Art. 20. - Legea 455/2001 privind semnătura electronică - Republicată

M.Of. 316

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 August 2022
Arată norme de aplicare
Art. 20
În vederea emiterii certificatelor calificate furnizorii de servicii de certificare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să dispună de mijloace financiare şi de resurse materiale, tehnice şi umane corespunzătoare pentru garantarea securităţii, fiabilităţii şi continuităţii serviciilor de certificare oferite;
b)să asigure operarea rapidă şi sigură a înregistrării informaţiilor prevăzute la art. 17, în special operarea rapidă şi sigură a unui serviciu de suspendare şi revocare a certificatelor calificate;
c)să asigure posibilitatea de a se determina cu precizie data şi ora exactă a eliberării, a suspendării sau a revocării unui certificat calificat;
d)să verifice, cu mijloace corespunzătoare şi conforme dispoziţiilor legale, identitatea şi, dacă este cazul, atributele specifice ale persoanei căreia îi este eliberat certificatul calificat;
e)să folosească personal cu cunoştinţe de specialitate, experienţă şi calificare, necesare pentru furnizarea serviciilor respective, şi, în special, competenţă în domeniul gestiunii, cunoştinţe de specialitate în domeniul tehnologiei semnăturii electronice şi o practică suficientă în ceea ce priveşte procedurile de securitate corespunzătoare; de asemenea, să aplice procedurile administrative şi de gestiune adecvate şi care corespund standardelor recunoscute;
f)să utilizeze produse asociate semnăturii electronice, cu un înalt grad de fiabilitate, care sunt protejate împotriva modificărilor şi care asigură securitatea tehnică şi criptografică a desfăşurării activităţilor de certificare a semnăturii electronice;
g)să adopte măsuri împotriva falsificării certificatelor şi să garanteze confidenţialitatea în cursul procesului de generare a datelor de creare a semnăturilor, în cazul în care furnizorii de servicii de certificare generează astfel de date;
h)să păstreze toate informaţiile cu privire la un certificat calificat pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data încetării valabilităţii certificatului, în special pentru a putea face dovada certificării în cadrul unui eventual litigiu;
i)să nu stocheze, să nu reproducă şi să nu dezvăluie terţilor datele de creare a semnăturii, cu excepţia cazului în care semnatarul solicită aceasta;
j)să utilizeze sisteme fiabile pentru stocarea certificatelor calificate, astfel încât: numai persoanele autorizate să poată introduce şi modifica informaţiile din certificate; exactitatea informaţiei să poată fi verificată; certificatele să poată fi consultate de terţi doar în cazul în care există acordul titularului acestora; orice modificare tehnică, care ar putea pune în pericol aceste condiţii de securitate, să poată fi identificată de persoanele autorizate;
k)orice alte condiţii stabilite de autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu.