Art. 74. - Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale - REPUBLICARE

M.Of. 237

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 74
Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri:
a)încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale stabilite prin lege;
b)nerespectarea dispoziţiilor, deciziilor şi hotărârilor organelor de conducere ale Uniunii şi ale Camerelor, emise în condiţiile legii;
c)nerespectarea normelor şi instrucţiunilor privind metodologia de lucru cu registrele naţionale notariale administrate de CNARNN;
d)îndeplinirea, în mod repetat, a actelor şi procedurilor notariale, cu nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispoziţiilor art. 9;
e)întârzierea nejustificată sau neglijenţa în efectuarea lucrărilor;
f)lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat;
g)comportament şi atitudine necorespunzătoare în exercitarea activităţii profesionale;
h)orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârşită în exerciţiul funcţiei ori în legătură cu aceasta sau în afara exerciţiului funcţiei;
i)[textul din Art. 74, litera I. din capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-dec-2024 de Art. I, punctul 8. din Legea 301/2024]
j)sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ;
k)încălcarea obligaţiilor legale cu privire la păstrarea secretului profesional;
l)folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei, aşa cum sunt definite în Codul deontologic al notarilor publici;
m)desfăşurarea unor activităţi incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii;
n)refuzul nejustificat sau neglijenţa în efectuarea şi comunicarea operaţiunilor prevăzute de lege pentru funcţionarea sistemului informatizat al Camerei şi al Uniunii;
o)nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea şi, după caz, virarea impozitelor, tarifelor şi onorariilor;
p)nedepunerea la termen a situaţiei statistice şi a altor date solicitate de Cameră sau de Uniune;
q)refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial, iar în cazuri temeinic justificate, şi în afara programului normal de lucru;
r)neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională continuă organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament;
s)neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă în condiţiile art. 77 alin. (2);
ş)nerespectarea dispoziţiilor Codului deontologic al notarilor publici;
t)absenţe nejustificate de la Adunările generale şi de la acţiunile organizate de Colegiul director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii;
ţ)nerespectarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) şi/sau continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii suspendării din exerciţiul funcţiei;
u)refuzul nejustificat de a îndeplini actele şi procedurile repartizate de preşedintele Camerei din care face parte.