Capitolul iii - Procesul bugetar - Legea 500/2002 privind finantele publice
M.Of. 597
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2024
CAPITOLUL III:Procesul bugetar
SECŢIUNEA 1:Proceduri privind elaborarea bugetelor
Art. 26
b)la cheltuieli, creditele de angajament şi creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în structură funcţională şi economică a acestora;
Legile bugetare cuprind:
a)la venituri, estimările anului bugetar;
b)la cheltuieli, creditele de angajament şi creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în structură funcţională şi economică a acestora;*) Aplicarea prevederilor art. 26 lit. b) referitoare la creditele de angajament se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018.
c)deficitul sau excedentul bugetar, după caz;
d)reglementări specifice exerciţiului bugetar.
Art. 27: Anexele legilor bugetare
Anexele legilor bugetare cuprind:
a)sintezele bugetelor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a);
b)bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;
c)sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare a acestora;
d)alte anexe specifice.
Art. 28: Elaborarea bugetelor
b1)legii pentru aprobarea limitelor specificate în cadrul fiscal-bugetar prevăzute la art. 18 din Legea nr. 69/2010;
Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:
a)prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b)politicilor fiscale şi bugetare;
b1)legii pentru aprobarea limitelor specificate în cadrul fiscal-bugetar prevăzute la art. 18 din Legea nr. 69/2010;c)prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;
d)politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
e)propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
f)programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;
g)propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h)posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Art. 281: Plăţi restante
Ordonatorii de credite au obligaţia ca în execuţia bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) să asigure achitarea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, precum şi a plăţilor restante rezultate în cursul anului curent. Ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia angajamentelor noi pentru proiecte/ programe finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Art. 282: Gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele instituţiilor publice
În situaţia în care gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele instituţiilor publice prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. b) şi c) în ultimii 2 ani anteriori anului curent este mai mic de 97% pe fiecare an, aceste instituţii fundamentează veniturile proprii pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent anului curent.
Art. 283: Obligaţiile de plată înregistrate la nivelul unui an
Obligaţiile de plată înregistrate la nivelul unui an trebuie să fie cel mult agale cu creditele bugetare aprobate, cu excepţia serviciilor privind furnizarea de utilităţi şi a drepturilor salariale la care obligaţiile înregistrate pot depăşi creditul bugetar, cu diferenţa dintre cheltuielile lunii decembrie a anului curent şi cheltuielile lunii decembrie a anului precedent, precum şi a altor cauze independente de voinţa ordonatorilor de credite.
Art. 284: Consecinţe ale neachitării arieratelor
(1)În situaţia în care instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, înregistrează arierate la sfârşitul lunii anterioare lunii pentru care solicită efectuarea de plăţi, unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia să nu opereze plăţi din conturile acestora, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora, respectiv pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru plata ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente datoriei publice.
(2)Măsura încetează la data la care instituţiile publice prevăzute la alin. (1) nu mai înregistrează arierate în contabilitate.
Art. 285: Programe bugetare
(1)Programele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
(2)În scopul întăririi calităţii politicilor publice, Guvernul va aproba, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, metodologia de elaborare şi execuţie a programelor bugetare, prin care va preciza forma de prezentare a programelor bugetare, conţinutul acestora şi modalitatea de elaborare a indicatorilor de rezultat şi/sau eficienţă, precum şi modul de monitorizare a execuţiei programelor bugetare.*) Aplicarea prevederilor art. 285 referitoare la creditele de angajament se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018.
Art. 29: Structura bugetelor
(4)Numărul maxim de posturi finanţat şi fondul aferent salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul maxim de posturi aprobat prin legea bugetară anuală nu poate fi depăşit.
(1)Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare.
(2)Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.
(3)Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
(4)Numărul maxim de posturi finanţat şi fondul aferent salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul maxim de posturi aprobat prin legea bugetară anuală nu poate fi depăşit.(5)Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
(6)[textul din Art. 29, alin. (6) din capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 21-oct-2013 de Art. I, punctul 42. din Legea 270/2013]
(7)Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite şi se aerobă o dată cu acestea.
Art. 30: Fonduri la dispoziţia Guvernului (1)În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
(2)Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
*) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru operaţiuni financiare ale ordonatorilor principali de credite."
(21)Prin actele normative prevăzute la alin. (2) şi (4), Guvernul poate aproba introducerea în bugetele ordonatorilor principali de credite a acelor subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare necesare reflectării destinaţiei sumelor alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, dacă acestea nu existau anterior actelor normative în cauză în bugetul aprobat ordonatorului principal de credite, cu reflectarea corespunzătoare în anexele la bugetul acestuia, şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice inclusiv prin introducerea de noi fişe de obiectiv/proiect/categorie de investiţii.
(3)Alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru bugetele locale, se face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe, după caz.(4)Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.
(5)În cursul exerciţiului bugetar Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi majorat de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de necesităţile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.
SECŢIUNEA 11:Cadrul bugetar
Art. 301: Cadrul bugetar al României
Cadrul bugetar al României în calitate de stat membru al Uniunii Europene respectă cerinţele cadrului bugetar al Uniunii Europene, în vederea întăririi supravegherii bugetare la nivelul Uniunii şi asigurării obligaţiei prevăzute de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi alte tratate privind Uniunea Europeană, ratificate de România, pentru a evita deficitele publice excesive.
Art. 302: Planificarea bugetară
(1)Planificarea bugetară elaborată de Ministerul Finanţelor Publice se bazează pe previziuni macroeconomice şi bugetare.
(2)Previziunile macroeconomice şi bugetare sunt comparate cu previziunile cele mai recente ale Comisiei Europene şi, după caz, cu cele ale altor organisme independente internaţionale.
(3)Diferenţele semnificative faţă de previziunile Comisiei Europene sunt descrise şi motivate, în special dacă nivelul sau creşterea variabilelor din ipotezele externe se îndepărtează în mod semnificativ de valorile menţionate în previziunile Comisiei Europene.
Art. 303: Publicarea previziunilor macroeconomice şi bugetare
Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Naţională de Prognoză publică pe site, conform competenţelor lor legale, previziunile macroeconomice şi bugetare oficiale elaborate pentru planificarea bugetară.
