Legea 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date
M.Of. 13
În vigoare Versiune de la: 7 Ianuarie 2019
Legea 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date
Dată act: 28-dec-2018
Emitent: Parlamentul
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
(1)Prezenta lege reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul realizării activităţilor de prevenire, descoperire, cercetare, urmărire penală şi combatere a infracţiunilor, de executare a pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii şi siguranţei publice de către autorităţile competente, în limitele competenţelor stabilite prin lege.
(2)Prelucrarea datelor cu caracter personal pentru realizarea activităţilor de menţinere şi asigurare a ordinii şi siguranţei publice se realizează numai dacă acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare pentru prevenirea unui pericol cel puţin asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane ori a proprietăţii acesteia, precum şi pentru combaterea infracţiunilor.
Art. 2
(1)Prezenta lege are ca scop protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la protecţia datelor cu caracter personal.
(2)Prezenta lege stabileşte condiţiile în care se realizează libera circulaţie a datelor cu caracter personal în scopul realizării activităţilor prevăzute la art. 1.
(3)Libera circulaţie a datelor cu caracter personal pe teritoriul naţional sau în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, circumscrisă realizării activităţilor prevăzute la art. 1, nu poate fi împiedicată din motive legate de protecţia persoanei faţă de prelucrările de date cu caracter personal atât timp cât condiţiile din prezenta lege sau, după caz, din Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), denumit în continuare Regulamentul general privind protecţia datelor, ori din legislaţia naţională de punere în aplicare a acestuia sunt îndeplinite.
Art. 3
(1)Prezenta lege se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopurile prevăzute la art. 1.
(2)Prezenta lege se aplică prelucrării datelor cu caracter personal realizate integral sau parţial prin mijloace automatizate, precum şi prelucrării, prin alte mijloace decât cele automatizate, a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă a datelor sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.
(3)Prezenta lege nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate pentru realizarea activităţilor din domeniul apărării naţionale şi securităţii naţionale, în limitele şi cu restricţiile stabilite prin legislaţia în materie.
Art. 4
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)date cu caracter personal - orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă, denumită în continuare persoană vizată; o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;
b)prelucrare - orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea;
c)restricţionarea prelucrării - marcarea datelor cu caracter personal stocate, cu scopul de a limita prelucrarea viitoare a acestora;
d)creare de profiluri - orice formă de prelucrare automată a datelor cu caracter personal care constă în utilizarea datelor cu caracter personal pentru a evalua anumite aspecte personale referitoare la o persoană fizică, în special pentru a analiza sau a preconiza aspecte privind performanţa la locul de muncă, situaţia economică, sănătatea, preferinţele personale, interesele, corectitudinea, comportamentul, localizarea sau deplasările respectivei persoane fizice;
e)pseudonimizare - prelucrarea datelor cu caracter personal într-un asemenea mod încât acestea să nu mai poată fi atribuite unei anume persoane vizate fără a se utiliza informaţii suplimentare, în măsura în care aceste informaţii suplimentare sunt stocate separat şi fac obiectul unor măsuri de natură tehnică şi organizatorică destinate să garanteze neatribuirea unei persoane fizice identificate sau identificabile;
f)sistem de evidenţă a datelor - orice set structurat de date cu caracter personal accesibile conform unor criterii specifice, fie ele centralizate, descentralizate sau repartizate după criterii funcţionale sau geografice;
g)autoritate competentă - orice autoritate publică sau orice alt organism sau entitate învestită cu exerciţiul autorităţii de stat, competentă în materie de prevenire, descoperire, cercetare, urmărire penală şi combatere a infracţiunilor sau de executare a pedepselor, inclusiv în materia menţinerii şi asigurării ordinii şi siguranţei publice;
h)operator - autoritatea competentă care, singură sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile şi mijloacele de prelucrare sunt stabilite printr-un act normativ, operatorul sau criteriile specifice pentru determinarea acestuia se stabilesc prin actul normativ de referinţă;
i)persoană împuternicită de către operator - persoana fizică sau juridică, instituţia/autoritatea publică, agenţia sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului;
j)destinatar - persoana fizică sau juridică, instituţia/autoritatea publică, agenţia sau un alt organism căruia îi sunt transmise datele cu caracter personal, fie că aceasta este sau nu o parte terţă; sunt exceptate din înţelesul definiţiei autorităţile competente care pot primi date cu caracter personal în cadrul unei anchete, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, iar prelucrarea datelor cu caracter personal respective de către acestea respectă normele aplicabile în materie de protecţie a datelor în conformitate cu scopurile prelucrării;
k)încălcarea securităţii datelor cu caracter personal - orice eveniment, acţiune sau inacţiune ce poate provoca o încălcare a securităţii, care duce, în mod accidental sau ilegal, la distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate în alt mod;
l)date genetice - datele cu caracter personal referitoare la caracteristicile genetice moştenite sau dobândite ale unei persoane fizice, care oferă informaţii unice privind fiziologia sau sănătatea respectivei persoane fizice, astfel cum rezultă în special în urma unei analize a unei mostre de material biologic recoltate de la acea persoană fizică;
m)date biometrice - date cu caracter personal care rezultă în urma unor tehnici de prelucrare specifice, referitoare la caracteristicile fizice, fiziologice sau comportamentale ale unei persoane fizice, care permit sau confirmă identificarea unică a respectivei persoane fizice, cum ar fi imaginile faciale sau datele dactiloscopice;
n)date privind sănătatea - date cu caracter personal legate de sănătatea fizică sau mentală a unei persoane fizice, inclusiv acordarea de servicii de asistenţă medicală, care dezvăluie informaţii despre starea de sănătate a acesteia;
o)autoritate de supraveghere - Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, desemnată potrivit Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările şi completările ulterioare;
p)organizaţie internaţională - o organizaţie şi organismele sale subordonate reglementate de dreptul internaţional public sau orice alt organism care este instituit printr-un acord încheiat între două sau mai multe state sau în temeiul unui astfel de acord;
q)interoperabilizare - operaţiunea de a pune în legătură datele cu caracter personal cuprinse într-un fişier, într-o bază de date sau într-un sistem de evidenţă automat cu cele cuprinse într-unul sau mai multe fişiere, baze de date sau sisteme de evidenţă automate care sunt gestionate de operatori diferiţi sau de către acelaşi operator, dar având scopuri diferite, similare sau corelate, după caz;
r)evidenţă pasivă - fişier sau bază de date cu caracter personal constituită în scopul accesării limitate şi ulterior ştergerii datelor stocate din sistemul de evidenţă;
s)stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene;
ş)plan de remediere - anexă la procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit în condiţiile prevăzute la art. 62, prin care Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal stabileşte măsuri şi un termen de remediere;
t)măsură de remediere - soluţie dispusă de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în planul de remediere în vederea îndeplinirii de către operator sau de către persoana împuternicită de acesta a obligaţiilor prevăzute de lege;
ţ)termen de remediere - perioada de timp cuprinsă între 60 şi 180 de zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în care operatorul sau persoana împuternicită de acesta are posibilitatea remedierii neregulilor constatate şi îndeplinirii obligaţiilor legale.
Art. 5
(1)Datele cu caracter personal trebuie să fie:
a)prelucrate în mod legal şi echitabil;
b)colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime şi să nu fie prelucrate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;
c)adecvate, relevante şi neexcesive prin raportare la scopurile în care sunt prelucrate;
d)exacte şi, dacă este necesar, actualizate; trebuie adoptate toate măsurile rezonabile pentru a asigura faptul că datele cu caracter personal care sunt inexacte, având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate, să fie şterse sau rectificate fără întârziere;
e)păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate datele respective;
f)prelucrate într-un mod care să asigure securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.
(2)Datele cu caracter personal pot fi prelucrate pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 1 de către acelaşi operator sau de către alt operator într-un alt scop decât cel avut în vedere la momentul colectării datelor cu caracter personal, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)operatorul este abilitat să prelucreze astfel de date cu caracter personal în scopul respectiv, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil;
b)prelucrarea este necesară şi proporţională în raport cu scopul respectiv, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil.
(3)Datele cu caracter personal pot fi prelucrate de către acelaşi operator sau de către alt operator în scopul arhivării în interes public sau în scopuri ştiinţifice, statistice sau istorice legate de realizarea activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1), cu condiţia instituirii unor garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate.
(4)Operatorul este responsabil pentru respectarea prevederilor alin. (1)-(3) şi adoptă măsuri şi/sau instituie proceduri pentru a demonstra respectarea acestor prevederi.
Art. 6
(1)Actele normative, indiferent de nivelul de legiferare, care instituie prelucrări de date cu caracter personal în scopul realizării activităţilor prevăzute la art. 1, trebuie să stabilească cel puţin următoarele aspecte:
a)contextul general al prelucrării şi obiectivele acesteia;
b)datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate;
c)scopurile prelucrării;
d)termenele de stocare generale şi, după caz, specifice a datelor cu caracter personal.
(2)Stabilirea termenelor specifice de păstrare este obligatorie în următoarele situaţii:
a)prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la minori;
b)prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal;
c)prelucrarea datelor cu caracter personal a căror acurateţe nu a fost stabilită sau nu a putut fi stabilită;
d)în orice altă situaţie în care prelucrarea presupune riscuri majore pentru persoana vizată.
(3)Termenele specifice de stocare nu pot fi mai mari decât jumătate din termenul general de stocare corespunzător scopului prelucrării.
(4)La împlinirea termenelor de stocare, datele cu caracter personal pot fi:
a)arhivate în interes public în conformitate cu legislaţia specială;
b)stocate în evidenţa pasivă pentru o durată care nu poate depăşi jumătate din termenul iniţial de stocare;
c)distruse sau şterse prin utilizarea unor proceduri ireversibile, dacă nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
(5)Prelucrările de date cu caracter personal bazate pe utilizarea noilor tehnologii sau care sunt de natură să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice pot fi instituite în scopul realizării activităţilor prevăzute la art. 1 numai în temeiul unui act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care să stabilească garanţii necesar a fi instituite în temeiul prezentei legi.
Art. 7
(1)Operatorii dispun măsurile necesare în scopul evidenţierii în mod distinct şi structurării datelor cu caracter personal, având în vedere următoarele criterii:
a)date referitoare la persoane în privinţa cărora există indicii temeinice că au săvârşit sau că urmează să săvârşească o infracţiune, inclusiv cele împotriva cărora a fost dispusă o măsură preventivă privativă de libertate;
b)date referitoare la persoane condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni sau persoane faţă de care s-a dispus executarea unei măsuri educative sau de siguranţă;
c)date referitoare la persoane victime ale unei infracţiuni sau persoane în privinţa cărora există motive să se creadă că ar putea fi victimele unei infracţiuni;
d)date referitoare la alte persoane care au legătură cu infracţiunea, precum persoane care ar putea fi chemate să depună mărturie în cadrul anchetelor legate de infracţiuni sau în cadrul procedurilor penale ulterioare sau persoane care pot oferi informaţii cu privire la infracţiuni sau persoane care sunt în legătură sau asociate cu persoanele prevăzute la lit. a) sau b).
(2)Datele cu caracter personal prelucrate în temeiul prezentei legi sunt ordonate în funcţie de gradul lor de acurateţe şi exactitate. În acest scop, operatorii dispun măsurile necesare pentru realizarea unei distincţii între date colectate ca urmare a constatării unor fapte, respectiv date a căror colectare se bazează pe percepţia subiectivă a unor persoane fizice.
(3)Operatorii dispun toate măsurile necesare pentru ca datele cu caracter personal inexacte, incomplete sau care nu sunt actualizate să nu fie transmise sau puse la dispoziţia destinatarului.
(4)Măsurile prevăzute la alin. (3) includ şi evaluări periodice în scopul asigurării calităţii datelor cu caracter personal prin raportare la scopul în care au fost colectate şi sunt ulterior prelucrate.
(5)Termenele de evaluare sunt stabilite prin acte administrative adoptate de către operatori, cărora li se asigură o formă de publicitate. Frecvenţa evaluărilor este determinată de scopul în care datele cu caracter personal au fost colectate, calitatea datelor la momentul colectării, cantitatea datelor, dacă sunt prelucrate categorii speciale de date cu caracter personal. În cazul sistemelor automatizate de evidenţă, termenele de evaluare nu pot depăşi 2 ani de la momentul colectării, respectiv de la precedenta evaluare.
(6)Evaluarea calităţii datelor cu caracter personal este obligatorie înainte ca datele cu caracter personal să fie transmise sau puse la dispoziţie altui operator.
(7)În situaţia transmiterii de date cu caracter personal, în scopul asigurării calităţii datelor, operatorul poate adăuga informaţii care să permită autorităţii competente destinatare să evalueze:
a)acurateţea datelor;
b)caracterul integral al datelor;
c)utilitatea datelor raportat la scopul prelucrării;
d)dacă acestea sunt actualizate.
(8)În situaţia unei transmiteri neconforme cu legislaţia în vigoare a unor date cu caracter personal sau în cazul în care se constată că datele cu caracter personal nu au calitatea necesară, operatorul este obligat să notifice de îndată destinatarul. Datele care au făcut obiectul transmiterii sunt, după caz:
a)rectificate sau şterse;
b)restricţionate la prelucrare.
(9)Restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal prevăzută la alin. (8) se dispune doar în una dintre situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (4).
Art. 8
(1)Datele cu caracter personal colectate în scopul prevăzut la art. 1 nu pot fi prelucrate în alte scopuri, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres de lege.
(2)În situaţiile excepţionale prevăzute la alin. (1), prelucrările suplimentare de date cu caracter personal se realizează în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului general privind protecţia datelor, cu excepţia activităţilor prevăzute la art. 3 alin. (2), situaţie în care se aplică dispoziţiile corespunzătoare cuprinse în legi speciale.
(3)Datele cu caracter personal colectate de către autorităţile competente în alte scopuri decât cele necesare îndeplinirii activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt prelucrate în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului general privind protecţia datelor, cu excepţia activităţilor prevăzute la art. 3 alin. (2), situaţie în care se aplică dispoziţiile corespunzătoare cuprinse în legi speciale.
(4)Dispoziţiile alin. (3) se aplică inclusiv pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice.
Art. 9
(1)În situaţia prelucrării datelor cu caracter personal sub forma transferului către destinatari, autoritatea competentă care transferă datele cu caracter personal are obligaţia de a informa destinatarul datelor cu caracter personal cu privire la condiţiile specifice de prelucrare şi obligaţia de a le respecta, în măsura în care astfel de condiţii sunt impuse de lege.
(2)Destinatarul datelor cu caracter personal are obligaţia respectării condiţiilor specifice de prelucrare comunicate în conformitate cu prevederile alin. (1).
(3)În situaţia transferului de date cu caracter personal către destinatari din state membre ale Uniunii Europene sau către agenţii, oficii şi organisme instituite în conformitate cu titlul V capitolele 4 şi 5 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu pot fi impuse condiţii specifice de prelucrare, în conformitate cu prevederile alin. (1), suplimentare faţă de cele prevăzute de lege pentru transferul către autorităţi competente din România.
Art. 10
Datele cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice, afilierea sindicală, prelucrarea datelor genetice, prelucrarea datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, prelucrarea datelor privind sănătatea sau a datelor privind viaţa sexuală şi orientarea sexuală a unei persoane fizice pot fi prelucrate numai dacă sunt strict necesare într-un caz determinat, dacă sunt instituite garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanei vizate şi dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a)prelucrarea este prevăzută expres de lege;
b)prelucrarea este necesară pentru prevenirea unui pericol iminent cel puţin asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei vizate sau ale unei alte persoane fizice;
c)prelucrarea se referă la date cu caracter personal care sunt făcute publice în mod manifest de persoana vizată.
Art. 11
(1)Adoptarea unei decizii întemeiate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce un efect juridic negativ pentru persoana vizată sau care o afectează în mod semnificativ este interzisă, cu excepţia cazului în care prelucrarea este reglementată expres de lege, fiind prevăzute garanţii adecvate pentru drepturile şi libertăţile persoanei vizate, inclusiv dreptul de a obţine intervenţia umană din partea operatorului.
(2)Prelucrarea categoriilor de date cu caracter personal prevăzute la art. 10 în scopul adoptării de decizii în condiţiile prevăzute la alin. (1) este interzisă, cu excepţia situaţiei în care sunt instituite măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei vizate.
(3)Crearea de profiluri care au drept rezultat discriminarea persoanelor fizice pe baza criteriilor ce determină categoriile de date prevăzute la art. 10 este interzisă.
Art. 12
(1)Operatorii sunt obligaţi să instituie măsurile organizatorice, tehnice şi de procedură pentru a furniza persoanei vizate informaţiile necesare potrivit prevederilor art. 13 şi art. 16-21 şi pentru a asigura transmiterea unui răspuns în legătură cu prelucrările desfăşurate în condiţiile prevăzute la art. 11 sau în legătură cu notificarea persoanelor vizate în cazul apariţiei unui incident de securitate, în condiţiile prevederilor art. 39.
(2)Răspunsul trebuie formulat într-o formă concisă, inteligibilă şi uşor accesibilă, utilizând un limbaj clar şi simplu.
(3)Comunicarea informaţiilor în condiţiile prevăzute la alin. (2) se realizează în acelaşi format în care cererea a fost formulată, cu următoarele excepţii:
a)identitatea solicitantului nu poate fi stabilită cu exactitate, în condiţiile prevăzute la alin. (10);
b)formatul ales pentru transmiterea cererii presupune riscuri de prelucrare neautorizată sau ilegală ori de pierdere, distrugere sau deteriorare accidentală, prin raportare la cantitatea de date cu caracter personal, gradul de sensibilitate al informaţiei, în special în situaţia categoriilor de date prevăzute la art. 10 ori a datelor referitoare la minori.
(4)Operatorul este obligat să instituie măsuri organizatorice şi de procedură în scopul facilitării exercitării drepturilor persoanei vizate în temeiul prevederilor art. 11 şi art. 16-21.
(5)Operatorul are obligaţia de a informa persoana vizată, în scris, cu privire la modul de soluţionare a cererilor formulate în temeiul prezentei legi. Răspunsul se transmite în mod gratuit, în cel mult 60 de zile calendaristice.
(6)În cazul în care cererile din partea unei persoane vizate sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv, operatorul poate:
a)să perceapă o taxă rezonabilă care să ţină cont de costurile administrative pentru transmiterea sau comunicarea informaţiilor sau pentru luarea măsurilor solicitate; sau
b)să refuze să dea curs cererii.
(7)Cuantumul taxei prevăzute la alin. (6) lit. a) va fi stabilit, respectiv actualizat prin act administrativ emis la nivelul operatorului.
(8)Caracterul nefondat sau excesiv al cererii se stabileşte de la caz la caz, în funcţie de următoarele criterii:
a)obiectul cererii;
b)caracterul repetitiv al cererii;
c)existenţa unor prelucrări suplimentare de date cu caracter personal, prin raportare la cele desfăşurate la momentul formulării cererii precedente.
(9)Caracterul nefondat sau excesiv al cererii, în condiţiile prevăzute la alin. (6), trebuie demonstrat de operator.
(10)În cazul în care identitatea persoanei care formulează o cerere în temeiul prevederilor art. 16 sau 18 nu a putut fi stabilită cu exactitate, operatorul îi solicită acesteia informaţi: suplimentare necesare pentru confirmarea identităţii.
(11)Informaţiile suplimentare colectate potrivit prevederilor alin. (10) nu pot fi prelucrate în niciun alt scop decât pentru confirmarea identităţii şi se distrug în termen de 3 ani de la colectare. Operatorul poate stabili termene de păstrare mai mici.
Art. 13
Operatorii sunt obligaţi să instituie măsuri organizatorice, tehnice şi de procedură în scopul punerii la dispoziţia persoanelor interesate a următoarelor categorii de informaţii:
a)identitatea şi datele de contact ale operatorului;
b)datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor, după caz;
c)scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal;
d)dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere şi datele de contact ale acesteia;
e)dreptul de a solicita operatorului acces la datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată ori rectificarea sau ştergerea acestor date sau restricţionarea prelucrării lor.
Art. 14
La cerere, atunci când legea nu prevede altfel, operatorul comunică persoanei vizate informaţiile prevăzute la art. 13, precum şi următoarele informaţii suplimentare:
a)temeiul juridic al prelucrării;
b)perioada pentru care sunt stocate datele cu caracter personal sau, în cazul în care nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili perioada respectivă;
c)dacă este cazul, categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal, inclusiv din state terţe sau organizaţii internaţionale;
d)orice alte informaţii suplimentare, în funcţie de specificul activităţilor de prelucrare, în special atunci când datele cu caracter personal sunt colectate fără ştirea persoanei vizate.
Art. 15
(1)Operatorul poate dispune, după caz, măsura amânării, restricţionării sau omiterii furnizării de informaţii persoanei vizate în condiţiile prevăzute la art. 14 numai dacă, ţinând seama de drepturile fundamentale şi interesele legitime ale persoanei vizate, o astfel de măsură este necesară şi proporţională într-o societate democratică pentru:
a)evitarea obstrucţionării bunei desfăşurări a procesului penal;
b)evitarea prejudicierii prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau a executării pedepselor;
c)protejarea ordinii şi siguranţei publice;
d)protejarea securităţii naţionale;
e)protejarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.
(2)Măsura amânării furnizării de informaţii se dispune pe o perioadă ce nu poate depăşi un an, în situaţia în care incidenţa condiţiilor care fac imposibilă comunicarea este limitată în timp. Măsura amânării poate fi prelungită în interiorul termenului de un an. La împlinirea termenului pentru care măsura amânării furnizării de informaţii a fost dispusă, operatorul transmite informaţiile prevăzute de lege.
(3)Persoana vizată este informată în scris, în cel mult 60 de zile calendaristice de la înregistrarea solicitării, cu privire la măsura amânării furnizării de informaţii şi motivul dispunerii acesteia, cu privire la termenul pentru care a fost dispusă această măsură, precum şi cu privire la faptul că se poate adresa autorităţii de supraveghere cu plângere împotriva deciziei operatorului sau poate ataca în instanţă decizia operatorului.
(4)Măsura restricţionării furnizării de informaţii se dispune în situaţia în care incidenţa condiţiilor care fac imposibilă comunicarea nu este limitată în timp. În situaţia restricţionării furnizării de informaţii, operatorul transmite persoanei vizate un răspuns. Forma şi conţinutul răspunsului sunt stabilite de fiecare operator în parte.
(5)Măsura omisiunii furnizării de informaţii se dispune în situaţia în care chiar şi simpla informare a persoanei vizate cu privire la una sau mai multe operaţiuni de prelucrare este de natură să afecteze una dintre activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).
(6)Omisiunea furnizării de informaţii poate să fie parţială sau totală. În situaţia omisiunii parţiale, persoana vizată este informată, în termen de cel mult 60 de zile calendaristice de la înregistrarea solicitării, cu privire la categoriile de prelucrări care nu sunt de natură a afecta activităţile prevăzute la alin. (1). În situaţia omisiunii totale, operatorul transmite persoanei vizate un răspuns. Forma şi conţinutul răspunsului sunt stabilite de fiecare operator în parte.
(7)Operatorul este obligat să ţină evidenţa situaţiilor în care a fost dispusă măsura omiterii furnizării de informaţii şi să documenteze adoptarea acestei măsuri.
(8)În luna ianuarie a fiecărui an, operatorul are obligaţia de a informa autoritatea de supraveghere cu privire la situaţia statistică a măsurilor de omisiune a furnizării de informaţii adoptate în anul precedent, defalcat pentru fiecare dintre activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).
Art. 16
(1)Persoana vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit, confirmarea faptului că datele cu caracter personal care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta.
(2)Operatorul este obligat, în situaţia în care prelucrează date cu caracter personal care privesc persoana vizată, să comunice acesteia, în termen de cel mult 60 de zile calendaristice de la înregistrarea solicitării, în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) şi (3), pe lângă confirmare, inclusiv datele cu caracter personal care fac obiectul prelucrării, precum şi următoarele informaţii:
a)scopurile şi temeiul juridic al prelucrării;
b)categoriile de date cu caracter personal vizate;
c)destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le-au fost divulgate datele cu caracter personal, în special destinatarii din state terţe sau organizaţii internaţionale;
d)acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;
e)dreptul de a solicita de la operator rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal sau restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal referitoare la persoana vizată;
f)dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere şi datele de contact ale acesteia;
g)comunicarea datelor cu caracter personal care sunt în curs de prelucrare şi a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor cu caracter personal.
Art. 17
(1)Dispoziţiile art. 16 nu se aplică dacă, ţinând seama de drepturile fundamentale şi interesele legitime ale persoanei fizice, o astfel de măsură este necesară şi proporţională într-o societate democratică pentru:
a)evitarea obstrucţionării bunei desfăşurări a procesului penal;
b)evitarea prejudicierii prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau a executării pedepselor;
c)protejarea ordinii şi siguranţei publice;
d)protejarea securităţii naţionale;
e)protejarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.
(2)Măsura limitării dreptului de acces poate să fie totală sau parţială şi se dispune cu privire la una sau mai multe operaţiuni de prelucrare în situaţia cărora dezvăluirea este de natură să afecteze una dintre activităţile prevăzute la alin. (1).
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), persoana vizată poate fi informată cu privire la categoriile de prelucrări care nu sunt de natură a afecta activităţile prevăzute la alin. (1), motivul adoptării acestei măsuri, precum şi cu privire la posibilitatea de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere sau de a se adresa instanţei.
(4)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3), motivul adoptării măsurii de limitare a dreptului de acces nu se comunică în situaţia în care dezvăluirea acestuia este de natură să afecteze una dintre activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).
(5)Operatorul este obligat să ţină evidenţa cazurilor în care a fost dispusă măsura de limitare a dreptului de acces şi să documenteze adoptarea acestei măsuri.
(6)În luna ianuarie a fiecărui an, operatorul are obligaţia de a informa autoritatea de supraveghere cu privire la situaţia statistică a cazurilor în care a fost adoptată măsura de limitare a dreptului de acces în anul precedent, defalcat pentru fiecare dintre activităţile prevăzute la alin. (1).
Art. 18
(1)Persoana vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc.
(2)Persoana vizată are dreptul de a solicita completarea datelor cu caracter personal care o privesc, inclusiv prin furnizarea unei declaraţii suplimentare.
(3)Operatorul are obligaţia de a şterge, prin proceduri ireversibile, din oficiu sau la cererea persoanei vizate, datele cu caracter personal a căror prelucrare nu este conformă dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 5 sau 10 ori care trebuie şterse în virtutea îndeplinirii unei obligaţii prevăzute expres de lege.
(4)Operatorul are obligaţia de a restricţiona prelucrarea datelor cu caracter personal, şi nu de a le şterge, în cazul în care este incidentă una dintre următoarele situaţii:
a)exactitatea datelor cu caracter personal este contestată de persoana vizată, iar exactitatea sau inexactitatea datelor respective nu poate fi stabilită cu certitudine;
b)datele cu caracter personal trebuie să fie păstrate ca mijloace de probă.
(5)Operatorul este obligat să comunice persoanei vizate, în condiţiile art. 12 alin. (2)-(4), în termen de cel mult 60 de zile calendaristice de la înregistrarea solicitării, confirmarea sau, după caz, infirmarea soluţionării cererilor formulate potrivit prevederilor alin. (1), (2) sau (3), motivele pe care se întemeiază măsura infirmării, precum şi faptul că se poate adresa cu plângere la autoritatea de supraveghere sau poate ataca în instanţă decizia operatorului.
(6)Termenul prevăzut la alin. (5) poate fi prelungit cu până la 60 de zile calendaristice, în măsura în care soluţionarea cererilor necesită proceduri complexe, în special consultarea unor autorităţi competente din străinătate. Persoana vizată este informată cu privire la prelungirea termenului înainte de expirarea termenului iniţial.
(7)Ridicarea restricţionării prelucrării instituite potrivit prevederilor alin. (4) lit. a) se realizează de către operator, concomitent cu notificarea persoanei vizate cu privire la măsura adoptată.
(8)Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică dacă, ţinând seama de drepturile fundamentale şi interesele legitime ale persoanei fizice, o astfel de măsură este necesară şi proporţională într-o societate democratică pentru:
a)a evita obstrucţionarea bunei desfăşurări a procesului penal;
b)a nu prejudicia prevenirea, descoperirea, cercetarea, urmărirea penală şi combaterea infracţiunilor sau executarea pedepselor;
c)a proteja ordinea şi siguranţa publică;
d)a proteja securitatea naţională;
e)a proteja drepturile şi libertăţile celorlalţi.
Art. 19
(1)În situaţia rectificării datelor cu caracter personal potrivit prevederilor art. 18 alin. (1), operatorul are obligaţia să verifice modul în care acestea au fost colectate.
(2)În cazul în care datele cu caracter personal au fost colectate prin transfer de la o autoritate competentă, operatorul are obligaţia să transmită acesteia o notificare cu privire la rectificarea datelor.
(3)În situaţia rectificării, ştergerii ori restricţionării datelor cu caracter personal potrivit prevederilor art. 18 alin. (1), (3) sau (4), operatorul are obligaţia să verifice dacă acestea au fost transmise unui destinatar anterior rectificării.
(4)În cazul în care datele cu caracter personal au fost transmise unui destinatar anterior rectificării, operatorul are obligaţia să transmită acestuia o notificare cu privire la rectificarea, ştergerea ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal, după caz.
(5)Destinatarul situat pe teritoriul României ori căruia i se aplică legea română are obligaţia de a dispune o măsură similară celei cu privire la care a fost notificat, cu excepţia incidenţei, în cazul ştergerii ori restricţionării datelor cu caracter personal, a uneia dintre următoarele situaţii:
a)datele sunt necesare pentru prevenirea, descoperirea, cercetarea, urmărirea penală şi combaterea infracţiunilor ori executarea pedepselor, altele decât cele pentru care au fost transmise;
b)datele sunt necesare pentru derularea altor proceduri judiciare sau administrative direct legate de prevenirea, descoperirea, cercetarea, urmărirea penală şi combaterea infracţiunilor ori executarea pedepselor;
c)datele sunt necesare pentru prevenirea unui pericol iminent şi grav la adresa ordinii şi siguranţei publice.
(6)În situaţia incidenţei vreuneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (5) lit. a)-c), persoana vizată este informată cu aplicarea, după caz, a dispoziţiilor art. 14, cu privire la măsura adoptată, motivele pe care se întemeiază măsura infirmării, precum şi cu privire la faptul că se poate adresa cu plângere autorităţii de supraveghere sau poate ataca în instanţă decizia operatorului.
Art. 20
(1)În situaţiile prevăzute la art. 15, art. 17 alin. (3) sau art. 19 alin. (6), persoana vizată se poate adresa autorităţii de supraveghere pentru exercitarea drepturilor prevăzute de lege.
(2)Operatorul are obligaţia de a informa persoana vizată cu privire la posibilitatea prevăzută la alin. (1).
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1), autoritatea de supraveghere întreprinde măsurile necesare potrivit atribuţiilor sale legale.
(4)Autoritatea de supraveghere informează persoana vizată cu privire la aspectele constatate, precum şi cu privire la posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată.
Art. 21
- Art. 13, 16 şi 18 se aplică inclusiv în cazul în care datele cu caracter personal sunt cuprinse în hotărâri judecătoreşti, în cazierul judiciar sau în cadrul procesului penal, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege.
Art. 22
(1)Operatorul, ţinând seama de natura, domeniul de aplicare, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi de gradul de ingerinţă în drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, este obligat să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura şi a fi în măsură să demonstreze efectuarea prelucrării în conformitate cu prezenta lege.
(2)Măsurile adoptate potrivit prevederilor alin. (1) trebuie să fie proporţionale cu operaţiunile de prelucrare realizate de către operator şi includ politici corespunzătoare de protecţie a datelor cu caracter personal.
Art. 23
(1)În scopul punerii în aplicare în mod eficient a principiilor de protecţie a datelor cu caracter personal, precum şi pentru reducerea la minimum a prelucrărilor de date cu caracter personal, dar şi în scopul integrării garanţiilor necesare în cadrul prelucrării, pentru a îndeplini cerinţele prezentei legi şi pentru a proteja drepturile persoanelor vizate, operatorul este obligat ca, la momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, precum şi la cel al prelucrării efective, să pună în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate, având în vedere:
a)stadiul actual al tehnologiei;
b)costurile de punere în aplicare;
c)natura, domeniul de aplicare, contextul şi scopurile prelucrării;
d)riscurile cu grade diferite de probabilitate şi de gravitate la adresa drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice pe care le prezintă prelucrarea.
(2)Pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la alin. (1), operatorul evaluează, la momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, în scopul identificării măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate, cel puţin posibilitatea introducerii unei soluţii de pseudonimizare ori a unei alte soluţii tehnice cu efect similar.
(3)Operatorul are obligaţia de a pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate prin care să se asigure că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.
(4)Obligaţia prevăzută la alin. (3) vizează:
a)volumul de date cu caracter personal colectate;
b)gradul de prelucrare a acestora;
c)perioada de stocare;
d)accesibilitatea acestora.
(5)Prin măsurile dispuse potrivit prevederilor alin. (3) şi (4), operatorul trebuie să se asigure că datele cu caracter personal nu sunt accesibile, fără intervenţie umană, unui număr nedefinit de utilizatori.
Art. 24
(1)Operatorii asociaţi se desemnează printr-un act normativ, în cuprinsul căruia se stabilesc, în comun, scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.
(2)Actul normativ prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă o delimitare a responsabilităţilor ce revin fiecăruia dintre operatorii asociaţi în condiţiile prezentei legi.
(3)Actul normativ prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puţin următoarele aspecte:
a)modalitatea de exercitare a drepturilor persoanelor vizate, în raport cu oricare dintre operatori;
b)îndatoririle fiecăruia dintre operatorii asociaţi cu privire la furnizarea informaţiilor prevăzute la art. 13;
c)punctul de contact unic pentru persoanele vizate.
(4)În situaţia în care scopurile şi mijloacele de prelucrare nu sunt stabilite prin act normativ, responsabilităţile ce revin în condiţiile prezentei legi operatorilor asociaţi pot fi stabilite prin intermediul unui act juridic. Acesta trebuie să cuprindă elementele prevăzute la alin. (3) şi este supus obligaţiei de punere la dispoziţia persoanelor vizate. Obligaţia de punere la dispoziţie trebuie îndeplinită cu minimum 5 zile înainte de intrarea în vigoare a respectivului act juridic.
Art. 25
(1)Desemnarea persoanelor împuternicite de către operator este posibilă doar dacă există suficiente garanţii pentru punerea în aplicare a măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea să îndeplinească cerinţele prezentei legi şi să asigure protecţia drepturilor persoanei vizate.
(2)Desemnarea, de către o persoană împuternicită de către operator, a unei alte persoane împuternicite în scopul realizării uneia sau mai multor operaţiuni de prelucrare nu este posibilă decât cu acordul scris al operatorului. Acordul scris poate fi emis doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3)Persoana împuternicită de către operator are obligaţia de a informa operatorul cu privire la orice modificări preconizate privind adăugarea sau înlocuirea altor persoane împuternicite de către operator.
(4)Desemnarea prevăzută la alin. (1) sau, după caz, alin. (2) se realizează prin intermediul unui contract sau protocol încheiat între părţi, care trebuie să detalieze:
a)obiectul şi durata prelucrării;
b)natura şi scopul prelucrării;
c)tipul de date cu caracter personal şi categoriile de persoane vizate;
d)obligaţiile şi drepturile operatorului.
(5)Protocolul sau, după caz, contractul prevăzut la alin. (4) se pune la dispoziţia persoanelor vizate şi trebuie să stabilească în sarcina persoanei împuternicite de către operator următoarele obligaţii:
a)să acţioneze numai la instrucţiunile operatorului;
b)să garanteze faptul că persoanele autorizate să prelucreze date cu caracter personal s-au angajat să respecte confidenţialitatea sau au o obligaţie legală de confidenţialitate corespunzătoare;
c)să asiste operatorul prin orice mijloace adecvate pentru a asigura respectarea dispoziţiilor privind drepturile persoanei vizate;
d)să şteargă sau să returneze, din dispoziţia operatorului, toate datele cu caracter personal după încetarea furnizării serviciilor de prelucrare a datelor cu caracter personal şi să elimine copiile existente, cu excepţia cazului în care există o dispoziţie legală expresă care îl abilitează să stocheze în continuare datele;
e)să pună la dispoziţia operatorului toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea dispoziţiilor prezentului articol;
f)să respecte condiţiile prevăzute la alin. (2)-(4) pentru recrutarea unei alte persoane împuternicite de către operator.
(6)Protocolul sau, după caz, contractul prevăzut la alin. (4) poate fi pus la dispoziţia persoanelor vizate, la cerere, în format electronic.
(7)Persoana împuternicită de către operator este considerată operator în cazul în care, prin încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, aceasta stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare pentru datele cu caracter personal puse la dispoziţie de către operator.
(8)În situaţia prevăzută la alin. (7), operatorul este exonerat de răspundere numai în situaţia în care demonstrează că persoana împuternicită de operator a acţionat cu rea-credinţă.
Art. 26
(1)Se interzice persoanei împuternicite de către operator să prelucreze datele cu caracter personal cu depăşirea instrucţiunilor primite de la operator, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
(2)Orice persoană care acţionează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite de către operator, care are acces la date cu caracter personal, nu poate să le prelucreze decât pe baza instrucţiunilor operatorului, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
Art. 27
(1)Operatorul este obligat să ţină evidenţa tuturor categoriilor de activităţi de prelucrare aflate în responsabilitatea sa.
(2)Evidenţa prevăzută la alin. (1) cuprinde următoarele informaţii:
a)denumirea şi datele de contact ale operatorului şi, după caz, ale operatorului asociat şi ale responsabilului cu protecţia datelor;
b)scopul sau scopurile prelucrării;
c)categoriile de destinatari cărora le-au fost sau le vor fi divulgate datele cu caracter personal, inclusiv destinatarii din ţări terţe sau organizaţii internaţionale;
d)o descriere a categoriilor de persoane vizate şi a categoriilor de date cu caracter personal care sunt prelucrate;
e)dacă este cazul, menţiuni cu privire la desfăşurarea activităţii de creare de profiluri;
f)dacă este cazul, categoriile de transferuri de date cu caracter personal către un stat terţ sau o organizaţie internaţională;
g)indicarea temeiului juridic al operaţiunii de prelucrare, inclusiv al transferurilor de date cu caracter personal efectuate;
h)dacă este posibil, termenele-limită preconizate pentru ştergerea diferitelor categorii de date cu caracter personal;
i)dacă este posibil, o descriere generală a măsurilor tehnice şi organizatorice de securitate menţionate la art. 35.
Art. 28
(1)Persoana împuternicită de către operator este obligată să ţină evidenţa tuturor categoriilor de activităţi de prelucrare aflate în responsabilitatea sa.
(2)Evidenţa prevăzută la alin. (1) cuprinde următoarele informaţii:
a)numele şi datele de contact ale persoanei sau persoanelor împuternicite de către operator, ale fiecărui operator în numele căruia acţionează această persoană şi, după caz, cele ale responsabilului cu protecţia datelor cu caracter personal;
b)categoriile de activităţi de prelucrare desfăşurate în numele fiecărui operator;
c)după caz, transferurile de date cu caracter personal către un stat terţ sau către o organizaţie internaţională, inclusiv indicarea statului terţ sau a organizaţiei internaţionale respective, atunci când au primit instrucţiuni explicite în acest sens de la operator;
d)dacă este posibil, o descriere generală a măsurilor tehnice şi organizatorice de securitate menţionate la art. 35.
Art. 29
(1)Evidenţele prevăzute la art. 27 şi 28 se păstrează în format hârtie şi în format electronic.
(2)Operatorul şi persoana împuternicită de către operator au obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţii de supraveghere, la solicitarea acesteia, evidenţele prevăzute la art. 27 şi 28.
Art. 30
(1)Operatorul sau persoana împuternicită de către operator este obligat/obligată să înregistreze, în cadrul sistemelor de prelucrare automată, toate operaţiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal.
(2)Înregistrările prevăzute la alin. (1) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a)tipul operaţiunii de prelucrare;
b)codul de identificare a utilizatorului şi a staţiei de lucru folosite;
c)numele fişierului accesat;
d)numărul operaţiunilor de prelucrare efectuate;
e)codul operaţiei executate sau programul folosit;
f)data accesului - an, lună, zi, cu precizarea inclusiv a orei şi minutului la care a fost efectuată prelucrarea.
(3)În cazul operaţiunilor de prelucrare sub forma consultării sau divulgării este obligatorie înregistrarea motivului prelucrării care trebuie să permită identificarea documentului/situaţiei concrete care a stat la bază şi a justificat prelucrarea datelor cu caracter personal şi, după caz, a destinatarilor datelor cu caracter personal.
(4)Înregistrările prevăzute la alin. (1) pot fi utilizate doar în următoarele situaţii:
a)verificarea legalităţii prelucrării;
b)monitorizare proprie realizată de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de către operator;
c)asigurarea integrităţii şi a securităţii datelor cu caracter personal;
d)în cadrul unor proceduri penale, în condiţiile şi cu restricţiile impuse de lege.
(5)Responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal, în realizarea atribuţiilor sale, are acces la înregistrările prevăzute la alin. (1).
(6)Înregistrările prevăzute la alin. (1) se pun la dispoziţia autorităţii de supraveghere, la cererea acesteia.
Art. 31
Operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator este obligată să coopereze cu autoritatea de supraveghere, la cererea acesteia, şi să dispună orice măsură necesară îndeplinirii sarcinilor acesteia.
Art. 32
(1)În situaţia în care se intenţionează introducerea unei noi prelucrări de date cu caracter personal, în special în situaţia în care aceasta implică utilizarea de noi tehnologii, operatorul este obligat să evalueze următoarele aspecte ale prelucrării:
a)natura datelor cu caracter personal prelucrate;
b)domeniul de aplicare;
c)contextul şi scopurile prelucrării.
(2)În măsura în care prelucrarea prevăzută la alin. (1) este susceptibilă să genereze un risc ridicat la adresa drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, operatorul este obligat ca înaintea prelucrării să efectueze o evaluare a impactului operaţiunilor de prelucrare preconizate asupra datelor cu caracter personal.
(3)Pentru operaţiunile de prelucrare existente, operatorii sunt obligaţi să realizeze evaluarea prevăzută la alin. (1) şi, după caz, evaluarea impactului operaţiunilor de prelucrare prevăzută la alin. (2) în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(4)Evaluarea impactului operaţiunilor de prelucrare prevăzută la alin. (2) cuprinde cel puţin următoarele:
a)descrierea generală a operaţiunilor de prelucrare preconizate;
b)evaluarea riscurilor la adresa drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate;
c)măsurile preconizate în vederea abordării riscurilor;
d)garanţiile, măsurile de securitate şi mecanismele menite să asigure protecţia datelor cu caracter personal şi să demonstreze respectarea dispoziţiilor prezentei legi, luând în considerare drepturile şi interesele legitime ale persoanelor vizate şi ale celorlalte persoane interesate.
Art. 33
(1)Operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator este obligat/obligată să consulte autoritatea de supraveghere înainte de prelucrarea datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem nou de evidenţă a datelor, în situaţiile în care:
a)evaluarea impactului asupra protecţiei datelor cu caracter personal prevăzută la art. 32 indică faptul că prelucrarea ar genera un risc ridicat în absenţa măsurilor luate de operator pentru atenuarea riscului;
b)tipul de prelucrare, în special în cazul în care se utilizează noi tehnologii, mecanisme sau proceduri, implică un risc ridicat la adresa drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate.
(2)În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative care reglementează prelucrări de date cu caracter personal sau în baza cărora vor fi realizate astfel de prelucrări este obligatorie consultarea autorităţii de supraveghere.
(3)Autoritatea de supraveghere este abilitată să stabilească o listă a operaţiunilor de prelucrare care fac obiectul consultării prealabile prevăzute la alin. (1).
(4)Operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator transmite autorităţii de supraveghere, în termen de 30 de zile calendaristice de la finalizare, dar înainte de începerea prelucrării, evaluarea prevăzută la art. 32.
(5)La cererea autorităţii de supraveghere, operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator pune la dispoziţia acesteia orice informaţie în scopul evaluării conformităţii prelucrării şi a riscurilor la adresa protecţiei datelor cu caracter personal ale persoanei vizate şi a garanţiilor aferente.
Art. 34
(1)În cazul în care autoritatea de supraveghere constată că operaţiunile de prelucrare pentru care este consultată potrivit prevederilor art. 33 încalcă dispoziţiile prezentei legi, în special în cazul în care riscul nu a fost identificat sau atenuat într-o măsură suficientă de către operator, aceasta formulează şi transmite operatorului sau, după caz, persoanei împuternicite de către operator observaţii sau recomandări, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de consultare.
(2)În funcţie de complexitatea prelucrării preconizate, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit cu 20 de zile lucrătoare. Autoritatea de supraveghere informează operatorul şi, după caz, persoana împuternicită de către operator, în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de consultare, cu privire la prelungirea termenului, inclusiv cu privire la motivele acesteia.
(3)Dreptul autorităţii de supraveghere de a formula observaţii sau recomandări, în situaţia prevăzută la alin. (1), nu afectează în niciun fel exercitarea oricăreia dintre competenţele acesteia prevăzute în Legea nr. 102/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 35
(1)Operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator implementează măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător.
(2)La stabilirea nivelului de securitate corespunzător, operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de acesta are în vedere stadiul actual al tehnologiei şi costurile implementării şi ţine seama de natura, domeniul de aplicare, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi de gradul de ingerinţă asupra drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, în special cu privire la prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal prevăzute la art. 10.
(3)În situaţia prelucrărilor prin mijloace automate, operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator este obligată să realizeze o evaluare a riscurilor incidente prelucrărilor preconizate.
(4)În urma evaluării prevăzute la alin. (3), operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator are obligaţia punerii în aplicare a măsurilor menite:
a)să asigure controlul accesului la echipamentele de prelucrare utilizate pentru prelucrare, denumit în continuare controlul accesului la echipamente;
b)să asigure controlul asupra suporturilor de date, în scopul împiedicării oricărei citiri, copieri, modificări sau eliminări neautorizate a acestora, denumit în continuare controlul suporturilor de date;
c)să asigure controlul asupra introducerii de date cu caracter personal, precum şi asupra inspectării, modificării sau ştergerii neautorizate a datelor cu caracter personal stocate, denumit în continuare controlul stocării;
d)să asigure controlul asupra utilizării sistemelor de prelucrare automată cu ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor, denumit în continuare controlul utilizatorului;
e)să asigure faptul că persoanele autorizate au acces numai la datele cu caracter personal pentru care au autorizare, denumit în continuare controlul accesului la date;
f)să asigure că sunt posibile verificarea şi identificarea organismelor cărora le-au fost transmise sau puse la dispoziţie sau s-ar putea să le fie transmise sau puse la dispoziţie date cu caracter personal utilizându-se echipamente de comunicare a datelor, denumit în continuare controlul comunicării;
g)să asigure că este posibil ca ulterior să se verifice şi să se identifice datele cu caracter personal introduse în sistemele de prelucrare automată, momentul introducerii datelor cu caracter personal şi entitatea care le-a introdus, denumit în continuare controlul introducerii datelor;
h)să împiedice citirea, copierea, modificarea sau ştergerea neautorizată a datelor cu caracter personal în timpul transferurilor de date cu caracter personal sau în timpul transportării suporturilor de date, denumit în continuare controlul transportării;
i)să asigure posibilitatea recuperării sistemelor instalate în cazul unei întreruperi, denumită în continuare recuperarea;
j)să asigure funcţionarea, fiabilitatea şi integritatea sistemului, prin instituirea de măsuri de raportare a defecţiunilor de funcţionare, precum şi de asigurare a imposibilităţii coruperii datelor cu caracter personal stocate din cauza funcţionării defectuoase a sistemului.
Art. 36
(1)În cazul în care operatorul constată o încălcare a securităţii datelor, notifică fără întârzieri nejustificate autoritatea de supraveghere.
(2)În funcţie de complexitatea încălcării securităţii, notificarea prevăzută la alin. (1) se transmite nu mai târziu de 72 de ore. În această situaţie, operatorul este obligat să transmită şi o justificare a întârzierii. Termenul începe să curgă de la momentul la care operatorul a luat cunoştinţă despre încălcarea securităţii datelor cu caracter personal.
(3)Notificarea prevăzută la alin. (1) nu este necesară în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal nu este susceptibilă să genereze un risc la adresa drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.
(4)Persoana împuternicită de către operator are obligaţia să informeze operatorul, fără întârzieri nejustificate, cu privire la existenţa unei încălcări a securităţii datelor cu caracter personal.
(5)Operatorul are obligaţia să implementeze toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoana împuternicită de către operator respectă şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin potrivit prevederilor alin. (4).
(6)Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a)o descriere a naturii încălcării securităţii datelor cu caracter personal, inclusiv, acolo unde este posibil, categoriile şi numărul aproximativ de persoane vizate în cauză, precum şi categoriile şi numărul aproximativ de înregistrări de date cu caracter personal în cauză;
b)numele şi datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor sau un alt punct de contact de unde se pot obţine mai multe informaţii;
c)descrierea consecinţelor probabile ale încălcării securităţii datelor cu caracter personal;
d)descrierea măsurilor luate sau propuse de operator pentru a remedia încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, inclusiv, dacă este cazul, a măsurilor necesare pentru a atenua eventualele efecte adverse ale acesteia.
(7)În cazul în care nu este posibilă furnizarea, în acelaşi timp, a informaţiilor prevăzute la alin. (6), acestea pot fi transmise treptat, fără întârzieri nejustificate, într-un termen care să nu depăşească 48 de ore de la momentul transmiterii notificării iniţiale.
Art. 37
(1)Operatorul are obligaţia să documenteze toate cazurile de încălcare a securităţii datelor cu caracter personal şi să păstreze documentele pentru o perioadă de 5 ani de la transmiterea notificării prevăzute la art. 36.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă:
a)descrierea situaţiei în care a avut loc încălcarea securităţii datelor cu caracter personal;
b)descrierea efectelor acesteia;
c)descrierea măsurilor de remediere întreprinse.
(3)Documentele prevăzute la alin. (1) trebuie să permită autorităţii de supraveghere să verifice respectarea dispoziţiilor prezentului articol.
Art. 38
(1)Operatorul are obligaţia să transmită informaţiile prevăzute la art. 36 alin. (6) către entitatea care, după caz, a furnizat datele cu caracter personal sau către care au fost transmise datele cu caracter personal, în cazul în care încălcarea securităţii datelor implică date cu caracter personal care au fost transmise de un operator dintr-un alt stat membru sau către un astfel de operator.
(2)Transmiterea informaţiilor potrivit alin. (1) se realizează în termenul prevăzut la art. 36 alin. (2).
Art. 39
(1)În cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat la adresa drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, operatorul informează persoana vizată, fără întârzieri nejustificate, dar nu mai mult de 10 zile calendaristice de la notificarea autorităţii de supraveghere, realizată în temeiul prevederilor art. 36, cu privire la încălcarea securităţii datelor cu caracter personal.
(2)Informarea prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină o descriere, folosind un limbaj simplu şi clar, a naturii încălcării securităţii datelor cu caracter personal şi cel puţin informaţiile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. b)-d).
(3)Informarea prevăzută la alin. (1) nu este necesară în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)operatorul a pus în aplicare măsuri tehnologice şi organizatorice adecvate de protecţie, incidente în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu caracter personal devin neinteligibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze, cum ar fi criptarea;
b)operatorul a luat măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat la adresa drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate menţionat la alin. (1) nu mai este susceptibil să se materializeze;
c)necesită un efort disproporţionat; în acest caz, informarea se înlocuieşte cu informarea publică sau o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.
(4)În situaţia primirii unei notificări potrivit prevederilor art. 36, autoritatea de supraveghere, luând în considerare probabilitatea ca încălcarea securităţii datelor cu caracter personal să genereze un risc ridicat, poate dispune operatorului să informeze persoana vizată sau, după caz, să constate că oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (3) este incidentă.
(5)Informarea prevăzută la alin. (1) poate fi amânată, restricţionată sau omisă în condiţiile prevederilor art. 15.
Art. 40
(1)Operatorul este obligat să desemneze un responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal.
(2)Instanţele sunt exceptate de la obligaţia prevăzută la alin. (1) atunci când acţionează în exerciţiul funcţiei lor judiciare.
(3)Poate fi desemnată responsabil cu protecţia datelor persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a)deţine calităţi profesionale corespunzătoare;
b)deţine cunoştinţe de specialitate în domeniul legislaţiei şi practicilor privind protecţia datelor cu caracter personal;
c)are capacitatea de a îndeplini sarcinile prevăzute la art. 42.
(4)Luând în considerare structura organizatorică şi dimensiunea lor, mai multe autorităţi competente pot desemna acelaşi responsabil cu protecţia datelor.
(5)Operatorul are obligaţia să publice datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor şi să le comunice autorităţii de supraveghere.
Art. 41
(1)Operatorul are obligaţia de a consulta responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal în mod corespunzător şi în timp util în toate aspectele legate de protecţia datelor cu caracter personal.
(2)Operatorul are obligaţia de a acorda sprijin responsabilului cu protecţia datelor cu caracter personal în îndeplinirea sarcinilor prevăzute la art. 42, în special prin, dar fără a se limita la:
a)asigurarea resurselor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor;
b)asigurarea accesului la datele cu caracter personal şi la operaţiunile de prelucrare;
c)asigurarea resurselor necesare pentru menţinerea cunoştinţelor de specialitate şi adaptarea la noile tehnologii.
Art. 42
Responsabilul cu protecţia datelor îndeplineşte următoarele sarcini principale:
a)informează şi consiliază operatorul şi angajaţii acestuia care efectuează prelucrarea cu privire la obligaţiile care le revin în temeiul prezentei legi şi al altor dispoziţii legale privind protecţia datelor cu caracter personal;
b)monitorizează respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a altor dispoziţii legale privind protecţia datelor cu caracter personal şi a politicilor operatorului în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităţilor şi acţiunilor de conştientizare şi de formare a personalului implicat în operaţiunile de prelucrare, precum şi auditurile aferente;
c)consiliază, la cerere, cu privire la evaluarea impactului asupra protecţiei datelor cu caracter personal şi monitorizarea funcţionării acesteia, în conformitate cu art. 32;
d)cooperează cu autoritatea de supraveghere;
e)este desemnat persoană de contact în relaţia cu autoritatea de supraveghere privind aspectele legate de prelucrare, asigurând consultarea prealabilă prevăzută la art. 33, precum şi, dacă este cazul, consultarea cu privire la orice altă chestiune.
Art. 43
(1)Transferul de date cu caracter personal care sunt în curs de prelucrare sau care sunt destinate prelucrării după transferul către un stat terţ sau către o organizaţie internaţională, inclusiv transferurile ulterioare către un alt stat terţ sau o altă organizaţie internaţională, poate avea loc doar cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi şi numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)transferul este necesar pentru realizarea scopurilor prevăzute la art. 1;
b)datele cu caracter personal sunt transferate unui operator dintr-o ţară terţă, care este o autoritate competentă, în sensul art. 4 lit. g), sau unei organizaţii internaţionale, înfiinţată în scopul prevăzut la art. 1;
c)în cazul în care datele cu caracter personal au fost transmise sau au fost puse la dispoziţie de către autorităţile competente ale altui stat membru, acel stat membru a autorizat în prealabil efectuarea transferului, în conformitate cu dreptul său intern;
d)Comisia a adoptat o decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie, în temeiul art. 36 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, sau, în absenţa unei astfel de decizii, există sau se oferă garanţii adecvate în temeiul art. 37 din Directivă sau, în absenţa unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie în conformitate cu art. 36 sau a unor garanţii adecvate în conformitate cu art. 37, se aplică derogări pentru situaţii speciale în conformitate cu art. 38 din aceasta;
e)în cazul unui transfer ulterior către un alt stat terţ sau organizaţie internaţională, autoritatea competentă care a realizat transferul iniţial sau o altă autoritate competentă din acelaşi stat membru autorizează transferul ulterior, ţinând seama în mod corespunzător de toţi factorii relevanţi.
(2)La evaluarea factorilor relevanţi pentru transfer, în condiţiile alin. (1) lit. e), se au în vedere cel puţin următoarele aspecte:
a)gravitatea infracţiunii;
b)scopul în care datele cu caracter personal au fost transferate iniţial;
c)nivelul de protecţie a datelor cu caracter personal din ţara terţă sau din organizaţia internaţională către care sunt transferate ulterior datele cu caracter personal.
(3)Autorităţile competente române autorizează transferul datelor cu caracter personal către un stat terţ sau către o organizaţie internaţională, la cererea unei autorităţi competente dintr-un stat membru, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(4)Autorizarea prevăzută la alin. (3) se transmite cu celeritate, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la primirea cererii. În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru autorizarea transferului, autorităţii competente din statul membru care a formulat cererea i se comunică motivele pentru care transferul nu poate fi autorizat.
(5)Autorităţile competente române pot realiza transferurile fără autorizarea prealabilă de către un alt stat membru, în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) lit. c), numai dacă transferul de date cu caracter personal este necesar pentru prevenirea unei ameninţări imediate şi grave la adresa ordinii şi siguranţei publice a unui stat membru sau a unei ţări terţe sau a intereselor fundamentale ale unui stat membru, iar autorizarea prealabilă nu poate fi obţinută în timp util. Autoritatea responsabilă pentru acordarea unei autorizări prealabile este informată fără întârziere.
(6)Dispoziţiile prezentului articol, precum şi cele ale art. 44-48 se aplică pentru a se asigura că nivelul de protecţie a persoanelor fizice garantat prin prezenta lege nu este subminat.
Art. 44
(1)Transferul de date cu caracter personal către o ţară terţă sau o organizaţie internaţională este întotdeauna posibil, în condiţiile art. 43 alin. (1) lit. d), atunci când Comisia Europeană a decis că statul terţ, un teritoriu ori una sau mai multe diviziuni administrativ-teritoriale determinate din acel stat terţ sau organizaţia internaţională în cauză asigură un nivel de protecţie adecvat.
(2)Transferurile realizate în condiţiile alin. (1) nu necesită autorizări speciale.
(3)Autorităţile competente au obligaţia, în situaţia transferurilor prevăzute la alin. (1), să monitorizeze şi să respecte întocmai dispoziţiile actelor de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană.
(4)Decizia Comisiei Europene de abrogare, modificare sau suspendare a unei decizii de adecvare nu aduce atingere transferurilor de date cu caracter personal către ţara terţă, către teritoriul sau către unul sau mai multe sectoare determinate din acea ţară terţă sau către organizaţia internaţională în cauză în conformitate cu art. 37 şi 38.
(5)Autorităţile competente române au obligaţia monitorizării listei statelor terţe, a teritoriilor şi diviziunilor administrativ-teritoriale determinate din statele terţe şi a organizaţiilor internaţionale în cazul cărora Comisia Europeană a decis că nivelul de protecţie adecvat este asigurat sau nu mai este asigurat, prin consultarea Jurnalului Oficial al Uniunii Europene şi a site-ului web al Comisiei Europene.
Art. 45
(1)Prin excepţie de la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. d), în absenţa unei decizii adoptate de Comisia Europeană, transferul de date cu caracter personal către o ţară terţă sau către o organizaţie internaţională poate avea loc atunci când:
a)au fost stabilite garanţii adecvate în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal printr-un act cu caracter juridic obligatoriu; sau
b)operatorul a evaluat toate circumstanţele aferente transferului de date cu caracter personal şi a concluzionat că există garanţii adecvate în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal.
(2)În scopul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), operatorul trebuie să ţină cont cel puţin de următoarele:
a)situaţia generală privind respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
b)legislaţia relevantă, atât generală, cât şi sectorială, inclusiv privind ordinea şi siguranţa publică, apărarea, securitatea naţională şi dreptul penal, precum şi punerea în aplicare a acestei legislaţii;
c)accesul autorităţilor publice la datele cu caracter personal;
d)legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal;
e)măsurile privind asigurarea securităţii datelor cu caracter personal;
f)legislaţia privind transferul ulterior de date cu caracter personal către o altă ţară terţă sau organizaţie internaţională;
g)drepturile efective şi opozabile ale persoanelor vizate şi reparaţii efective pe cale administrativă şi judiciară pentru persoanele vizate ale căror date cu caracter personal sunt transferate.
(3)Operatorul informează autoritatea de supraveghere cu privire la transferurile realizate în condiţiile alin. (1) lit. b).
(4)Operatorul are obligaţia să ţină evidenţa transferurilor realizate în condiţiile alin. (1) lit. b), precizând cel puţin următoarele:
a)data şi ora transferului;
b)informaţii cu privire la autoritatea competentă destinatară;
c)informaţii cu privire la justificarea transferului;
d)datele cu caracter personal transferate.
(5)Documentaţia prevăzută la alin. (4) se păstrează pentru o perioadă de 10 ani şi, la cerere, se pune la dispoziţia autorităţii de supraveghere.
Art. 46
(1)Prin excepţie de la dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi în cazul în care nu pot fi îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 44, un transfer sau o categorie de transferuri de date cu caracter personal către o ţară terţă sau către o organizaţie internaţională poate avea loc numai în condiţiile în care transferul este necesar pentru atingerea unuia dintre următoarele scopuri:
a)protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane, cum ar fi prevenirea unui pericol iminent cel puţin asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii acestora;
b)protejarea intereselor legitime ale persoanei vizate, în cazul în care există o dispoziţie legală expresă în acest sens;
c)prevenirea unei ameninţări imediate şi grave la adresa ordinii şi siguranţei publice a unui stat membru sau a unei ţări terţe;
d)în cazuri individuale în scopurile stabilite la art. 1;
e)într-un caz individual pentru descoperirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă privind scopurile stabilite la art. 1.
(2)Se interzice transferul datelor cu caracter personal în condiţiile alin. (1) lit. d) şi e) în cazul în care în urma evaluărilor realizate de autoritatea competentă română care transferă datele cu caracter personal se stabileşte că drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate prevalează asupra interesului public.
(3)În situaţia transferurilor realizate în condiţiile alin. (1), dispoziţiile art. 45 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.
Art. 47
(1)În cazuri individuale specifice, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile referitoare la transferul de date cu caracter personal prevăzute de prezenta lege, operatorul poate transfera date cu caracter personal către destinatari din state terţe care nu sunt autorităţi competente în înţelesul prezentei legi, numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a)transferul este strict necesar pentru exercitarea unei atribuţii prevăzute de lege în sarcina autorităţii competente române, în scopul îndeplinirii activităţilor prevăzute la art. 1;
b)autoritatea competentă română stabileşte că niciunul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate în cauză nu prevalează în faţa interesului public care impune transferul în cazul respectiv;
c)din evaluările realizate de către autoritatea competentă română rezultă că transferul către o autoritate din ţara terţă, care este competentă în scopul îndeplinirii activităţilor prevăzute la art. 1, este ineficient sau necorespunzător, în special din cauză că transferul nu poate fi realizat în timp util;
d)autoritatea din ţara terţă, care este competentă în scopul îndeplinirii activităţilor prevăzute la art. 1, este informată fără întârzieri nejustificate, cu excepţia cazului în care această măsură este ineficientă sau necorespunzătoare;
e)autoritatea competentă română informează destinatarul cu privire la scopul sau scopurile determinate exclusive în care aceasta din urmă poate să prelucreze datele cu caracter personal, cu condiţia ca o astfel de prelucrare să fie necesară.
(2)Transferul în condiţiile alin. (1) este posibil numai dacă destinatarul se angajează în scris să nu prelucreze datele cu caracter personal în alt scop decât cel pentru care au fost transmise, circumscris îndeplinirii scopurilor prevăzute la art. 1.
(3)Dispoziţiile alin. (1) nu afectează transferurile de date cu caracter personal stabilite prin tratate încheiate în domeniul cooperării judiciare în materie penală sau al cooperării poliţieneşti internaţionale.
(4)Autoritatea competentă română informează periodic, cel puţin o dată pe an, autoritatea de supraveghere cu privire la transferurile efectuate în temeiul prezentului articol.
(5)În situaţia transferurilor realizate în condiţiile alin. (1), dispoziţiile art. 43 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.
Art. 48
În ceea ce priveşte ţările terţe şi organizaţiile internaţionale, autorităţile competente dispun măsuri corespunzătoare pentru:
a)elaborarea de mecanisme de cooperare internaţională pentru a facilita asigurarea efectivă a respectării legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal;
b)acordarea de asistenţă internaţională reciprocă în asigurarea respectării legislaţiei din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, inclusiv prin notificări, transferul reclamaţiilor, asistenţă în anchete şi schimb de informaţii, sub rezerva unor garanţii adecvate pentru protecţia datelor cu caracter personal şi a altor drepturi şi libertăţi fundamentale;
c)implicarea părţilor interesate relevante în discuţiile şi activităţile care au ca scop consolidarea cooperării internaţionale în vederea asigurării respectării legislaţiei din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal;
d)promovarea schimburilor de legislaţie şi practici în materie de protecţie a datelor cu caracter personal şi a documentării cu privire la acestea, inclusiv în ceea ce priveşte eventualele conflicte de jurisdicţie cu ţările terţe.
Art. 49
(1)Pentru realizarea activităţilor de cercetare şi combatere a infracţiunilor, sistemele de evidenţă a datelor cu caracter personal sau, după caz, mijloacele automate de prelucrare a datelor cu caracter personal pe care operatorii le deţin, pentru scopuri diferite, pot fi interoperabilizate.
(2)În scopul prevăzut la alin. (1), interoperabilizarea sistemelor de evidenţă a datelor cu caracter personal sau a mijloacelor automate de prelucrare a datelor cu caracter personal se poate realiza şi cu sistemele de evidenţă ori cu mijloacele automate de prelucrare a datelor cu caracter personal deţinute de alţi operatori, autorităţi şi instituţii publice naţionale.
(3)Interoperabilizările prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt posibile numai cu consultarea prealabilă a autorităţii de supraveghere.
(4)În scopul prevăzut la alin. (1), interoperabilizarea sistemelor de evidenţă a datelor cu caracter personal sau a mijloacelor automate de prelucrare a datelor cu caracter personal se poate realiza şi cu sistemele de evidenţă sau cu mijloacele automate de prelucrare a datelor cu caracter personal deţinute de alţi operatori, entităţi de drept privat.
(5)Interoperabilizările prevăzute la alin. (4) sunt permise numai în scopul efectuării urmăririi penale, în baza unei ordonanţe emise de procurorul competent să efectueze ori să supravegheze urmărirea penală într-un caz determinat, ori, în cazul judecării unei infracţiuni, de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei.
(6)Accesul direct sau printr-un serviciu de comunicaţii electronice la un sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal care face obiectul interoperabilizării, potrivit alin. (1), este permis numai în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor art. 1.
Art. 50
(1)În cazul activităţilor de prevenire a infracţiunilor, de menţinere şi de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, sistemele de evidenţă a datelor cu caracter personal sau mijloacele automate de prelucrare a datelor cu caracter personal pot fi interoperabilizate cu:
a)Registrul naţional de evidenţă a persoanelor;
b)Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple;
c)Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.
(2)În cazul activităţilor prevăzute la alin. (1), sistemele de evidenţă a datelor cu caracter personal sau, după caz, mijloacele automate de prelucrare a datelor cu caracter personal pe care le deţin operatorii, pentru scopuri similare ori corelate, pot fi interoperabilizate.
(3)Interoperabilizările prevăzute la alin. (1) şi (2) se aduc la cunoştinţa autorităţii de supraveghere.
(4)În cazul activităţilor prevăzute la alin. (1) se pot interoperabiliza sistemele de evidenţă a datelor cu caracter personal sau, după caz, mijloacele automate de prelucrare a datelor cu caracter personal pe care le deţin pentru scopuri diferite, numai cu acordul prealabil al autorităţii de supraveghere.
Art. 51
(1)Supravegherea prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi, în scopul protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în ceea ce priveşte prelucrarea şi în vederea facilitării liberei circulaţii a datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii Europene, se realizează de către autoritatea de supraveghere.
(2)Autoritatea de supraveghere cooperează cu autorităţi similare din alte state membre, precum şi cu Comisia, în conformitate cu art. 56.
Art. 52
(1)Autoritatea de supraveghere monitorizează şi controlează sub aspectul legalităţii prelucrările de date cu caracter personal care intră sub incidenţa prezentei legi.
(2)Prin excepţie de la alin. (1), autoritatea de supraveghere nu este competentă să supravegheze operaţiunile de prelucrare ale instanţelor atunci când acestea acţionează în exerciţiul funcţiei lor judiciare.
(3)În acest scop, autoritatea de supraveghere îndeplineşte sarcinile prevăzute la art. 57 alin. (1) lit. b), c) şi t) din Regulamentul (UE) 2016/679, precum şi următoarele:
a)promovează acţiuni de conştientizare în rândurile operatorilor şi ale persoanelor împuternicite de aceştia cu privire la obligaţiile care le revin în temeiul prezentei legi;
b)furnizează informaţii, la cerere, oricărei persoane vizate în legătură cu exercitarea drepturilor sale în temeiul prezentei legi şi, dacă este cazul, cooperează cu autorităţile de supraveghere din alte state membre în acest scop;
c)primeşte plângerile depuse de o persoană vizată sau de un organism, o organizaţie sau o asociaţie, în conformitate cu art. 55 sau 57, investighează într-o măsură adecvată obiectul plângerii şi informează persoana care a depus plângerea cu privire la evoluţia şi rezultatul investigaţiei, într-un termen rezonabil, în special dacă este necesară efectuarea unei investigaţii mai amănunţite sau coordonarea cu o altă autoritate de supraveghere;
d)verifică legalitatea prelucrării în conformitate cu art. 20 şi informează persoana vizată, într-un termen rezonabil, cu privire la rezultatul verificării în temeiul art. 20 alin. (3) sau cu privire la motivele pentru care nu a avut loc verificarea;
e)cooperează, inclusiv prin schimb de informaţii, cu alte autorităţi de supraveghere şi îşi oferă reciproc asistenţă pentru a asigura consecvenţa aplicării şi respectării prezentei legi;
f)desfăşoară investigaţii privind aplicarea prezentei legi, inclusiv pe baza unor informaţii primite de la o altă autoritate de supraveghere sau autoritate publică;
g)monitorizează evoluţiile relevante, în măsura în care acestea au impact asupra protecţiei datelor cu caracter personal, în special evoluţia tehnologiilor informaţiilor şi comunicaţiilor;
h)oferă consiliere cu privire la operaţiunile de prelucrare menţionate la art. 33 şi 34.
Art. 53
(1)În exercitarea competenţelor de investigare, autoritatea de supraveghere are acces la toate datele cu caracter personal prelucrate de operator şi persoana împuternicită de operator, precum şi la toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale.
(2)Autorităţii de supraveghere îi revin următoarele competenţe:
a)de a emite avertizări în atenţia unui operator sau a unei persoane împuternicite de operator cu privire la probabilitatea ca operaţiunile de prelucrare vizate să încalce prevederile prezentei legi;
b)de a dispune operatorului sau persoanei împuternicite de către operator să asigure conformitatea operaţiunilor de prelucrare cu prevederile prezentei legi, specificând, după caz, modalitatea şi termenul-limită pentru aceasta, în special dispunând rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării acestora, în conformitate cu art. 18;
c)de a dispune limitarea temporară sau definitivă ori interdicţia prelucrărilor.
(3)Autoritatea de supraveghere oferă consiliere operatorului în conformitate cu procedura de consultare prealabilă menţionată la art. 33 şi 34 şi emite avize, din proprie iniţiativă sau la cerere, Parlamentului, Guvernului sau altor instituţii şi organisme, precum şi publicului, cu privire la orice aspect legat de protecţia datelor cu caracter personal.
Art. 54
Autorităţile competente instituie mecanisme eficiente de încurajare a denunţării confidenţiale a cazurilor de încălcare a prezentei directive.
Art. 55
Autoritatea de supraveghere întocmeşte un raport anual cu privire la activităţile sale, care poate include o listă a cazurilor de încălcare notificate şi natura sancţiunilor aplicate. Rapoartele se transmit Parlamentului şi Guvernului. Rapoartele se pun la dispoziţia publicului, a Comisiei şi a Comitetului European pentru Protecţia Datelor.
Art. 56
(1)Autoritatea de supraveghere cooperează cu instituţii similare din străinătate şi asigură reprezentarea în cadrul Comitetului European pentru Protecţia Datelor.
(2)Dispoziţiile Legii nr. 102/2005, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la cooperarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu instituţii similare din străinătate, sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 57
(1)În cazul în care persoana vizată consideră că prelucrarea datelor cu caracter personal care o vizează încalcă dispoziţiile prezentei legi, are dreptul de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere.
(2)Dispoziţiile Regulamentului general privind protecţia datelor sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 58
Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa instanţei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate.
Art. 59
În scopul apărării drepturilor sale, persoana vizată are dreptul de a mandata un organism, o organizaţie sau o asociaţie, care nu are scop lucrativ, constituită în condiţiile legii, ale cărei obiective statutare sunt de interes public şi care este activă în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, să depună plângerea în numele său şi să exercite în numele său drepturile prevăzute de prezenta lege.
Art. 60
(1)Orice persoană care a suferit prejudicii materiale sau morale ca urmare a unei operaţiuni de prelucrare ilegale sau a oricărei acţiuni care încalcă dispoziţiile prezentei legi are dreptul de a obţine despăgubiri, în condiţiile legii, pentru prejudiciul cauzat de operator sau de o altă autoritate competentă.
(2)Dacă, în situaţia prelucrărilor automate de date cu caracter personal, nu este posibilă determinarea operatorului de date cu caracter personal care a cauzat prejudiciul, fiecare dintre operatorii de date cu caracter personal implicaţi în operaţiunea de prelucrare este considerat a fi responsabil.
Art. 61
(1)Constituie contravenţie încălcarea de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de operator a obligaţiilor acestora în conformitate cu art. 11 şi 22-42 din prezenta lege.
(2)Constituie contravenţie încălcarea de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de operator a dispoziţiilor art. 10 din prezenta lege.
(3)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 100.000 lei.
(4)Constituie contravenţie încălcarea de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de operator a normelor prevăzute la art. 5.
(5)Constituie contravenţie încălcarea de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de operator a drepturilor persoanelor vizate în conformitate cu art. 12-21.
(6)Constituie contravenţie încălcarea de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de operator a dispoziţiilor referitoare la transferurile de date cu caracter personal către un destinatar dintr-o ţară terţă sau o organizaţie internaţională, în conformitate cu art. 44-49.
(7)Constituie contravenţie încălcarea de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de operator a dispoziţiilor emise de către autoritatea de supraveghere în temeiul art. 53 alin. (2) sau neacordarea accesului autorităţii de supraveghere, prin încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1).
(8)Contravenţiile prevăzute la alin. (4)-(7) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei până la 200.000 lei.
*) Prevederile art. 61 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 62
(1)În cazul constatării încălcării prevederilor prezentei legi de către operator sau, după caz, de către persoana împuternicită de operator, autoritatea de supraveghere încheie un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului, conform art. 58 alin. (2) lit. b) din Regulamentul general privind protecţia datelor, şi la care anexează un plan de remediere.
(2)Termenul de remediere se stabileşte în funcţie de riscurile asociate prelucrării, precum şi demersurile necesar a fi îndeplinite pentru asigurarea conformităţii prelucrării.
(3)În termen de 10 zile de la data expirării termenului de remediere, autoritatea de supraveghere poate să reia controlul.
(4)În cazul în care operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de operator constată că nu poate îndeplini în termenul stabilit, din motive întemeiate, o parte din măsurile dispuse prin planul de remediere, notifică autoritatea de supraveghere cu privire la acest aspect cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului, putând solicita totodată prelungirea termenului iniţial.
(5)Autoritatea de supraveghere analizează solicitarea de prelungire a termenului şi comunică răspunsul operatorului sau, după caz, persoanei împuternicite de către operator, în termen de 7 zile de la primirea cererii.
(6)Dacă autoritatea de supraveghere consideră justificată cererea operatorului sau, după caz, a persoanei împuternicite de către operator, poate prelungi termenul de remediere cu până la 30 de zile. În caz contrar, se aplică prevederile de la alin. (3).
(7)Responsabilitatea îndeplinirii măsurilor de remediere revine operatorului sau, după caz, persoanei împuternicite de operator, care, potrivit legii, poartă răspunderea contravenţională pentru faptele constatate.
(8)Modelul planului de remediere care se anexează la procesul-verbal de constatare şl sancţionare a contravenţiei este prevăzut în anexa la prezenta lege.
Art. 63
Dacă, la reluarea controlului, autoritatea de supraveghere constată faptul că operatorul nu a adus la îndeplinire în totalitate măsurile prevăzute în planul de remediere, aceasta, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte, poate aplica sancţiunea contravenţională a amenzii.
Art. 64
La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 12 iulie 2012, se abrogă.
Art. 65
Prevederile art. 61 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
*
Prezenta lege transpune în legislaţia naţională Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119/89 din 4 mai 2016.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU |
ANEXĂ:PLAN DE REMEDIERE ziua ....... luna ......... anul ................
Modul de îndeplinire a măsurilor de remediere
Nr. | Fapta săvârşită | Măsuri de remediere | Termen de remediere | Mod de îndeplinire |
Alte menţiuni
.............................................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................................................
Agent constatator/Persoană competentă ................................. (numele, prenumele, semnătura) | Contravenient, ....................... (numele, prenumele, semnătura) Ştampila |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 13 din data de 7 ianuarie 2019
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Repertoar numărul de obiecte din listă: (1)
Răspunsuri GDPR numărul de obiecte din listă: (1)
Acte numărul de obiecte din listă: (8)
Proiecte legislative numărul de obiecte din listă: (2)
- Proiect de Lege pentru aprobarea Legii privind protectia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de catre autoritatile competente in scopul prevenirii, descoperirii, cercetarii, urmaririi penale si combaterea infractiunilor sau al executarii pedepselor, masurilor educative si de siguranta, precum si privind libera circulatie a acestor date
- Propunere legislativa privind protectia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de catre autoritatile competente in scopul prevenirii, descoperirii, cercetarii, urmaririi penale si combaterea infractiunilor sau al executarii pedepselor si privind libera circulatie a acestor date
Modificat de numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (4)
- Directiva 680/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului
- Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)
- Decizia-Cadru 2008/977/JAI/27-nov-2008 privind protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală
Abrogate de acest act numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (19205)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (19205)
- Sentinta nr. RJ ee6858ed4/2024 din 06-nov-2024, Judecatoria Brasov, ordin de protectie (Minori si familie)
- Sentinta nr. RJ de7935e46/2024 din 08-oct-2024, Judecatoria Buftea, cerere de valoare redusa (Civil)
- Sentinta nr. RJ 392gd49e2/2024 din 08-oct-2024, Judecatoria Buftea, cerere de valoare redusa (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (12)
Monografii numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (11)
- Protecţia datelor personale în contextul relaţiilor de muncă
- Responsabilitatea în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal
- Unele prelucrări de date cu caracter personal în activităţile de jocuri de noroc reglementate şi posibilitatea utilizării unor tehnologii de identificare biometrică sau avansate