Art. 151. - Art. 15 1 - Legea 416/2001 privind venitul minim garantat
M.Of. 401
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Septembrie 2021
Art. 151
(1)Lunar, pe data de 1 a fiecărei luni, pentru luna următoare, beneficiarii lucrărilor au obligaţia de a transmite primarului, în scris, situaţia cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social care au efectuat activităţile sezoniere, precum şi numărul de ore efectuate.
(2)Pe baza situaţiei prevăzute la alin. (1), primarul stabileşte menţinerea acordării ajutorului social sau încetarea acestuia.
(3)Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere conduce la încetarea dreptului.
(4)Fac excepţie de la prevederile alin. (3) persoanele care au acceptat un loc de muncă oferit sau participă la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, după aprobarea listei prevăzute la art. 61 alin. (2).
(5)În situaţia prevăzută la alin. (2) se aplică prevederile art. 15 alin. (8).*) O.U.G. 32/2020 art. VIII: " Pe perioada instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, efectuarea de acţiuni şi lucrări de interes local prevăzute la art. 6 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă. Pe perioada prevăzută la alin. (1) prevederile art. 15 şi 151 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică."