Legea 416/2001 privind venitul minim garantat
M.Of. 401
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Septembrie 2021
Legea 416/2001 privind venitul minim garantat
Dată act: 18-iul-2001
Emitent: Parlamentul
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 1
(3)Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale, în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială.
(1)Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială.
(2)Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(3)Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale, în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială.Art. 2
(1)În sensul prezentei legi, termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(2)Se consideră familie şi persoana care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situaţii:
a)este necăsătorită;
b)este văduvă;
c)este divorţată;
d)al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e)nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)- d).
(3)Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii.
(4)În sensul alin. (1) se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(5)Prin termenul copil se înţelege copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat, precum şi copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela, potrivit legii.
(6)Prin termenul persoană singură se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor.
(7)Beneficiază de reglementările prezentei legi şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, care au reşedinţa sau, după caz, domiciliul în România, în condiţiile legislaţiei române.
(1)În sensul prezentei legi, termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(2)Se consideră familie şi persoana care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situaţii:
a)este necăsătorită;
b)este văduvă;
c)este divorţată;
d)al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e)nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)- d).
(3)Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii.
(4)În sensul alin. (1) se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(5)Prin termenul copil se înţelege copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat, precum şi copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela, potrivit legii.
(6)Prin termenul persoană singură se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor.
(7)Beneficiază de reglementările prezentei legi şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, care au reşedinţa sau, după caz, domiciliul în România, în condiţiile legislaţiei române.Art. 3
(1)Au dreptul la venitul minim garantat, în condiţiile prezentei legi, şi soţii despărţiţi în fapt, dacă ancheta socială atestă situaţia existentă şi justifică acordarea acestuia.
(2)Beneficiază de reglementările prezentei legi şi persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.
(3)Persoanele fără locuinţă beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc.
(1)Au dreptul la venitul minim garantat, în condiţiile prezentei legi, şi soţii despărţiţi în fapt, dacă ancheta socială atestă situaţia existentă şi justifică acordarea acestuia.
(2)Beneficiază de reglementările prezentei legi şi persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.
(3)Persoanele fără locuinţă beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc.SECŢIUNEA 2:Nivelul venitului minim garantat
Art. 4
(1)Nivelul lunar al venitului minim garantat se raportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, şi, începând cu data de 1 iulie 2013, este de:
a)0,271 ISR pentru persoana singură;
b)0,488 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
c)0,684 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
d)0,846 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
e)1,009 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
f)câte 0,070 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prezentei legi.
(2)Începând cu data de 1 ianuarie 2014, nivelul venitului minim garantat este de:
a)0,283 ISR pentru persoana singură;
b)0,510 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
c)0,714 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
d)0,884 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
e)1,054 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
f)câte 0,073 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prezentei legi.
(1)Nivelul lunar al venitului minim garantat se raportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, şi, începând cu data de 1 iulie 2013, este de:
a)0,271 ISR pentru persoana singură;
b)0,488 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
c)0,684 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
d)0,846 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
e)1,009 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
f)câte 0,070 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prezentei legi.
(2)Începând cu data de 1 ianuarie 2014, nivelul venitului minim garantat este de:
a)0,283 ISR pentru persoana singură;
b)0,510 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
c)0,714 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
d)0,884 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
e)1,054 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
f)câte 0,073 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prezentei legi.SECŢIUNEA 3:Stabilirea cuantumului ajutorului social
Art. 5
(1)Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelurile prevăzute la art. 4, transformate în lei, şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Dacă din calculul în lei rezultă fracţiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului.
(2)Dacă din calcul rezultă un ajutor social mai mic de 10 lei, se acordă 10 lei.

Art. 6
(1)[textul din Art. 6, alin. (1) din capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 16-sep-2021 de Art. II, punctul 1. din Ordonanta urgenta 101/2021]
(2)Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.
(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) familiile pentru care ajutorul social rezultat din calcul este de până la 50 lei/lună; pentru acestea orele de muncă se stabilesc trimestrial şi se efectuează în prima lună de plată.
(4)Orele de muncă prevăzute la alin. (2) şi (3) se însumează pentru toate persoanele apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social şi se calculează proporţional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.
(5)Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se stabileşte prin împărţirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi. Fracţiile se întregesc în plus.
(6)În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia de a presta acţiunile sau lucrările de interes local prevăzute la alin. (2) se transferă celorlalte persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului.
(7)Primarii au obligaţia să întocmească un plan de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prevăzute la alin. (2), să ţină evidenţa efectuării acestor ore şi să asigure instructajul privind normele de tehnică a securităţii muncii pentru toate persoanele care prestează acţiuni ori lucrări de interes local. Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local se aprobă anual prin hotărâre a consiliului local. În funcţie de solicitările venite din partea instituţiilor partenere în organizarea şi evidenţa orelor de muncă, planul de acţiuni sau de lucrări de interes local poate fi reactualizat pe parcursul anului şi aprobat prin hotărâre a consiliului local.
(8)Primarul are obligaţia să afişeze planul de acţiuni sau de lucrări de interes local prevăzut la alin. (7), lista cuprinzând beneficiarii de ajutor social, precum şi persoanele care urmează să efectueze acţiuni sau lucrări de interes local.
(9)Documentele prevăzute la alin. (8) se transmit agenţiilor pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în luna următoare aprobării acestora prin hotărâre a consiliului local.
(10)Acţiunile sau lucrările de interes local prevăzute la alin. (1) pot fi, dar fără a se limita la acestea, lucrări de salubrizare şi/sau de întreţinere spaţii verzi, de salubrizare/întreţinere obiective publice, inclusiv activităţi de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, pe baza recomandărilor acestora, precum şi alte activităţi specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.*) O.U.G. 32/2020 art. VIII: " Pe perioada instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, efectuarea de acţiuni şi lucrări de interes local prevăzute la art. 6 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă. Pe perioada prevăzută la alin. (1) prevederile art. 15 şi 151 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică."
Art. 61
(1)În scopul valorificării forţei de muncă locale, primarii au obligaţia să întocmească planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale, denumite în continuare beneficiari de lucrări.
(2)Planul de acţiune prevăzut la alin. (1) se aprobă prin dispoziţie a primarului, se afişează la sediul primăriei şi cuprinde activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.
(3)Efectuarea activităţilor sezoniere nu exceptează persoanele de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 6 alin. (2).
(4)Repartizarea activităţilor sezoniere se realizează de către primar, după efectuarea de către beneficiarii de ajutor social a orelor de muncă stabilite în condiţiile art. 6 alin. (2)-(4).
(5)Planul de acţiune prevăzut la alin. (1) se transmite agenţiilor teritoriale în luna următoare aprobării, în termenul prevăzut la art. 131 alin. (3).
Art. 62
(1)Persoanele care solicită forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere, potrivit art. 61 alin. (1), se adresează primarului, în scris, precizând activitatea ce urmează a fi desfăşurată, numărul de lucrători solicitaţi şi perioada de desfăşurare a activităţii sezoniere.
(2)Remunerarea activităţii desfăşurate potrivit alin. (1), norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 63
În situaţia în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni, acordarea ajutorului social se prelungeşte pentru o perioadă de 6 luni, în cuantumul primit anterior angajării.Art. 7
(1)Persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.
(3)Persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social au obligaţia să se prezinte la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă la fiecare 6 luni, începând cu luna în care au obţinut dovada prevăzută la alin. (1), sau ori de câte ori sunt solicitate de aceasta.
(2)[textul din Art. 7, alin. (2) din capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-iul-2013 de Art. I, punctul 3. din Ordonanta urgenta 42/2013]

Art. 71
(1)Prin persoană aptă de muncă se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a)are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare;
b)nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege;
c)are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
(2)Incapacitatea fizică şi psihică este dovedită cu acte eliberate în condiţiile legii.
Art. 72
Face excepţie de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (2), desfăşurarea activităţilor sezoniere prevăzute la art. 61 alin. (2) şi a condiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) persoana aptă de muncă şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau a mai multor copii în vârstă de până la 7 ani şi până la 18 ani în cazul copilului cu handicap grav sau accentuat, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protecţia copilului;
b)asigură îngrijirea uneia sau a mai multor persoane cu handicap grav ori accentuat sau persoane vârstnice dependente care nu beneficiază de asistent personal sau îngrijitor la domiciliu, în condiţiile legii;
c)participă la un program de pregătire profesională;
d)este încadrată în muncă.Art. 8
(1)La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioara depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia:
a)alocaţiei pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)bugetului personal complementar lunar şi a prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)burselor şcolare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) şi art. 85 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
e)stimulentului educaţional oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
f)sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare;
g)veniturilor obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h)sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale.
i)sumelor primite de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu sunt considerate venituri salariale potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, aceasta nu beneficiază de ajutor social.
(3)Lista prevăzută la alin. (2) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi şi se poate actualiza anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(4)În cazul familiei sau al persoanei singure care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea cuantumului ajutorului social se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie.
*) Se aplica:
a)începând cu data de 1 ianuarie 2012, pentru cererile depuse cu această dată;
b)începând cu data la care se împlineşte termenul prevăzut la art. 141 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, cu modificările ulterioare, în cazul drepturilor stabilite prin dispoziţie a primarului până la data de 31 decembrie 2011, dar nu mai târziu de 31 martie 2012.
(1)La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioara depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia:
a)alocaţiei pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)bugetului personal complementar lunar şi a prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)burselor şcolare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) şi art. 85 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
e)stimulentului educaţional oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
f)sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare;
g)veniturilor obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h)sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale.
i)sumelor primite de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu sunt considerate venituri salariale potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, aceasta nu beneficiază de ajutor social.
(3)Lista prevăzută la alin. (2) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi şi se poate actualiza anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(4)În cazul familiei sau al persoanei singure care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea cuantumului ajutorului social se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie.
*) Se aplica:
a)începând cu data de 1 ianuarie 2012, pentru cererile depuse cu această dată;
b)începând cu data la care se împlineşte termenul prevăzut la art. 141 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, cu modificările ulterioare, în cazul drepturilor stabilite prin dispoziţie a primarului până la data de 31 decembrie 2011, dar nu mai târziu de 31 martie 2012.SECŢIUNEA 4:Stabilirea şi plata ajutorului social
Art. 9
(1)Ajutorul social, în condiţiile prezentei legi, se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia.
(2)Existenţa oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menţionează în declaraţia pe propria răspundere a persoanei care solicită ajutorul social.
(3)Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, prevăzute la alin. (1), se semnează şi se înaintează de către reprezentantul familiei.
(4)Reprezentantul familiei poate fi, după caz, unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exerciţiu ori, în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite.
(5)În situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), reprezentantul familiei este persoana care asigură creşterea şi îngrijirea copiilor, dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia.
