Art. 9. - Legea 416/2001 privind venitul minim garantat

M.Of. 401

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Septembrie 2021
Art. 9
(1)Ajutorul social, în condiţiile prezentei legi, se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia.
(2)Existenţa oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menţionează în declaraţia pe propria răspundere a persoanei care solicită ajutorul social.
(3)Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, prevăzute la alin. (1), se semnează şi se înaintează de către reprezentantul familiei.
(4)Reprezentantul familiei poate fi, după caz, unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exerciţiu ori, în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite.
(5)În situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), reprezentantul familiei este persoana care asigură creşterea şi îngrijirea copiilor, dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia.
(51)În situaţia în care familia asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 18 ani, se completează o singură cerere, atât pentru solicitarea ajutorului social, cât şi pentru solicitarea alocaţiei pentru susţinerea familiei acordate în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(52)În situaţia în care solicitarea ajutorului social şi/sau, după caz, a alocaţiei pentru susţinerea familiei se realizează în perioada prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se completează o singură cerere, care include şi solicitarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei prevăzut de respectiva ordonanţă de urgenţă.

(6)Titularul ajutorului social este reprezentantul familiei, iar beneficiarul ajutorului social este familia.