Art. 60. - Art. 60: Execuţia de casă bugetară - Legea 500/2002 privind finantele publice
M.Of. 597
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2024
Art. 60: Execuţia de casă bugetară
(1)Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:
a)încasarea veniturilor bugetare;
b)efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c)efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
d)efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
(2)Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:
a)păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe bază de hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele publice şi economice, după caz;
b)efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al trezoreriei statului prin Banca Naţională a României;
c)alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (502)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (502)
- Decizie nr. RJ g87374647/2024 din 23-apr-2024, Curtea de Apel Brasov, obligatie de a face (Asigurari sociale)
- Sentinta nr. RJ 62e89edg2/2024 din 18-mar-2024, Tribunalul Buzau, pretentii (Asigurari sociale)
- Decizie nr. RJ ded97d6d5/2024 din 06-feb-2024, Curtea de Apel Brasov, obligatie de a face (Asigurari sociale)