Capitolul iii - Informarea Parlamentului - Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene

M.Of. 820

În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2026
CAPITOLUL III:Informarea Parlamentului
Art. 5
(1)Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, imediat după primire, proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene care sunt înscrise pe agenda Consiliului, precum şi documentele însoţitoare.
(2)La solicitarea uneia dintre cele două Camere, Guvernul transmite acestora proiectele actelor legislative şi fără caracter legislativ ale Uniunii Europene, precum şi documentele însoţitoare ale acestora care nu au fost transmise deja de către Comisia Europeană conform obligaţiei prevăzute în Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.
Art. 6
(1)Pentru fiecare proiect de act legislativ al Uniunii Europene, aflat în curs de negociere la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, Guvernul transmite, la solicitarea uneia dintre cele două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, o fişă explicativă care cuprinde informaţiile prevăzute în anexa nr. 1 sau, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, o fişă explicativă care cuprinde informaţiile prevăzute în anexa nr. 2, după caz.
(2)Pentru proiectele de acte fără caracter legislativ, aflate în curs de adoptare la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, Guvernul transmite celor două Camere, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, o informare generală.
Art. 7
(1)La începutul fiecărei preşedinţii rotative a Consiliului, Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului următoarele documente:
a)programul şi priorităţile preşedinţiei respective;
b)lista mandatelor generale care vor fi elaborate, spre observaţii şi propuneri.
(2)Guvernul, prin Ministerul Afacerilor Externe sau prin ministerul de resort, pentru domeniile aflate în competenţa lor, potrivit legii, informează periodic cele două Camere ale Parlamentului asupra problemelor esenţiale pentru România şi pentru Uniunea Europeană, aflate pe agenda europeană.
Art. 8
Guvernul transmite periodic celor două Camere ale Parlamentului următoarele documente:
a)informări privind rezultatele participării la Consiliul European;
b)rapoarte periodice despre activitatea şi rezultatele participării României la procesul decizional al Uniunii Europene, la nivelul Consiliului;
c)rapoarte semestriale privind îndeplinirea obligaţiilor de transpunere a dreptului Uniunii Europene în legislaţia internă.
Art. 9
Protecţia documentelor clasificate, care fac obiectul prezentei legi, se asigură potrivit normelor naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniu.