Art. 40. - Vânatul rezultat în urma unor acţiuni ilegale aparţine, după caz: - Legea 407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic
M.Of. 944
În vigoare Versiune de la: 17 Noiembrie 2025
Art. 40 (1)Vânatul sau exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic dobândite în condiţiile prezentei legi se valorifică, după caz, de gestionar, consiliul local sau administraţia ariei naturale protejate.
(2)Sumele rezultate din valorificarea prevăzută la alin. (1) de către consiliile locale sau de către administraţiile ariilor protejate se fac venit la bugetul de stat.
(3)Vânatul rezultat în urma unor acţiuni ilegale aparţine, după caz:
a)gestionarului, dacă acestea sunt găsite pe fonduri de vânătoare şi se încadrează în cota de recoltă aprobată;
b)statului, dacă acestea sunt găsite pe suprafeţe situate în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilanul localităţilor sau în arii protejate, neincluse în fondurile de vânătoare, sau dacă cota de recoltă a fost realizată pentru cele din fondurile de vânătoare.
(4)Exemplarele care se regăsesc în situaţia prevăzută la alin. (3) lit. a) diminuează cota de recoltă în mod corespunzător.
(5)Coarnele lepădate de cervide, găsite pe fondurile de vânătoare, aparţin gestionarilor.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (41)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (41)
- Decizie nr. RJ eedde735g/2022 din 02-feb-2022, Curtea de Apel Timisoara, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 287/2021 din 23-dec-2021, Judecatoria Sfantu Gheorghe, uzul de arma fara drept (art.343 NCP) (Penal)
- Decizie nr. 1640/2021 din 22-dec-2021, Curtea de Apel Cluj, braconaj - (Legea 407/2006) (Penal)