările ulterioare, se abrogă.
(3)În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi autorităţile publice centrale care au atribuţii privind suplimentele alimentare modifică şi/sau completează legislaţia subsecventă în domeniu conform prevederilor prezentei legi.
*
Prezenta lege transpune art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 10, art. 12 alin. (1), art. 15 din Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la apropierea legislaţiilor statelor membre privind suplimentele alimentare, astfel cum a fost modificată prin Directiva Comisiei 2006/37/CE de modificare a anexei II la Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la includerea anumitor substanţe, prin Regulamentul (CE) nr. 1.137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2008 de adaptare la Decizia 1999/468/CE, cu modificările şi completările ulterioare, şi creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare directă a Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte listele de vitamine şi minerale şi formele sub care pot fi adăugate în produsele alimentare, inclusiv în suplimentele alimentare, şi a Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, cu modificările ulterioare, precum şi a Regulamentului (UE) nr. 515/2019 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008.»