Art. 631. - Art. 63 1 - Legea 360/2002 privind Statutul politistului
M.Of. 440
În vigoare Versiune de la: 19 Septembrie 2025
Art. 631
(1)Poliţistul care are calitatea de gestionar răspunde material în mod integral pentru pagubele produse de acesta în propria gestiune sau:
a)când, potrivit dispoziţiilor legale, atribuţiile au fost exercitate de un delegat al acestuia sau de o comisie şi se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absenţa gestionarului;
b)când a primit bunuri în cantităţi mai mici decât cele înscrise în documentele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces-verbal de constatare;
c)când nu a solicitat, în scris, asistenţă tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea şi distribuirea bunurilor materiale şi a altor valori, deşi aceasta era necesară.
(2)Poliţistul care, fără a fi numit sau încadrat pe o funcţie de gestionar, îndeplineşte în fapt, cumulativ, cele 3 atribute ale gestionarilor, respectiv de primire, păstrare şi eliberare de bunuri materiale, mijloace băneşti sau alte valori, întâmplător sau pe baza unei însărcinări speciale, este considerat gestionar şi răspunde material ca acesta.
(3)Şeful unităţii răspunde material în mod integral, în locul gestionarului, când:
a)nu a asigurat gestionarului, la solicitarea în scris a acestuia, în cazurile prevăzute de lege, asistenţă tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea şi distribuirea bunurilor materiale şi a altor valori;
b)nu a luat măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor sesizate în scris de către gestionar;
c)s-a substituit gestionarului în exercitarea atribuţiilor acestora;
d)nu a luat măsuri de siguranţă necesare pentru păstrarea în bune condiţii a bunurilor materiale şi a altor valori.