Art. 5. - Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene
M.Of. 820
În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2026
Art. 5
(1)Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, imediat după primire, proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene care sunt înscrise pe agenda Consiliului, precum şi documentele însoţitoare.
(2)La solicitarea uneia dintre cele două Camere, Guvernul transmite acestora proiectele actelor legislative şi fără caracter legislativ ale Uniunii Europene, precum şi documentele însoţitoare ale acestora care nu au fost transmise deja de către Comisia Europeană conform obligaţiei prevăzute în Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.