Art. 304: Evaluarea previziunilor macroeconomice şi bugetare
(1)Previziunile macroeconomice şi bugetare utilizate pentru planificarea bugetară fac obiectul unor evaluări periodice, imparţiale şi cuprinzătoare, bazate pe criterii obiective, inclusiv al unei evaluări ulterioare de către Consiliul Fiscal/organele abilitate în acest scop.
(2)Consiliul Fiscal/Organele abilitate în acest scop publică rezultatele evaluărilor pe site-ul propriu al instituţiei.
(3)Rezultatele acestei evaluări sunt luate în considerare, în mod adecvat, în viitoarele previziuni macroeconomice şi bugetare.
Art. 305: Cadrul bugetar pe termen mediu
(1)Cadrul bugetar pe termen mediu constituie baza pentru elaborarea proiectului de buget anual.
(2)Ministerul Finanţelor Publice motivează, în anexă separată la raportul la legea bugetară anuală, orice abatere a previziunilor şi priorităţilor privind veniturile şi cheltuielile care rezultă din cadrul bugetar pe termen mediu prevăzut la alin. (1).
(3)În caz de schimbare a Guvernului, noul Guvern, în cadrul mandatului său, poate actualiza cadrul bugetar pe termen mediu, pentru a ilustra noile sale priorităţi, şi va evidenţia diferenţele faţă de cadrul bugetar pe termen mediu anterior.SECŢIUNEA 2:Calendarul bugetar
Art. 31: Elaborarea prognozelor indicatorilor macroeconomici
Prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali, în conformitate cu prevederile art. 28 lit. a), se elaborează de către Comisia Naţională de Prognoză, până la data de 1 iunie a anului curent. Aceste prognoze vor fi actualizate, după caz, pe parcursul desfăşurării procesului bugetar şi vor fi publicate pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză.
Art. 311: Analiza cheltuielilor publice
(1)Guvernul aprobă, prin memorandum, până la data de 15 iulie a fiecărui an, cadrul, tema, rapoartele de analiză a cheltuielilor publice şi măsurile stabilite pentru realizarea acestor analize, derulate de Ministerul Finanţelor şi ordonatorii principali de credite.
(2)Ministerul Finanţelor, pentru activitatea de analiză a cheltuielilor publice, are următoarele competenţe:
a)coordonează activitatea de analiză a cheltuielilor publice;
b)are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii necesare exercitării atribuţiilor sale pentru analiza cheltuielilor publice.
(3)Ministerul Finanţelor, în exercitarea competenţelor prevăzute la alin. (2), îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)elaborează strategia multianuală de analiză a cheltuielilor bugetare, care se aprobă de Guvern, prin memorandum;
b)efectuează, periodic, împreună cu ordonatorii principali de credite, analize ale cheltuielilor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-h), cu scopul de a identifica măsuri care să conducă la o eficienţă sporită a utilizării fondurilor publice de către instituţiile publice analizate;
c)solicită de la instituţiile publice analizate rapoartele celorlalte organisme cu atribuţii de control financiar, fiscal, audit intern şi inspecţie bancară pentru a fi avute în vedere la realizarea analizei cheltuielilor publice;
d)pentru instituţiile publice analizate, limitele de cheltuieli şi, după caz, estimările prevăzute la art. 32 se stabilesc cu luarea în considerare a măsurilor cuprinse în rapoartele de analiză a cheltuielilor publice, aprobate de către Guvern;
e)urmăreşte stadiul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin rapoartele aprobate de Guvern, pe care îl informează anual, până la sfârşitul lunii iunie a fiecărui an.
(4)Ordonatorii principali de credite au următoarele obligaţii:
a)să nominalizeze, la cererea Ministerului Finanţelor, personalul de conducere şi de execuţie pentru constituirea grupurilor de lucru şi să asigure participarea acestora la întreg procesul de analiză a cheltuielilor publice;
b)să transmită la cererea Ministerului Finanţelor şi să pună la dispoziţia grupurilor de lucru actele, documentele, datele şi informaţiile solicitate, la termenele şi în structura stabilite de acesta, şi să sprijine activitatea de analiză a cheltuielilor;
c)să colaboreze cu Ministerul Finanţelor la stabilirea cadrului analizei cheltuielilor publice;
d)să ducă la îndeplinire măsurile cuprinse în rapoartele aprobate de Guvern.Art. 32: Limitele de cheltuieli
Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până la data de 31 iulie a fiecărui an, limitele de cheltuieli pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani, stabilite pe ordonatorii principali de credite.
Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până la data de 31 iulie a fiecărui an, limitele de cheltuieli pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani, stabilite pe ordonatorii principali de credite.Art. 33: Scrisoarea-cadru
(1)Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, până la data de 1 august a fiecărui an, o scrisoare-cadru, care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
(2)Limitele de cheltuieli aprobate şi stabilite pe ordonatori principali de credite potrivit alin. (1) pot fi redimensionate de către Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale Comisiei Naţionale de Prognoză sau în cazul modificării ulterioare a legislaţiei din domeniu, în funcţie de specificul ordonatorului principal de credite, cu informarea Guvernului.
(1)Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, până la data de 1 august a fiecărui an, o scrisoare-cadru, care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
(2)Limitele de cheltuieli aprobate şi stabilite pe ordonatori principali de credite potrivit alin. (1) pot fi redimensionate de către Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale Comisiei Naţionale de Prognoză sau în cazul modificării ulterioare a legislaţiei din domeniu, în funcţie de specificul ordonatorului principal de credite, cu informarea Guvernului.Art. 34: Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite
(1)Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, până la data de 1 septembrie a fiecărui an, să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
(4)În situaţia în care ordonatorii principali de credite nu îşi aliniază propunerea de buget la strategia fiscal-bugetară şi metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget, Ministerul Finanţelor Publice va proceda în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 69/2010.
(5)Proiectele de buget şi anexele la acesta, refăcute, se depun la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 15 septembrie a fiecărui an.
(1)Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, până la data de 1 septembrie a fiecărui an, să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.(2)Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.
(3)Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
(4)În situaţia în care ordonatorii principali de credite nu îşi aliniază propunerea de buget la strategia fiscal-bugetară şi metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget, Ministerul Finanţelor Publice va proceda în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 69/2010.
(5)Proiectele de buget şi anexele la acesta, refăcute, se depun la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 15 septembrie a fiecărui an.Art. 35: Transmiterea proiectului de buget la Guvern şi Parlament/Raportul anual la buget
(1)Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
(31)Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale Comisiei Naţionale de Prognoză, definitivează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite şi al bugetului propriu şi proiectele legilor bugetare anuale, pe care le depune la Guvern, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an.
(4)După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la alin. (31), acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.
(1)Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.(2)Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în următorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
(3)Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu.
(31)Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale Comisiei Naţionale de Prognoză, definitivează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite şi al bugetului propriu şi proiectele legilor bugetare anuale, pe care le depune la Guvern, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an.
(4)După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la alin. (31), acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.
Art. 351: Transmiterea proiectului de buget la Guvern şi Parlament în anii în care se organizează alegeri generale parlamentare în ultimele 3 luni ale anului
În cazul în care alegerile generale parlamentare sunt organizate în ultimele 3 luni ale anului, calendarul este următorul:
a)Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor pe anul următor, pe care le depune la Guvern în termen de 15 zile de la învestirea noului Guvern, conform art. 103 din Constituţia României, republicată;
b)după însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la art. 35 alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu în 20 de zile de la învestire, fără a depăşi data de 31 decembrie a anului în curs.
Art. 36: Aprobarea bugetului de către Parlament
(1)Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni anuale şi multianuale.
(2)Creditele bugetare şi creditele de angajament estimate pentru următorii 3 ani sunt prezentate Parlamentului şi publicate în Monitorul Oficial al României, având valoare orientativă.
(3)Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare pe termen mediu şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.*) Aplicarea prevederilor art. 36 referitoare la creditele de angajament se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018.
Art. 37: Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de către Parlament
(1)Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
(2)Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.
SECŢIUNEA 3:Prevederi referitoare la investiţii publice
Art. 38: Prezentarea investiţiilor publice în proiectul de buget
(1)Programele de investiţii publice se prezintă în proiectul de buget ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite.
(2)În programele de investiţii publice, ordonatorii principali de credite includ cu prioritate obiectivele/proiectele de investiţii semnificative potrivit memorandumului prevăzut la art. 43 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Obiectivele/Proiectele de investiţii semnificative vor fi prezentate în programele de investiţii publice în mod distinct cu fişă de obiectiv/proiect de investiţii nou sau în continuare, cu eşalonarea creditelor de angajament şi a celor bugetare până la finalizarea acestora, cu excepţia celor din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională a căror detaliere conţine informaţii clasificate potrivit legii.
Art. 381: Structura programelor de investiţii publice
(1)În programele de investiţii, cheltuielile de investiţii se prezintă grupate pe următoarele poziţii:
A.obiective/proiecte de investiţii în continuare;
B.obiective/proiecte de investiţii noi;
C.alte cheltuieli de investiţii.
(2)Poziţia C «Alte cheltuieli de investiţii» se detaliază pe următoarele categorii de investiţii:
a)achiziţii de imobile, inclusiv terenuri;
b)dotări independente;
c)cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege;
d)cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind consolidările şi intervenţiile pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale - cutremure, inundaţii, alunecări, prăbuşiri şi tasări de teren, incendii, accidente tehnice, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege;
e)lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanţă şi alte cheltuieli de investiţii ce nu se regăsesc la celelalte categorii de investiţii;
f)cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege.
(3)Cheltuielile de investiţii cuprinse la alin. (2) se detaliază prin liste separate de către ordonatorul principal de credite.
(4)Obiectivele/Proiectele de investiţii în continuare şi obiectivele/proiectele de investiţii noi cuprinse în programele de investiţii ale instituţiilor publice din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională a căror detaliere conţine informaţii clasificate potrivit legii se prevăd în poziţii globale, care se detaliază prin liste separate de către ordonatorul principal de credite.
(5)Fondurile publice reprezentând contravaloarea exproprierilor aferente lucrărilor de utilitate publică de interes naţional efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, se prevăd în programul de investiţii publice în poziţie globală la poziţia «C - Alte cheltuieli de investiţii».
(6)Prevederile alin. (5) se aplică obiectivelor/proiectelor de investiţii noi şi în continuare ale operatorilor economici cu capital integral sau majoritar de stat şi pentru care din fonduri publice se finanţează doar contravaloarea exproprierilor aferente.
(7)În funcţie de valoarea necesar a fi alocată din fonduri publice pentru exproprieri, documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii prevăzute la alin. (5) se aprobă/reaprobă potrivit prevederilor art. 42.
(8)Se autorizează Ministerul Finanţelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, să introducă pe parcursul întregului an, după caz, fişa de investiţii aferentă poziţiei «C - Alte cheltuieli de investiţii» în programul de investiţii publice anexă la bugetul acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Art. 39: Informaţii privind programele de investiţii publice
Ordonatorii principali de credite vor prezenta anual programele de investiţii publice anexe la bugetul acestora, conform formularelor aferente stabilite potrivit scrisorii-cadru.Art. 40:
[textul din Art. 40 din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 21-oct-2013 de Art. I, punctul 56. din Legea 270/2013]
Art. 41: Rolul metodologic şi competenţele Ministerului Finanţelor
(1)Ministerul Finanţelor este împuternicit să stabilească conţinutul, forma şi informaţiile referitoare la programele de investiţii publice necesare în procesul de elaborare a bugetului.
(2)Ministerul Finanţelor monitorizează programul de investiţii publice al ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului pentru asigurările sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor de şomaj, conform formatului stabilit prin ordin al ministrului finanţelor.
Art. 42: Aprobarea documentaţiilor aferente investiţiilor publice
(1)Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii noi şi documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii incluse la poziţia C «Alte cheltuieli de investiţii», care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice, se aprobă de către:
a)Guvern, pentru valori mai mari de 100 de milioane lei;
b)ordonatorii principali de credite, pentru valori cuprinse între 10 milioane lei şi 100 de milioane lei;
c)ceilalţi ordonatori de credite, pentru valori până la 10 milioane lei, cu acordul prealabil al ordonatorilor de credite ierarhic superiori, cu privire la necesitatea şi oportunitatea investiţiei.
