Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Legea 416/2001 privind venitul minim garantat

M.Of. 401

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Septembrie 2021
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială.
(2)Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(3)Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale, în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială.

Art. 2
(1)În sensul prezentei legi, termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

(2)Se consideră familie şi persoana care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situaţii:
a)este necăsătorită;
b)este văduvă;
c)este divorţată;
d)al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e)nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)- d).

(3)Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii.
(4)În sensul alin. (1) se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

(5)Prin termenul copil se înţelege copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat, precum şi copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela, potrivit legii.
(6)Prin termenul persoană singură se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor.

(7)Beneficiază de reglementările prezentei legi şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, care au reşedinţa sau, după caz, domiciliul în România, în condiţiile legislaţiei române.

Art. 3
(1)Au dreptul la venitul minim garantat, în condiţiile prezentei legi, şi soţii despărţiţi în fapt, dacă ancheta socială atestă situaţia existentă şi justifică acordarea acestuia.
(2)Beneficiază de reglementările prezentei legi şi persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.
(3)Persoanele fără locuinţă beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc.