Art. 53. - Autorităţii de supraveghere îi revin următoarele competenţe: - Legea 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date

M.Of. 13

În vigoare
Versiune de la: 7 Ianuarie 2019
Art. 53
(1)În exercitarea competenţelor de investigare, autoritatea de supraveghere are acces la toate datele cu caracter personal prelucrate de operator şi persoana împuternicită de operator, precum şi la toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale.
(2)Autorităţii de supraveghere îi revin următoarele competenţe:
a)de a emite avertizări în atenţia unui operator sau a unei persoane împuternicite de operator cu privire la probabilitatea ca operaţiunile de prelucrare vizate să încalce prevederile prezentei legi;
b)de a dispune operatorului sau persoanei împuternicite de către operator să asigure conformitatea operaţiunilor de prelucrare cu prevederile prezentei legi, specificând, după caz, modalitatea şi termenul-limită pentru aceasta, în special dispunând rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării acestora, în conformitate cu art. 18;
c)de a dispune limitarea temporară sau definitivă ori interdicţia prelucrărilor.
(3)Autoritatea de supraveghere oferă consiliere operatorului în conformitate cu procedura de consultare prealabilă menţionată la art. 33 şi 34 şi emite avize, din proprie iniţiativă sau la cerere, Parlamentului, Guvernului sau altor instituţii şi organisme, precum şi publicului, cu privire la orice aspect legat de protecţia datelor cu caracter personal.