(2)Reaprobarea documentaţiei tehnico-economice a unui obiectiv/proiect de investiţii, a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv a notelor de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii incluse la poziţia C «Alte cheltuieli de investiţii» se face potrivit prevederilor alin. (1).
(3)Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii noi, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii incluse la poziţia C «Alte cheltuieli de investiţii» ale căror valori se încadrează în limitele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), care se finanţează potrivit legii din fonduri publice şi se derulează prin operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat, se aprobă/reaprobă de către ordonatorii principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora funcţionează aceştia.
(4)Aprobarea sistării execuţiei unui obiectiv/proiect de investiţii sau a lucrărilor de intervenţii, precum şi a unor obiecte sau capacităţi din cadrul acestora se face de către autoritatea care a aprobat/reaprobat documentaţia tehnico-economică.
(5)Limitele valorice privind competenţele de aprobare prevăzute la alin. (1) se pot modifica prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicilor de cost.Art. 43: Condiţii pentru includerea proiectelor de investiţii în proiectul de buget
(1)Obiectivele/Proiectele de investiţii şi celelalte categorii de investiţii se cuprind în programele de investiţii anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente categoriilor de investiţii incluse la poziţia C «Alte cheltuieli de investiţii» au fost elaborate şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.
(2)Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă valoarea actualizată a fiecărui obiectiv/proiect de investiţii şi a lucrărilor de intervenţii, în funcţie de evoluţia indicilor de cost. Această operaţiune este supusă controlului financiar preventiv, potrivit prevederilor art. 23 şi 25.
(21)Actualizarea şi aprobarea valorii actualizate a fiecărui obiectiv/proiect de investiţii, fiecărei lucrări de intervenţii, care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice şi se derulează prin operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat, sunt de competenţa ordonatorilor principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora funcţionează aceştia.
(3)Prin excepţie de ta prevederile alin. (1), pentru lucrările de intervenţie efectuate pentru înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale, cuprinse la art. 381 alin. (2) lit. d), până la aprobarea documentaţiei de avizare, potrivit legii, se aprobă deschiderea finanţării şi începerea execuţiei lucrărilor pe bază de liste de lucrări estimate cantitativ şi valoric.
(4)Pentru lucrările executate prevăzute la alin. (3), decontarea se va face pe baza situaţiilor de lucrări însuşite de beneficiar.
(5)În termen de 6 luni de la deschiderea finanţării şi începerea execuţiei lucrărilor prevăzute la alin. (3), ordonatorul de credite are obligaţia elaborării documentaţiei tehnico-economice şi aprobării acesteia potrivit competenţelor prevăzute la art. 42 alin. (1).
(6)Ordonatorilor principali de credite li se interzice efectuarea de cheltuieli pentru achiziţionarea şi/sau elaborarea studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, în oricare dintre următoarele situaţii:
a)dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite şi înregistrate în contabilitate studii având acelaşi obiect; în această situaţie se procedează la actualizarea studiilor existente;
b)dacă obiectivul de investiţii publice nu va putea fi inclus în programul de investiţii publice în anul bugetar următor, în condiţiile prevăzute la alin. (9).
(7)În cazuri temeinic justificate, achiziţiile prevăzute la alin. (6) se pot realiza cu aprobarea Guvernului.
(8)Sunt exceptate de la prevederile alin. (6) şi (7) studiile întocmite în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile, precum şi cele finanţate din fonduri externe rambursabile.
(9)În programul de investiţii publice vor fi introduse doar acele obiective/proiecte sau categorii de investiţii noi a căror finanţare poate fi asigurată integral, conform documentaţiilor tehnico-economice aprobate, în limitele de cheltuieli stabilite potrivit cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi/sau strategiei fiscal-bugetare aprobate potrivit Legii nr. 69/2010, cu excepţia obiectivelor/proiectelor sau categoriilor de investiţii a căror finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, precum şi din fonduri externe rambursabile.
(1)Obiectivele/Proiectele de investiţii şi celelalte categorii de investiţii se cuprind în programele de investiţii anuale, anexe la buget, numai dacă, în prealabil, documentaţiile tehnico-economice, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente categoriilor de investiţii incluse la poziţia C «Alte cheltuieli de investiţii» au fost elaborate şi aprobate potrivit dispoziţiilor legale.
(2)Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează şi aprobă valoarea actualizată a fiecărui obiectiv/proiect de investiţii şi a lucrărilor de intervenţii, în funcţie de evoluţia indicilor de cost. Această operaţiune este supusă controlului financiar preventiv, potrivit prevederilor art. 23 şi 25.
(21)Actualizarea şi aprobarea valorii actualizate a fiecărui obiectiv/proiect de investiţii, fiecărei lucrări de intervenţii, care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice şi se derulează prin operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat, sunt de competenţa ordonatorilor principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora funcţionează aceştia.
(3)Prin excepţie de ta prevederile alin. (1), pentru lucrările de intervenţie efectuate pentru înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale, cuprinse la art. 381 alin. (2) lit. d), până la aprobarea documentaţiei de avizare, potrivit legii, se aprobă deschiderea finanţării şi începerea execuţiei lucrărilor pe bază de liste de lucrări estimate cantitativ şi valoric.
(4)Pentru lucrările executate prevăzute la alin. (3), decontarea se va face pe baza situaţiilor de lucrări însuşite de beneficiar.
(5)În termen de 6 luni de la deschiderea finanţării şi începerea execuţiei lucrărilor prevăzute la alin. (3), ordonatorul de credite are obligaţia elaborării documentaţiei tehnico-economice şi aprobării acesteia potrivit competenţelor prevăzute la art. 42 alin. (1).
