Art. 3. - Legea 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date

M.Of. 13

În vigoare
Versiune de la: 7 Ianuarie 2019
Art. 3
(1)Prezenta lege se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopurile prevăzute la art. 1.
(2)Prezenta lege se aplică prelucrării datelor cu caracter personal realizate integral sau parţial prin mijloace automatizate, precum şi prelucrării, prin alte mijloace decât cele automatizate, a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă a datelor sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.
(3)Prezenta lege nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate pentru realizarea activităţilor din domeniul apărării naţionale şi securităţii naţionale, în limitele şi cu restricţiile stabilite prin legislaţia în materie.