Art. 51. - Veniturile Corpului se constituie din: - Legea 360/2002 privind Statutul politistului
M.Of. 440
În vigoare Versiune de la: 19 Septembrie 2025
Art. 51
(1)Veniturile Corpului se constituie din:
a)taxa de înscriere, cotizaţii lunare ale membrilor, alte venituri realizate din manifestări ştiinţifice, culturale şi sportive, precum şi din drepturi editoriale;
b)resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau bugetele locale;
c)donaţii şi sponsorizări din partea unor persoane fizice sau juridice, din ţară ori din străinătate, în condiţiile legii şi ale normelor instituite de ministrul de interne;
d)chirii, dobânzi şi orice alte surse legale.
(2)Consiliile prevăzute la art. 49 alin. (4) lit. c) virează periodic Corpului o cotă-parte din veniturile încasate, în condiţiile stabilite prin regulament.
(3)Fondurile băneşti obţinute în condiţiile alin. (1) pot fi utilizate pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse şi de ajutoare, crearea unor instituţii cu scop ştiinţific, investiţii legate de dotarea cu mijloace adecvate activităţilor Corpului, cheltuieli administrativ-gospodăreşti, asistenţa juridică a membrilor, cumpărarea şi administrarea unor hoteluri, case de odihnă şi cluburi ale poliţiştilor şi pentru fondul de salarii destinat aparatului tehnico-administrativ propriu.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (12)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (12)
- Sentinta nr. 711/2018 din 21-sept-2018, Tribunalul Alba, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Incheiere nr. 2537/2016 din 18-apr-2016, Tribunalul Bucuresti, litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 631/2016 din 11-apr-2016, Tribunalul Mehedinti, litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) (Contencios administrativ si fiscal)