(6)Ordonatorilor principali de credite li se interzice efectuarea de cheltuieli pentru achiziţionarea şi/sau elaborarea studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, în oricare dintre următoarele situaţii:
a)dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite şi înregistrate în contabilitate studii având acelaşi obiect; în această situaţie se procedează la actualizarea studiilor existente;
b)dacă obiectivul de investiţii publice nu va putea fi inclus în programul de investiţii publice în anul bugetar următor, în condiţiile prevăzute la alin. (9).
(7)În cazuri temeinic justificate, achiziţiile prevăzute la alin. (6) se pot realiza cu aprobarea Guvernului.
(8)Sunt exceptate de la prevederile alin. (6) şi (7) studiile întocmite în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile, precum şi cele finanţate din fonduri externe rambursabile.
(9)În programul de investiţii publice vor fi introduse doar acele obiective/proiecte sau categorii de investiţii noi a căror finanţare poate fi asigurată integral, conform documentaţiilor tehnico-economice aprobate, în limitele de cheltuieli stabilite potrivit cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi/sau strategiei fiscal-bugetare aprobate potrivit Legii nr. 69/2010, cu excepţia obiectivelor/proiectelor sau categoriilor de investiţii a căror finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, precum şi din fonduri externe rambursabile.
Art. 431: Obligaţia ordonatorilor de credite de a notifica prestatorilor, executanţilor şi furnizorilor sumele cuprinse în programele de investiţii publice la credite bugetare
(1)Ordonatorii de credite au obligaţia de a notifica prestatorilor, executanţilor şi furnizorilor sumele cuprinse în programele de investiţii publice la credite bugetare, în termen de 30 de zile calendaristice de la aprobarea legilor bugetare anuale/rectificărilor bugetare anuale.
(2)În funcţie de creditele bugetare aprobate anual, ordonatorii de credite au obligaţia de a întocmi şi de a actualiza, împreună cu prestatorii, executanţii şi furnizorii, graficele de execuţie/livrare, atât fizice, cât şi valorice, anexe la contract Ordonatorii de credite au obligaţia de a recepţiona servicii, lucrări şi produse, în limita creditelor bugetare anuale şi trimestriale aprobate cu această destinaţie, în măsura în care au fost executate/livrate servicii, lucrări sau produse, în conformitate cu prevederile contractuale.
Art. 432: Finanţarea proiectelor de investiţii publice semnificative
(1)La elaborarea propunerilor bugetare prevăzute la art. 34 alin. (1), în ceea ce priveşte proiectele de investiţii publice semnificative, ordonatorii principali de credite au obligaţia stabilirii pentru fiecare obiectiv/proiect de investiţii semnificativ a creditelor de angajament şi a creditelor bugetare pentru anul pentru care se realizează proiectul de buget şi pentru următorii 2 ani, pornind de la nivelul prevăzut în fişa obiectivului/proiectului de investiţii pentru perioada respectivă în bugetul anului precedent.
(2)În cursul exerciţiului bugetar se interzice virarea de credite de angajament şi credite bugetare de la proiectele de investiţii semnificative, cu excepţia virărilor către alte proiecte de investiţii publice semnificative derulate de acelaşi ordonator principal de credite.
Art. 44: Monitorizarea de către ordonatorii principali de credite a programului de investiţii publice
(1)Pe parcursul execuţiei bugetare, ordonatorii principali de credite vor urmări derularea procesului investiţional, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, şi vor întocmi rapoarte lunare de monitorizare, pe care le vor transmite centralizat, în format electronic, cu semnătură autorizată, la Ministerul Finanţelor, până cel târziu în a zecea zi lucrătoare inclusiv a lunii curente pentru luna anterioară, detaliate în formatul aprobat potrivit prevederilor art. 41 alin. (2).
(2)În cazul obiectivelor/proiectelor de investiţii publice semnificative, ordonatorii principali de credite vor întocmi suplimentar rapoarte trimestriale de progres conform formatului aprobat potrivit prevederilor art. 41 alin. (2), pe care le vor transmite Ministerului Finanţelor, în format electronic, cu semnătură autorizată, până cel târziu la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se face raportarea.
(3)Pe baza rapoartelor transmise de ordonatorii principali de credite potrivit alin. (1) şi (2) Ministerul Finanţelor va elabora rapoarte trimestriale, pe care le va publica pe site-ul propriu în termen de 10 zile lucrătoare de la data aprobării acestora.
(4)Pe parcursul întregului an, în situaţia în care implementarea unui obiectiv/proiect de investiţii sau a unei categorii de investiţii nu se poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite pot solicita Ministerului Finanţelor virarea creditelor bugetare şi/sau a creditelor de angajament neutilizate, între obiectivele/proiectele şi categoriile de investiţii înscrise în programul de investiţii publice anexă la buget, în condiţiile respectării prevederilor alin. (5).
(5)Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze şi să aprobe virări de credite bugetare şi/sau de credite de angajament neutilizate de la obiectivele/proiectele de investiţii în continuare, respectiv de la obiectivele/proiectele de investiţii noi, la poziţia C «Alte cheltuieli de investiţii», cuprinse în programele de investiţii publice, anexe la bugetele acestora, cu excepţia proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi/sau din fonduri externe rambursabile.
(6)Se autorizează Ministerul Finanţelor, pe tot parcursul anului, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă modificări în fişele obiectivelor/proiectelor/categoriilor de investiţii, în urma modificării/actualizării indicatorilor tehnico-economici sau a derulării procesului investiţional, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate anual.
(7)Ordonatorii principali de credite sunt responsabili de realizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii şi categoriilor de investiţii incluse în programele de investiţii publice.Art. 45: Acordurile internaţionale legate de investiţiile publice
Toate angajamentele legale, din care rezultă o cheltuială pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinanţate de o instituţie internaţională, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.
Art. 46:
[textul din Art. 46 din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 21-oct-2013 de Art. I, punctul 61. din Legea 270/2013]
Art. 461: Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe postaderare/ale altor donatori şi la fonduri rambursabile
(1)Prevederile prezentei legi se aplică şi fondurilor externe postaderare/ale altor donatori, precum şi fondurilor rambursabile, cu excepţia art. 47 alin. (8)-(10).