(51)În situaţia în care familia asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 18 ani, se completează o singură cerere, atât pentru solicitarea ajutorului social, cât şi pentru solicitarea alocaţiei pentru susţinerea familiei acordate în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(52)În situaţia în care solicitarea ajutorului social şi/sau, după caz, a alocaţiei pentru susţinerea familiei se realizează în perioada prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se completează o singură cerere, care include şi solicitarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei prevăzut de respectiva ordonanţă de urgenţă.
(6)Titularul ajutorului social este reprezentantul familiei, iar beneficiarul ajutorului social este familia.Art. 10
(1)Cererea de acordare a ajutorului social şi declaraţia pe propria răspundere se înregistrează la primarul localităţii în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa titularul.
(2)În cazul cetăţenilor străini sau apatrizi, documentele prevăzute la alin. ("i) se depun la primarul localităţii în a cărei rază teritorială aceştia îşi au reşedinţa sau, după caz, domiciliul.
(3)În cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (2), cererea se înregistrează la primarul localităţii sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială trăiesc acestea.
(4)Cererea şi declaraţia pe propria răspundere se întocmesc potrivit modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5)Primăriile vor dezvolta sisteme informatice de transmitere a solicitărilor, astfel încât cererile şi documentele doveditoare să poată fi depuse şi înregistrate electronic, până la finalul anului 2026.

Art. 11
(1)Cererea de acordare a ajutorului social se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării.
(2)În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului social, primarul dispune în mod obligatoriu efectuarea anchetei sociale, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
(21)În vederea verificării informaţiilor declarate de titular privind veniturile supuse impozitului pe venit, primarul solicită organului central fiscal în a cărui rază teritorială se află situată primăria eliberarea unui document care să ateste situaţia veniturilor persoanelor din familia/familiile solicitantă/solicitante, în conformitate cu art. 69 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
(22)Verificarea prevăzută la alin. (2) se efectuează şi în vederea îndeplinirii condiţiilor de acordare a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care acestea au fost solicitate odată cu ajutorul social.
(3)Ancheta socială se efectuează de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul propriu de specialitate al primarului.
(4)Ancheta socială se întocmeşte potrivit modelului aprobat prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi şi constituie probă legală pentru instanţele judecătoreşti, în legătură cu deschiderea dreptului sau respingerea cererii.
(5)Răspunderea asupra conţinutului anchetei sociale revine şi persoanelor care au efectuat şi au semnat ancheta socială.
(6)În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informaţiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale, se consideră că familia acestuia nu îndeplineşte condiţiile de acordare a ajutorului social şi/sau, după caz, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei.*) O.U.G. 32/2020 art. VII: "Prin derogare de la prevederile art. 11 şi 141 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 15 şi 25 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, efectuarea anchetei sociale se suspendă. În cazul în care, după încetarea stării de urgenţă, în urma verificării ulterioare în condiţiile art. 141 din Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 din Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că beneficiarul nu îndeplineşte condiţiile de acordare, dreptul încetează, în condiţiile legii."
Art. 12
(1)Stabilirea dreptului la ajutorul social şi a cuantumului acestuia se face prin dispoziţie scrisă a primarului.
(11)În situaţia prevăzută la art. 9 alin. (51) şi (52), dispoziţia primarului conţine şi stabilirea dreptului la alocaţia pentru susţinerea familiei şi/sau la ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
(2)În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea anchetei sociale, primarul are obligaţia să emită dispoziţia de acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.
(3)Dispoziţia primarului se comunică titularului ajutorului social, în termen de maximum 5 zile de la data emiterii.
(4)Dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.
(5)Primarul şi secretarul unităţii administrativ-teritoriale răspund, în condiţiile legii, de realitatea şi legalitatea operaţiunilor de stabilire a dreptului la ajutorul social, inclusiv a cuantumului acestuia.
(1)Stabilirea dreptului la ajutorul social şi a cuantumului acestuia se face prin dispoziţie scrisă a primarului.
(11)În situaţia prevăzută la art. 9 alin. (51) şi (52), dispoziţia primarului conţine şi stabilirea dreptului la alocaţia pentru susţinerea familiei şi/sau la ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
(2)În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea anchetei sociale, primarul are obligaţia să emită dispoziţia de acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.
(3)Dispoziţia primarului se comunică titularului ajutorului social, în termen de maximum 5 zile de la data emiterii.
(4)Dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.
(5)Primarul şi secretarul unităţii administrativ-teritoriale răspund, în condiţiile legii, de realitatea şi legalitatea operaţiunilor de stabilire a dreptului la ajutorul social, inclusiv a cuantumului acestuia.Art. 13
(1)Schimbarea, la cerere sau din oficiu, a titularului ajutorului social se face prin dispoziţie a primarului şi se comunică atât noului titular al ajutorului social, cât şi celui înlocuit.
(2)În cazul în care schimbarea titularului este cerută de membrii familiei, dispoziţia primarului se comunică şi acestora.
Art. 131
(1)Plata ajutorului social se asigură de către agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, prin decizie a directorului.
(11)În situaţia prevăzută la art. 9 alin. (51), decizia directorului agenţiei teritoriale conţine şi stabilirea plăţii alocaţiei pentru susţinerea familiei.
(2)Emiterea deciziei prevăzute la alin. (1) are la bază dispoziţia primarului privind acordarea dreptului, însoţită de copia cererii de acordare a ajutorului social şi a declaraţiei pe propria răspundere, precum şi de copia fişei de calcul. Modelul deciziei se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
(3)Până la data de 5 a fiecărei luni, primarul are obligaţia de a transmite la agenţia teritorială, pentru luna anterioară, următoarele:
a)documentele prevăzute la alin. (2), pentru noile drepturi de ajutor social stabilite, pe bază de borderou, al cărui model este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;
b)situaţia centralizatoare privind titularii ajutorului social şi sumele de plată;
c)documentele privind situaţia lunară cu activităţile realizate din planul de acţiuni sau de lucrări de interes local.
d)lista cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social.