(2)Prin legile bugetare anuale se pot stabili dispoziţii derogatorii de la prezenta lege referitoare la programarea bugetară, execuţia şi/sau controlul proiectelor finanţate din fonduri externe postaderare/alţi donatori, precum şi al celor finanţate din fonduri rambursabile.SECŢIUNEA 4:Execuţia bugetară
Art. 47
(1)Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora.
(2)Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.
(3)Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli.
(4)Alocaţiile pentru cheltuielile de investiţii aprobate pe ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru alte naturi de cheltuieli.
(5)Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întreprindă toate măsurile necesare pentru încadrarea în alocaţiile de cheltuieli de personal şi în numărul maxim de posturi aprobate prin legile bugetare anuale.
(6)Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.
(7)În condiţiile prezentei legi, pentru creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să efectueze, pe parcursul întregului an, redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai acestui buget, la propunerea acestora, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate.
(8)Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol sau legii bugetare anuale, sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi se pot efectua în limita a 20% cumulat la nivelul unui an din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală la nivelul ordonatorului principal de credite, cu cei puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor.
(9)Pe baza justificărilor corespunzătoare, virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de 20% din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală la nivelul ordonatorului principal de credite, şi, respectiv, de 10% din prevederile programului, cumulat la nivelul unui an, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.
(10)Virările de credite bugetare, în condiţiile prevederilor alin. (9), se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu contravin prevederilor prezentului articol, legilor bugetare sau legilor de rectificare. Virările de credite bugetare pot influenţa creditele bugetare aprobate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe trimestrele încheiate, numai în situaţia în care creditele bugetare aprobate cumulat de la începutul anului sunt mai mari decât creditele bugetare deschise din bugetul ordonatorului principal de credite pentru aceeaşi perioadă şi decât plăţile efectuate în limita acestora.
(11)Sunt interzise virările de credite bugetare de la titlurile de cheltuieli din cadrul capitolului bugetar care au fost majorate din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
(12)Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare.
(13)Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare aprobate conform alin. (8), potrivit instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.
(14)Virările de credite bugetare aprobate pentru asigurarea plăţii ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente datoriei publice guvernamentale se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.
(15)Ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, în cursul întregului an, pentru asigurarea plăţii la scadenţă a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene.
(16)În cursul anului, în funcţie de situaţiile specifice apărute, ordonatorul principal de credite poate introduce, în cadrul titlurilor de cheltuieli, articole şi alineate noi, altele decât cele prevăzute în legea bugetară anuală, cu sume care se asigură prin virări de credite şi/sau fonduri alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
Art. 471: Virări de credite de angajament
(1)În condiţiile prezentei legi, sunt permise virări de credite de angajament numai pentru creditele pentru care nu au fost încheiate angajamente legale.
(2)Virările de credite de angajament se realizează concomitent cu virările de credite bugetare, dacă nu contravin prevederilor alin. (1) şi legilor bugetare. Prevederile art. 47 se aplică în mod corespunzător şi virărilor de credite de angajament.Art. 48: Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
(1)Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile şi bugetele instituţiilor publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţile de asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
(2)Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în bugetele prevăzute la alin. (1) se aprobă de către:
a)Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul acestora, pe titluri, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pe capitole şi subcapitole la venituri şi pe capitole şi în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetele locale, transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice ale Ministerului Finanţelor Publice;
b)ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terţiari de credite, după caz;
c)ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor terţiari de credite bugetare.
Art. 49: Deschiderea de credite bugetare
(11)Creditele bugetare aprobate prin bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, bugetul Trezoreriei Statului, precum şi bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii vor fi utilizate în condiţiile prezentului articol, potrivit procedurilor şi calendarului aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4)în vederea menţinerii echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcţie de estimarea încasării veniturilor bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate.
(1)Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
(11)Creditele bugetare aprobate prin bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, bugetul Trezoreriei Statului, precum şi bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii vor fi utilizate în condiţiile prezentului articol, potrivit procedurilor şi calendarului aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.(2)Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare şi potrivit destinaţiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli sau alte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, după caz, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie anterior, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum şi în funcţie de gradul de încasare a veniturilor bugetare şi de posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.
(3)Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale şi în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei.
(4)în vederea menţinerii echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de cheltuieli, în funcţie de estimarea încasării veniturilor bugetare, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate.*) Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2019, începând cu luna următoare intrării în vigoarea a legii bugetului de stat pe anul 2019, ministrul finanţelor publice poate aproba lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de credite bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate. În vederea menţinerii echilibrului bugetar, în anul 2019, începând cu luna următoare intrării în vigoarea a legii bugetului de stat pe anul 2019, ministrul finanţelor publice poate aproba limite lunare pentru creditele de angajament, pentru ordonatorii principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, în cadrul cărora pot fi încheiate angajamente legale pe tot parcursul anului 2019 pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate. Se autorizează ministrul finanţelor publice să aprobe modificarea limitelor unor ordonatori principali de credite stabilite potrivit alin. (1) şi (2) în cazuri deosebite şi pe baza fundamentărilor justificate, precum şi ca urmare a utilizării, în condiţiile legii, a fondurilor la dispoziţia Guvernului.
(5)Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi neutilizate din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în cazuri temeinic justificate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.
Art. 50: Transferurile între ordonatorii principali de credite
În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul sau în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura bugetului de stat, inclusiv în execuţia bugetară, fără afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul sau în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura bugetului de stat, inclusiv în execuţia bugetară, fără afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.Art. 51: Fondurile externe nerambursabile
(1)Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi.
(2)Fondurile externe nerambursabile vor fi acumulate într-un cont distinct şi vor fi cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care au fost acordate.
Art. 52: Execuţia bugetară
(1)În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajare, lichidare, ordonanţare, plată.
(2)Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de conducător al compartimentului financiar-contabil.
(3)Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice.
(4)Plata cheltuielilor se efectuează de conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plăţii în baza ordonanţării acestora, în limita creditelor bugetare aprobate şi a fondurilor disponibile cu această destinaţie.
(5)Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite la ordonatorul de credite de ordonanţarea la plată, la care se anexează documentele privind recepţia cantitativă şi calitativă a bunurilor/serviciilor/lucrărilor, după caz, în conformitate cu prevederile din angajamentele legale încheiate, care certifică sumele de plată.
(6)Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor art. 24 şi 25, după caz.
(7)Plata cheltuielilor la instituţiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite şi de persoana împuternicită cu atribuţii financiar-contabile,
(8)Guvernul poate stabili, prin hotărâre, acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la 30% din fondurile publice, criteriile, procedurile, precum şi limitele care se vor folosi în acest scop.
(9)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), pentru proiectele de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţii naţionale se pot efectua plăţi în avans de maximum 90%, din fonduri publice, la începutul fiecărei etape de cercetare.
(91)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), pentru finanţarea activităţilor specifice de producere şi difuzare a emisiunilor radiofonice şi de televiziune în străinătate, în limba română, precum şi pentru amenajarea spaţiilor de producţie şi emisie ale posturilor de radio şi televiziune din străinătate controlate de Societatea Română de Radiodifuziune, respectiv de Societatea Română de Televiziune, se pot efectua plăţi în avans de până la 100% din fonduri publice. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc categoriile de cheltuieli pentru care se efectuează plăţi în avans, procedurile, precum şi limitele care se folosesc în acest scop.
(92)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot efectua plăţi în avans, de până la 100% din fonduri publice, conform contractelor încheiate, pentru finanţarea activităţilor specifice privind achiziţia drepturilor de difuzare a evenimentelor, acţiunilor şi concursurilor sportive sau artistice internaţionale, precum şi plata cotizaţiilor la Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune şi la alte organisme şi organizaţii internaţionale la care Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt parte şi/sau membru. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc categoriile de cheltuieli pentru care se efectuează plăţi în avans.
(10)Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit alin. (8) şi (9) şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţia publică ce a acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până s-au recuperat.
(102)Sumele reprezentând plăţi în avans, prevăzute la alin. (92), pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi/sau servicii prestate până la finalizarea evenimentelor, acţiunilor, concursurilor sportive şi/sau artistice internaţionale ce fac obiectul contractelor.
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (10):
a)partea aferentă cheltuielilor eligibile din sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare, altele decât cele prevăzute la lit. b), poate fi justificată prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din memorandumuri/acorduri/contracte/decizii/ordine de finanţare;
b)sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea proiectelor şi acţiunilor finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Transport şi a unor proiecte şi acţiuni finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Mediu pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din contracte/decizii/ordine de finanţare şi, după caz, memorandumuri/acorduri de împrumut;
c)proiectele şi acţiunile finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Mediu pentru care se aplică prevederile lit. b), precum şi condiţiile de aplicare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(12)În cazurile prevăzute la alin. (11), sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit în condiţiile prevederilor contractuale vor fi recuperate de către instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate, cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului şi data recuperării sumelor restante.
(1)În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajare, lichidare, ordonanţare, plată.
(2)Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de conducător al compartimentului financiar-contabil.
(3)Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice.
(4)Plata cheltuielilor se efectuează de conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plăţii în baza ordonanţării acestora, în limita creditelor bugetare aprobate şi a fondurilor disponibile cu această destinaţie.
(5)Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite la ordonatorul de credite de ordonanţarea la plată, la care se anexează documentele privind recepţia cantitativă şi calitativă a bunurilor/serviciilor/lucrărilor, după caz, în conformitate cu prevederile din angajamentele legale încheiate, care certifică sumele de plată.
(6)Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor art. 24 şi 25, după caz.
(7)Plata cheltuielilor la instituţiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite şi de persoana împuternicită cu atribuţii financiar-contabile,
(8)Guvernul poate stabili, prin hotărâre, acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la 30% din fondurile publice, criteriile, procedurile, precum şi limitele care se vor folosi în acest scop.*) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru proiecte culturale, spectacole şi concerte, ordonatorii de credite pot efectua plăţi în avans de până la 50%.
(9)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), pentru proiectele de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţii naţionale se pot efectua plăţi în avans de maximum 90%, din fonduri publice, la începutul fiecărei etape de cercetare.
(91)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), pentru finanţarea activităţilor specifice de producere şi difuzare a emisiunilor radiofonice şi de televiziune în străinătate, în limba română, precum şi pentru amenajarea spaţiilor de producţie şi emisie ale posturilor de radio şi televiziune din străinătate controlate de Societatea Română de Radiodifuziune, respectiv de Societatea Română de Televiziune, se pot efectua plăţi în avans de până la 100% din fonduri publice. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc categoriile de cheltuieli pentru care se efectuează plăţi în avans, procedurile, precum şi limitele care se folosesc în acest scop.
(92)Prin excepţie de la prevederile alin. (8), Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot efectua plăţi în avans, de până la 100% din fonduri publice, conform contractelor încheiate, pentru finanţarea activităţilor specifice privind achiziţia drepturilor de difuzare a evenimentelor, acţiunilor şi concursurilor sportive sau artistice internaţionale, precum şi plata cotizaţiilor la Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune şi la alte organisme şi organizaţii internaţionale la care Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt parte şi/sau membru. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc categoriile de cheltuieli pentru care se efectuează plăţi în avans.
(10)Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit alin. (8) şi (9) şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţia publică ce a acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până s-au recuperat.
(102)Sumele reprezentând plăţi în avans, prevăzute la alin. (92), pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi/sau servicii prestate până la finalizarea evenimentelor, acţiunilor, concursurilor sportive şi/sau artistice internaţionale ce fac obiectul contractelor.
(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (10):
a)partea aferentă cheltuielilor eligibile din sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare, altele decât cele prevăzute la lit. b), poate fi justificată prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din memorandumuri/acorduri/contracte/decizii/ordine de finanţare;
b)sumele reprezentând plăţi în avans pentru implementarea proiectelor şi acţiunilor finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Transport şi a unor proiecte şi acţiuni finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Mediu pot fi justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit conform contractelor încheiate, cu respectarea eventualelor prevederi specifice din contracte/decizii/ordine de finanţare şi, după caz, memorandumuri/acorduri de împrumut;
c)proiectele şi acţiunile finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial Mediu pentru care se aplică prevederile lit. b), precum şi condiţiile de aplicare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(12)În cazurile prevăzute la alin. (11), sumele reprezentând plăţi în avans şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la termenul stabilit în condiţiile prevederilor contractuale vor fi recuperate de către instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate, cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului şi data recuperării sumelor restante.
Art. 53: Plata salariilor în sistemul bugetar
(1)Salariile în sistemul bugetar se plătesc o dată pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.(2)Eşalonarea plăţilor pe zile, pentru ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice din subordine, se face prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3)[textul din Art. 53, alin. (3) din capitolul III, sectiunea 4 a fost abrogat la 21-oct-2013 de Art. I, punctul 67. din Legea 270/2013]
Art. 54: Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
(1)Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate, şi de a propune Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor respective.
(2)Pentru ultima lună a anului bugetar termenul limită pentru transmiterea propunerilor ordonatorilor principali de credite, prevăzute la alin. (1), este 10 decembrie.
(3)Cu creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul de stat în condiţiile alin. (1), se majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat.Art. 55: Monitorizarea periodică exercitată de Ministerul Finanţelor Publice
Ministerul Finanţelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite, atât în cursul anului, cât şi cu ocazia încheierii execuţiei bugetare, rapoarte de audit intern prevăzute în actele normative în vigoare, precum şi alte rapoarte periodice privind utilizarea fondurilor publice, care se publică pe site-ul ordonatorilor principali de credite.
Ministerul Finanţelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite, atât în cursul anului, cât şi cu ocazia încheierii execuţiei bugetare, rapoarte de audit intern prevăzute în actele normative în vigoare, precum şi alte rapoarte periodice privind utilizarea fondurilor publice, care se publică pe site-ul ordonatorilor principali de credite.Art. 56: Contul general anual de execuţie
(2)Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate.
(3)Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale se întocmesc în structura bugetelor aprobate şi au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.
(1)Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, şi în urma verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă Guvernului.
(2)Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate.
(3)Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale se întocmesc în structura bugetelor aprobate şi au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.*) Potrivit prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ordonanţei Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004, întocmirea şi raportarea conturilor anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale se fac pe structura bugetelor aprobate în baza prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârilor consiliilor locale şi judeţene din anul 2004, cu respectarea precizărilor din subsolul formularelor privind "raportarea anuală".
(4)Guvernul analizează şi prezintă spre adoptare Parlamentului contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi celelalte conturi anuale de execuţie, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie.
(5)Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi celelalte conturi anuale de execuţie se aprobă prin lege după verificarea acestora de către Curtea de Conturi.
Art. 57: Structura conturilor anuale de execuţie a bugetului
b)la cheltuieli: credite de angajament iniţiale; credite de angajament definitive; credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.
Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor cuprinde:
a)la venituri: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive; încasări realizate;
b)la cheltuieli: credite de angajament iniţiale; credite de angajament definitive; credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.*) Aplicarea prevederilor art. 57 lit. b) referitoare la creditele de angajament se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018.
Art. 58: Contul general de execuţie a datoriei publice
(2)Contul general al datoriei publice a statului cuprinde Contul general al datoriei publice guvernamentale şi Contul general al datoriei publice locale.
(1)Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte anual contul general al datoriei publice a statului. Contul general al datoriei publice a statului va fi anexat la contul general anual de execuţie a bugetului de stat, ce se depune la Parlament, potrivit prevederilor prezentei legi.
(2)Contul general al datoriei publice a statului cuprinde Contul general al datoriei publice guvernamentale şi Contul general al datoriei publice locale.Art. 59: Excedentul/deficitul bugetar
(2)Cu excedentele definitive rezultate după încheierea exerciţiului bugetar şi cu alte surse prevăzute de lege se diminuează deficitele din anii precedenţi şi, după caz, datoria publică guvernamentală.
(3)Deficitul bugetului de stat se finanţează temporar din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului şi definitiv prin împrumuturi de stat.
(1)Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate şi plăţile efectuate până la încheierea exerciţiului bugetar.
(2)Cu excedentele definitive rezultate după încheierea exerciţiului bugetar şi cu alte surse prevăzute de lege se diminuează deficitele din anii precedenţi şi, după caz, datoria publică guvernamentală.
(3)Deficitul bugetului de stat se finanţează temporar din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului şi definitiv prin împrumuturi de stat.Art. 60: Execuţia de casă bugetară
(1)Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:
a)încasarea veniturilor bugetare;
b)efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c)efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
d)efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
(2)Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:
a)păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe bază de hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele publice şi economice, după caz;
b)efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al trezoreriei statului prin Banca Naţională a României;
c)alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Art. 61: Principii ale încheierii execuţiei bugetare
(3)Creditele de angajament pentru care nu au fost încheiate angajamente legale şi creditele bugetare neutilizate la sfârşitul anului bugetar sunt anulate de drept.
(8)Subvenţiile, transferurile şi alte forme de sprijin financiar din partea statului, neutilizate până la închiderea anului, pentru care a fost instituita obligaţia restituirii prin temeiurile/egale de acordare şi nerestituite până la data de 31 decembrie, se vor supune calculului accesoriilor aplicabile pentru veniturile bugetare, pentru perioada cuprinsă între data de 31 decembrie şi data restituirii sumelor la buget.
(1)Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
(2)Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor.
(3)Creditele de angajament pentru care nu au fost încheiate angajamente legale şi creditele bugetare neutilizate la sfârşitul anului bugetar sunt anulate de drept.(4)Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor.
(5)Fondurile prevăzute la alin. (4) se utilizează în condiţiile prevederilor prezentei legi şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.
(6)În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita subvenţiilor primite.
(7)Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai pentru anul bugetar respectiv.
(8)Subvenţiile, transferurile şi alte forme de sprijin financiar din partea statului, neutilizate până la închiderea anului, pentru care a fost instituita obligaţia restituirii prin temeiurile/egale de acordare şi nerestituite până la data de 31 decembrie, se vor supune calculului accesoriilor aplicabile pentru veniturile bugetare, pentru perioada cuprinsă între data de 31 decembrie şi data restituirii sumelor la buget.