(4)Situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (3) lit. b) reprezintă document de plată şi se transmite atât în original, semnat de primar, cât şi în format electronic. Modelul situaţiei centralizatoare este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Art. 132
(1)Plata ajutorului social se realizează, după caz, în funcţie de opţiunea beneficiarului, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal sau în cont de card.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (2) se poate asigura plata ajutorului social prin stat de plată. Modul de organizare se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
(3)În cazul plăţii dreptului de ajutor social prin mandat poştal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc în condiţiile prevăzute de legea bugetară anuală pentru drepturile asigurate din bugetul de stat.
(4)În cazul achitării ajutorului social în cont curent personal sau în cont de cârd, agenţiile teritoriale efectuează plata prin unităţile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.
(5)Comisionul bancar prevăzut la alin. (4) nu poate fi mai mare de 0,1% din dreptul achitat şi va fi stabilit prin negociere, la nivel teritorial, între agenţiile teritoriale şi unităţile bancare.
(6)Fondurile necesare achitării cheltuielilor pentru transmiterea drepturilor şi a comisionului bancar pentru plata ajutorului social se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din aceleaşi fonduri din care se suportă plata ajutorului social.SECŢIUNEA 5:Obligaţiile beneficiarilor de ajutor social
Art. 14
(1)Titularul ajutorului social are obligaţia să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea.
(2)În cazul în care modificările nu conduc la majorări sau diminuări ale ajutorului social mai mari de 10 lei (RON) pe familie, ajutorul social stabilit anterior nu se modifică.
(3)Modificarea cuantumului sau încetarea dreptului la ajutorul social se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările.
(4)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1), dispoziţiile art. 11 şi 12 se aplică în mod corespunzător.

Art. 141Arată norme de aplicare
(1)În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie. În situaţia în care beneficiarii de ajutor social sunt şi beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei prevăzute de Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ancheta socială se efectuează o singură dată, pentru ambele beneficii de asistenţă socială acordate.
(2)În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informaţiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale prevăzute la alin. (1), devin aplicabile prevederile art. 11 alin. (6).
(3)În cazul în care în urma anchetei prevăzute la alin. (1) se constată situaţii ce conduc la modificarea cuantumului, suspendarea sau încetarea dreptului la ajutor social, primarul emite o nouă dispoziţie scrisă.O.U.G. 32/2020 art. VII: "Prin derogare de la prevederile art. 11 şi 141 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 15 şi 25 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, efectuarea anchetei sociale se suspendă. În cazul în care, după încetarea stării de urgenţă, în urma verificării ulterioare în condiţiile art. 141 din Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 25 din Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că beneficiarul nu îndeplineşte condiţiile de acordare, dreptul încetează, în condiţiile legii."
Art. 15
(1)Pentru menţinerea dreptului la ajutorul social, pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare, se verifică lunar dacă au încheiat un contract individual de muncă, că nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de către agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.
(2)Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă şi inspectoratul teritorial de muncă transmit agenţiei teritoriale, lunar, situaţia nominală cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în muncă, inclusiv care au plecat cu contract de muncă în străinătate, au refuzat un loc de muncă oferit sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională.
(21)Pentru menţinerea dreptului la ajutorul social în condiţiile art. 63, situaţia nominală prevăzută la alin. (2) cuprinde şi informaţii cu privire la perioada pentru care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu.
(3)Pentru întocmirea situaţiilor prevăzute la alin. (2), agenţiile teritoriale, pe baza situaţiilor transmise de primar în termenul prevăzut la art. 131 alin. (3), în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora, au obligaţia de a transmite lunar, în format electronic, atât la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, cât şi la inspectoratul teritorial de muncă, lista persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social.
(4)În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea listei prevăzute la alin. (3), agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă şi inspectoratul teritorial de muncă transmit agenţiei teritoriale situaţia nominală cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în muncă, inclusiv cu cele care au plecat cu contract de muncă în străinătate, au refuzat un loc de muncă oferit sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională.
(5)Modalitatea de colaborare şi schimbul de informaţii între agenţiile teritoriale şi agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv între agenţiile teritoriale şi inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea aplicării prevederilor alin. (2)-(4) şi realizării atribuţiilor ce le revin potrivit prevederilor legale, se stabilesc prin protocol încheiat la nivel central între Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, respectiv între Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Inspecţia Muncii.
(6)[textul din Art. 15, alin. (6) din capitolul I, sectiunea 5 a fost abrogat la 22-oct-2018 de Art. I, punctul 5. din Legea 192/2018]
(7)Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.
(8)În situaţia prevăzută la alin. (7), familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social
(9)Se asimilează situaţiilor prevăzute la alin. (7) şi neprezentarea la solicitarea agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (3), a persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social.
(10)Nu sunt asimilate situaţiilor prevăzute la alin. (7) situaţiile în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social nu s-au prezentat la solicitarea agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical eliberat de medicul de familie sau, după caz, de medicul specialist. Dovada neprezentării din motive medicale se prezintă la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 30 de zile de la eliberare.*) O.U.G. 32/2020 art. VIII: " Pe perioada instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, efectuarea de acţiuni şi lucrări de interes local prevăzute la art. 6 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă. Pe perioada prevăzută la alin. (1) prevederile art. 15 şi 151 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică."
Art. 151
(1)Lunar, pe data de 1 a fiecărei luni, pentru luna următoare, beneficiarii lucrărilor au obligaţia de a transmite primarului, în scris, situaţia cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social care au efectuat activităţile sezoniere, precum şi numărul de ore efectuate.
(2)Pe baza situaţiei prevăzute la alin. (1), primarul stabileşte menţinerea acordării ajutorului social sau încetarea acestuia.
(3)Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere conduce la încetarea dreptului.
(4)Fac excepţie de la prevederile alin. (3) persoanele care au acceptat un loc de muncă oferit sau participă la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, după aprobarea listei prevăzute la art. 61 alin. (2).
(5)În situaţia prevăzută la alin. (2) se aplică prevederile art. 15 alin. (8).*) O.U.G. 32/2020 art. VIII: " Pe perioada instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, efectuarea de acţiuni şi lucrări de interes local prevăzute la art. 6 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă. Pe perioada prevăzută la alin. (1) prevederile art. 15 şi 151 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică."
Art. 152
(1)Pentru facilitarea angajării, precum şi a participării la cursuri de formare profesională, în cazul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social care nu au un nivel de educaţie şcolară sau cunoştinţele necesare potrivit Cadrului naţional al calificărilor prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare, agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă recomandă, în cadrul serviciilor de informare şi consiliere profesională, înscrierea şi parcurgerea cursurilor programului educaţional «A doua şansă» reglementate prin metodologia privind organizarea programului, elaborată şi aprobată de către Ministerul Educaţiei.
(2)Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspectorate şcolare, comunică lunar atât agenţiilor teritoriale, cât şi agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă numărul locurilor disponibile pentru înscrierea în cadrul programului educaţional «A doua şansă».
(3)Inspectoratele şcolare aprobă, după caz, majorarea numărului de locuri în formaţiunile deja existente, organizate în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care numărul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social depăşeşte numărul de locuri disponibile pentru programul educaţional «A doua şansă». În funcţie de numărul solicitanţilor, inspectoratele şcolare pot aproba înfiinţarea de noi formaţiuni pentru anul şcolar următor.
(4)Refuzul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social de a participa la cursurile programelor educaţionale de tip «A doua şansă» conduce la încetarea dreptului la ajutorul social, în aceste situaţii fiind aplicabile prevederile art. 15 alin. (8).
(5)Comunicarea situaţiei centralizate a persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social se realizează electronic sau prin preluarea datelor din Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIR) pentru activităţile din domeniul preuniversitar, organizat în baza Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.371/2017. Transmiterea datelor se realizează în conformitate cu dispoziţiile protocolului încheiat între Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Ministerul Educaţiei.Art. 16
Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) atrage suspendarea dreptului la ajutorul social.
Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) atrage suspendarea dreptului la ajutorul social.
Art. 161[textul din Art. 16^1 din capitolul I, sectiunea 5 a fost abrogat la 31-dec-2015 de Art. 1, punctul 5. din Legea 342/2015]
Art. 162[textul din Art. 16^2 din capitolul I, sectiunea 5 a fost abrogat la 12-dec-2016 de Art. I, punctul 11. din Ordonanta urgenta 93/2016]
Art. 163
[textul din Art. 16^3 din capitolul I, sectiunea 5 a fost abrogat la 12-dec-2016 de Art. I, punctul 12. din Ordonanta urgenta 93/2016]Art. 17
(1)Dispoziţiile primarului prevăzute la art. 13, art. 14 alin. (3) şi art. 141 alin. (3) se comunică agenţiei teritoriale în termenul prevăzut la art. 131 alin. (3), pe bază de borderou.
(2)Pe baza dispoziţiei primarului comunicate potrivit alin. (1), directorul agenţiei teritoriale emite, după caz, decizia de modificare a cuantumului ajutorului social, de modificare a titularului ajutorului, precum şi de suspendare a plăţii ajutorului social. Modelul deciziei se stabileşte prin normele metodologice.
(3)Decizia prevăzută la alin. (2) se comunică titularului în termen de maximum 30 de zile de la data emiterii acesteia şi se aplică începând cu luna următoare emiterii.

Art. 18
(1)Plata ajutorului social se poate suspenda numai prin decizie a directorului executiv, în următoarele situaţii:
a)în situaţia în care agenţia teritorială constată, pe baza documentelor transmise de primar, prevăzute la art. 131 alin. (3) lit. a)-c), că s-a stabilit un cuantum eronat al ajutorului social;
b)pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate pentru titularul ajutorului social;
c)în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanţi ai Curţii de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la componenţa familiei sau a veniturilor beneficiarilor;
d)[textul din Art. 18, alin. (1), litera D. din capitolul I, sectiunea 5 a fost abrogat la 16-sep-2021 de Art. II, punctul 9. din Ordonanta urgenta 101/2021]
(2)Plata ajutorului social se suspendă, în condiţiile alin. (1), începând cu luna următoare celei în care s-a făcut constatarea.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1), directorul agenţiei teritoriale solicită primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte familia sau persoana singură verificarea situaţiei sau, după caz, dispune efectuarea de verificări de către inspectorii sociali de la nivelul agenţiei teritoriale.
(4)După verificare, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, din oficiu, după caz, în acelaşi cuantum sau în cuantum modificat, dacă cele constatate nu conduc la încetarea dreptului.
Art. 19
Efectuarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) în luna următoare celei în care s-a produs suspendarea efectivă a plăţii are ca efect reluarea plăţii drepturilor începând cu luna următoare.Art. 20
(1)Dreptul la ajutor social încetează în următoarele situaţii:
a)în cazul în care beneficiarii nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 63;
b)în cazul în care dreptul la ajutor social, respectiv plata acestuia au fost suspendate şi în termen de 3 luni de la data suspendării plăţii nu au fost îndeplinite obligaţiile prevăzute la art. 6 alin. (2);
c)în cazul în care, după verificarea prevederilor art. 18 alin. (3) se constată că beneficiarul ajutorului social nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;
d)în cazul în care pe parcursul acordării dreptului la ajutorul social beneficiarii refuză să furnizeze informaţii cu privire la membrii familiei sau la veniturile realizate, potrivit prevederilor art. 141 alin. (2);
e)în cazul în care se constată situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (7) şi art. 152 alin. (4);
f)în cazul în care, după verificarea prevăzută la art. 14 alin. (1), se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse şi acestea nu au fost declarate de titular conform art. 14 alin. (1), se dispune încetarea dreptului la ajutor social;
g)în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 151 alin. (3).
h)după finalizarea perioadei de prelungire a acordării ajutorului social prevăzute la art. 63;
i)în cazul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu înainte de finalizarea perioadei de 6 luni prevăzute la art. 63.
(11)În vederea stabilirii situaţiilor de excepţie prevăzute la alin. (1) lit. a), agenţia teritorială are obligaţia de a comunica primarului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea situaţiei prevăzute la art. 15 alin. (2), un tabel nominal cu persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social care s-au angajat pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni.
(12)Verificarea situaţiei de încetare prevăzute la alin. (1) lit. i) se face cu sprijinul inspectoratelor teritoriale de muncă, pe baza Registrului electronic de evidenţă a salariaţilor.
(2)Încetarea dreptului la ajutor social se face prin dispoziţie scrisă a primarului. În situaţiile de încetare prevăzute la alin. (1) lit. e), h) şi i), agenţia teritorială are obligaţia de a comunica primarului înregistrarea situaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (7) şi (9), precum şi la art. 152 alin. (4), în vederea emiterii dispoziţiei de încetare a dreptului.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), primarul, în termenul prevăzut la art. 131 alin. (3), transmite agenţiei teritoriale dispoziţiile de încetare a dreptului la ajutor social, pe bază de borderou.
(4)Încetarea plăţii ajutorului social se face prin decizie a directorului agenţiei teritoriale, pe baza documentelor prevăzute la alin. (3), începând cu luna următoare celei în care s-au constatat situaţiile prevăzute la alin. (1).
(5)Decizia directorului agenţiei teritoriale se comunică titularului în termen de 30 de zile de la data emiterii.

Art. 201
(1)În cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul emite dispoziţie de suspendare a dreptului pe care o transmite directorului agenţiei teritoriale în vederea emiterii deciziei de suspendare a plăţii ajutorului social şi verifică cauzele care au generat această situaţie.
(2)În situaţia în care, în urma verificării prevăzute la alin. (1), se constată că familia sau persoana singură are dreptul în continuare la ajutorul social în cuantumul anterior stabilit, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, pe bază de cerere înregistrată la agenţia teritorială.
(3)În cazul în care, în urma verificării prevăzute la alin. (1), se constată că familia sau persoana singură are dreptul la un ajutor social în sumă mai mare sau, după caz, mai mică, noul cuantum se stabileşte printr-o nouă dispoziţie scrisă a primarului.
Art. 21
(1)Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor social se recuperează de la titularul dreptului ajutorului în termenul general de prescripţie prevăzut de art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
(2)Recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de ajutor social se face de către agenţia teritorială, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistenţă socială, precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015.
(3)Pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit, titularul semnează un angajament de plată la solicitarea dreptului, aceste sume putând fi recuperate şi din alte drepturi plătite de agenţia teritorială. În situaţia în care titularul refuză semnarea angajamentului de plată, recuperarea sumelor plătite necuvenit se face, potrivit legii, direct de la beneficiar.
(4)Sumele acordate în perioada prevăzută la art. 63 nu constituie debit şi nu se recuperează de la titularul dreptului.
(5)În cazul în care se înregistrează situaţia prevăzută la art. 20 alin. (1) lit. i), sumele acordate se recuperează numai în situaţia în care încetarea raportului de muncă sau de serviciu are loc pentru motive care ţin de persoana salariatului, persoană aptă de muncă beneficiară de ajutor social, conform art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În situaţia prevăzută la alin. (5) sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. (8).[textul din capitolul II a fost abrogat la 25-feb-2003 de Art. 26, litera A. din capitolul V din Ordonanta urgenta 5/2003]
[textul din capitolul II^1 a fost abrogat la 01-ian-2011 de Art. I, punctul 19. din Legea 276/2010]
[textul din capitolul III a fost abrogat la 01-ian-2011 de Art. I, punctul 19. din Legea 276/2010]
CAPITOLUL IV:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 261
Persoana singură beneficiară de ajutor social, precum şi persoanele care fac parte din familiile beneficiare de ajutor social au calitatea de asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 262
(1)Începând cu anul 2011, prima obligatorie pentru asigurarea locuinţei în condiţiile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, în cazul beneficiarilor de ajutor social, se plăteşte de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2)Prima obligatorie se asigură din ajutorul social cuvenit, stabilit prin dispoziţie a primarului.
(3)Procedura de plată a primei obligatorii se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Art. 27
(1)Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
(2)Cheltuielile administrative pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor şi stabilirii dreptului la ajutorul social, inclusiv pentru activităţile prevăzute la art. 6 alin. (2), se suportă din veniturile proprii ale bugetelor locale.
(3)Lunar, până la data de 15 a lunii, agenţiile teritoriale transmit Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, pe baza borderourilor prevăzute la art. 131 alin. (3), fundamentarea necesarului de credite pentru plata ajutorului social.
(4)Pe baza fundamentărilor prevăzute la alin. (3), Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale solicită Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de credite bugetare centralizat.
Art. 271
(1)Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, poate acorda ajutoare de urgenţă, în bani sau în natură, familiilor sau persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum şi pentru alte situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, precum şi în alte situaţii stabilite prin hotărâre a Guvernului; hotărârea va cuprinde şi metodologia de acordare a ajutoarelor de urgenţă.
(2)Fondurile necesare pentru plata ajutorului de urgenţă acordat de Guvern, prevăzut la alin. (1), se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(3)Ajutoarele de urgenţă acordate potrivit alin. (1) nu sunt supuse impozitului pe venit şi nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistenţă socială acordate de la bugetul de stat.
Art. 28
(1)Primarii pot dispune acordarea de ajutoare de urgenţă, în bani sau în natură, familiilor sau persoanelor care se află în situaţii de necesitate apărute ca urmare a unor calamităţi naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum şi în alte situaţii deosebite care pot duce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, inclusiv în caz de deces în ţară sau în străinătate, stabilite prin hotărâre a consiliului local, care va cuprinde şi procedura şi/sau condiţiile de acordare.
(2)Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure.
(3)În cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea. Ajutorul se acordă unei singure persoane, care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.
(4)Ajutoarele de urgenţă acordate în temeiul alin. (1) nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistenţă socială acordate de la bugetul local.
(5)Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor prevăzute la alin. (1) şi (3) se suportă din bugetul local şi pot fi acordate şi în completarea celor prevăzute la art. 271.
Art. 281
(1)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neîndeplinirea de către primar a obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (4) şi alin. (7)-(9), art. 61 alin. (2), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (2), art. 131 alin. (3) şi (4), art. 141 alin. (1) şi (3), art. 15 alin. (3), art. 151 alin. (2), art. 17 alin. (1) şi art. 20 alin. (3).
(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei următoarele fapte:
a)neîntocmirea de către personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale a documentaţiilor specifice, inclusiv a proiectelor de dispoziţie, precum şi nedepunerea acestora, spre a fi semnate de primar, înainte de împlinirea termenelor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (3);
a1)neîntocmirea de către personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale a anchetelor sociale potrivit art. 141 alin. (1);
a2)netransmiterea de către inspectoratele şcolare a situaţiei lunare prevăzute la art. 152 alin. (5);
b)neîndeplinirea de către agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă şi inspectoratul teritorial de muncă a obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (2).
(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei neîndeplinirea de către titularul ajutorului social a obligaţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1).
(4)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac după cum urmează:
a)de către inspectorii sociali, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2);
b)de către primari sau persoanele împuternicite de aceştia, în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (3).
(5)Constatarea contravenţiilor se poate efectua şi de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În situaţia prevăzută la alin. (5), organul de control al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (4) în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
(7)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(3), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(8)Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la alin. (1)-(3) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(9)Procesele-verbale întocmite de către personalul împuternicit în condiţiile alin. (4) lit. a) vor fi depuse în fotocopie la primarul comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz.
Art. 282
Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau declararea unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal.
Art. 29
(1)Ajutoarele reglementate prin prezenta lege reprezintă o formă de sprijin cu destinaţie specială, acordată din bugetul de stat, şi nu se iau în considerare la stabilirea obligaţiilor legale de plată sau a altor beneficii de asistenţă socială şi se supun executării silite numai pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit cu acest titlu, precum şi în situaţia prevăzută la art. 21 alin. (3).
(2)Ajutoarele de urgenţă acordate în baza art. 28 alin. (1) şi (2) nu se supun recuperării.
Art. 291
(1)Pentru persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social care urmează cursurile programului "«A doua şansă» la o distanţă mai mare de 5 km faţă de locuinţa acestora, autorităţile administraţiei publice locale asigură transportul acestora.
(2)Pentru fiecare persoană în situaţia prevăzută la alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de decontarea transportului în limita sumei de 500 lei/persoană/semestru şcolar.
(3)Decontarea sumelor prevăzute la alin. (2) se realizează din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile teritoriale.
(4)Procedura de decontare se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.Art. 30
(1)Dispoziţia primarului privind acordarea, neacordarea, modificarea, suspendarea, încetarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, schimbarea titularului acestora, precum şi deciziile corespunzătoare ale directorului executiv, inclusiv cele de recuperare a sumelor încasate necuvenit, se pot ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(1)Dispoziţia primarului privind acordarea, neacordarea, modificarea, suspendarea, încetarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, schimbarea titularului acestora, precum şi deciziile corespunzătoare ale directorului executiv, inclusiv cele de recuperare a sumelor încasate necuvenit, se pot ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.(2)Cererile, acţiunile şi căile de atac privind drepturile prevăzute în prezenta lege sunt scutite de taxa de timbru.
Art. 31
[textul din Art. 31 din capitolul IV a fost abrogat la 01-ian-2011 de Art. I, punctul 25. din Legea 276/2010]
Art. 32
La solicitarea persoanelor direcţiile de muncă şi solidaritate socială judeţene, respectiv Direcţia generală de muncă şi solidaritate socială a municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale acordă gratuit consultanţă de specialitate.
Art. 33
(1)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale verifică respectarea prevederilor prezentei legi.
(2)Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale monitorizează aplicarea prevederilor prezentei legi şi transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale lunar raportul statistic privind numărul titularilor de ajutor social şi plăţile efectuate.
(3)În baza controlului intern, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale verifică, prin sondaj, la nivelul agenţiilor teritoriale, corectitudinea datelor, precum şi stabilirea plăţii ajutorului social. Neregulile constatate se sancţionează în condiţiile legii.
(1)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale verifică respectarea prevederilor prezentei legi.
(2)Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale monitorizează aplicarea prevederilor prezentei legi şi transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale lunar raportul statistic privind numărul titularilor de ajutor social şi plăţile efectuate.
(3)În baza controlului intern, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale verifică, prin sondaj, la nivelul agenţiilor teritoriale, corectitudinea datelor, precum şi stabilirea plăţii ajutorului social. Neregulile constatate se sancţionează în condiţiile legii.Art. 34
(1)Prezenta lege va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2002.
(2)În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va elabora normele metodologice de aplicare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 35
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
1.Legea nr. 67/1995 privind ajutorul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 29 iunie 1995;
2.Hotărârea Guvernului nr. 125/1996 cu privire la stabilirea unor măsuri în legătură cu acordarea ajutorului social, precum şi pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 67/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 15 martie 1996;
3.art. 5 lit. b), art. 6, 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
4.art. 10-23 din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 743/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 septembrie 2000;
5.art. 5-13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea preţului naţional de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, precum şi pentru acordarea de ajutoare băneşti pentru categoriile defavorizate ale populaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 29 octombrie 1999, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
-****-
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.(1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 401 din data de 20 iulie 2001
*) În tot cuprinsul legii, sintagma "direcţiile generale de muncă şi solidaritate socială judeţene, respectiv Direcţia generală de muncă şi solidaritate socială a municipiului Bucureşti" se înlocuieşte cu sintagma "agenţiile teritoriale".
*)OUG 30/2020 art. III (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi în baza Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, cererile, declaraţiile şi documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pot fi depuse în format letric sau prin poşta electronică.
(2)Cererile, declaraţiile şi documentele doveditoare prevăzute la alin. (1) vizează acordarea următoarelor beneficii de asistenţă socială:
a)ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
(3)Depunerea prin poşta electronică a cererilor, declaraţiilor şi documentelor doveditoare pentru solicitarea beneficiilor prevăzute la alin. (2) se face astfel:
b)pentru beneficiile prevăzute la lit. a)-d) şi g), la autorităţile administraţiei publice locale în a căror rază teritorială îşi au domiciliul, reşedinţa ori locuiesc efectiv solicitanţii.
(4)Depunerea prin poşta electronică a cererilor, declaraţilor şi documentelor doveditoare este opţională şi se realizează în condiţiile în care agenţiile teritoriale ori autorităţile administraţiei publice locale au dezvoltate sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
(5)Începând cu data prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada de aplicabilitate a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, decizia de acordare/respingere/încetare/suspendare a dreptului de asistenţă socială pentru oricare din beneficiile sociale prevăzute la alin. (2) se poate transmite beneficiarului în format letric sau prin poşta electronică de către agenţia teritorială emitentă.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Repertoar numărul de obiecte din listă: (13)
Repertoar numărul de obiecte din listă: (13)
- Despre ajutor social: Care sunt documentele necesare pentru modificari de adresa ?
- Despre ajutor social: Care sunt documentele necesare pentru modificarea statutului marital ?
- Despre ajutor social: Ce bunuri detinute in proprietate, inchiriere, comodat sau alta forma de detinere sunt acceptate la stabilirea dreptului pentru a beneficia de ajutor social ?
Acte numărul de obiecte din listă: (52)
Proiecte legislative numărul de obiecte din listă: (6)
- Proiect de Lege privind facilitarea accesului la educatie a tinerelor din medii defavorizate si sprijinirea unor persoane fara adapost prin acordarea unui stimulent financiar pentru procurarea de produse de igiena
- Proiect de Lege privind modificarea si completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat si a Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune
- Propunere legislativa privind facilitarea accesului la educatie a tinerelor din medii defavorizate si sprijinirea unor persoane fara adapost prin acordarea unui stimulent financiar pentru procurarea de produse de igiena
Modificat de numărul de obiecte din listă: (33)
- Ordonanță de urgență 101/2021 pentru modificarea art. 5 pct. IV4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
- Legea 158/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
- Ordonanță de urgență 32/2020 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială
Modificate de acest act numărul de obiecte din listă: (3)
- Norme Metodologice din 2000 de aplicare a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 118/1999 privind infiintarea si utilizarea Fondului national de solidaritate, cu modificarile si completarile ulterioare
- Ordonanță de urgență 162/1999 privind instituirea pretului national de referinta pentru energia termica furnizata populatiei prin sisteme centralizate, precum si pentru acordarea de ajutoare banesti pentru categoriile defavorizate ale populatiei
- Ordonanță de urgență 118/1999 privind infiintarea si utilizarea Fondului national de solidaritate
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (7)
- Hotararea 559/2023 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2023
- Ordonanță de urgență 42/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei
- Decizia 1091/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16^1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
Abrogat de numărul de obiecte din listă: (1)
Abrogate de acest act numărul de obiecte din listă: (2)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (11806)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (11806)
- Sentinta nr. RJ 73dg53668/2025 din 07-oct-2025, Judecatoria Patarlagele, abandonul de familie (art.378 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ d94g254g4/2025 din 30-sept-2025, Judecatoria Constanta, contestatie la executare (Civil)
- Sentinta nr. RJ g835e8e9d/2025 din 24-iun-2025, Judecatoria Bistrita, abandonul de familie (art.378 NCP) (Penal)